7 aprilie, 2022

După 2 zile de discuții la Bruxelles, miniștrii de externe ai NATO au decis să susțină și să consolideze în continuare sprijinul pentru Ucraina și să își intensifice cooperarea cu partenerii, având în vedere implicațiile globale ale războiului neprovocat al președintelui Putin asupra Ucrainei.

La reuniune s-a mai decis ca NATO să intensifice sprijinul practic pentru alți parteneri aflați în pericol de agresiune rusă, comunicatul citând explicit Georgia și Bosnia Herțegovina.

În declarația de la finalul reuniunii, secretarul general Jens Stoltenberg a spus că îi va ajuta pe „ucrainenii curajoși să își apere casele și țara și să respingă forțele invadatoare”.


El a afirmat: ”Am discutat ce vom mai face, inclusiv asistență pentru securitate cibernetică și furnizarea de echipamente pentru a ajuta Ucraina să se protejeze împotriva amenințărilor chimice și biologice.”

Jens Stoltenberg a spus că nu poate oferi mai multe detalii despre natura exactă a furnizării de arme către Ucraina.

Schimbare de paradigmă în relația cu Rusia

Comunicatul oficial de la finalul reuniunii mai precizează: ”Miniștrii au convenit că următorul concept strategic al NATO, care va fi finalizat la Summitul de la Madrid din iunie, trebuie să țină seama de viitoarele relații ale NATO cu Rusia și de influența tot mai mare a Chinei asupra securității Aliaților.

Miniștrii au aprobat, de asemenea, Carta pentru un nou accelerator de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord (DIANA), inclusiv o rețea de centre de inovare, site-uri de accelerare și centre de testare în Europa și America de Nord.”


Jens Stoltenberg avea să precizeze la conferința de presă: Noua strategie a NATO va ține cont de această schimbare globală și „va oferi un răspuns cu privire la modul în care ne relaționăm cu Rusia în viitor”.

Cu referire la Ucraina, Jens Stoltenberg a avertizat că războiul ar putea dura ani de zile și a spus că cheia pentru o soluționare rapidă se se află la președintele Vladimir Putin.

”Cel mai simplu mod de a pune capăt acestui război este ca președintele Putin să-și retragă toate trupele, să pună capăt războiului și să se angajeze în eforturi diplomatice serioase pentru a găsi soluția.

Dar trebuie să fim realiști și nu avem indicii că președintele Putin și-a schimbat obiectivul general, anume de a controla Ucraina și de a obține victorii militare semnificative pe câmpul de luptă”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: