Textul de mai jos e o sumă de fragmente din interviul cu profesorul Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic de matematică (da, lotul cu care ne mândrim cu toții și pe care sunt destui care-l folosesc drept argument și exemplu perpetuu pentru excelența școlii publice românești):
interviul integral a apărut în nr. 92 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, proaspăt ajuns pe piață.
Radu Gologan este și președinte al Societății de Științe Matematice din România.
Autocaracterizare: „Am ales educația după ani de cercetare, din dorința de a face matematica înțeleasă, atractivă și parte a vieții oricărui intelectual”.
Detalii despre acest număr al CRONICILOR și sumarul:
AICI- Sumarul numărului 92 al CRONICILOR (și locul de unde poate fi cumpărată online)
AICI- Ce sunt CRONICILE (și locul de unde poate fi cumpărată online toată colecția)
Redacția)
***
CRONICILE:
Să începem cu mitologia: se tot spune că noi, românii, avem un sistem de educație atât de tare, încât atunci când mergem la olimpiadele de matematică internaționale radem tot. Cum stau lucrurile, de fapt?
Radu Gologan:
Dincolo de mitologie, cum spuneți, există un adevăr. Probabil că oamenii s-au dezvoltat sau selecția s-a făcut foarte mult pe baza unei inteligențe naturale a populațiilor de aici. Eu mai glumesc cu studenții – când năvăleau tătarii, cel care găsea mai repede drumul în pădure ăla scăpa.
Dar cred că aici mai e vorba și de reforma educației făcută de Spiru Haret, care tot pe inteligență, pe această idee se axa.
Vorbind de matematică, există, se pare, o abilitate specială, mai accentuată decât abilitățile tehnice, care produce rezultate. Nu vorbesc aici doar de olimpiadele de matematică, ci vorbesc de matematicieni români, marea majoritate tineri sau foarte tineri, care ocupă poziții importante în lume, având rezultate excepționale, premiate cu mari premii internaționale.
(………………………………………………)
CRONICILE:
Cât din performanța asta se datorează unor abilități personale și disciplinei și cât sistemului de educație?
Radu Gologan:
Vorbind de matematică, performanța se datorează mai puțin sistemului. Și mai mult unor avantaje locale – un profesor excepțional, o clasă foarte bună, cu mulți copii buni, care sunt toți pasionați de matematică, familia uneori. Dar e o meserie în care dacă vrei să ai rezultate și să fii cunoscut, nu numai că trebuie să-ți placă foarte tare, dar trebuie să și muncești enorm. Adică, sunt oameni care muncesc și 20 de ore pe zi – cu mintea.
CRONICILE:
Ce rol mai are în acest moment matematica în sistemul de educație, în curricullum, mai întâi, și apoi în următorul pas către o finalitate mai practică?
Radu Gologan:
Matematica creează gândirea corectă. Din întâmplare – nu? – după ce societatea, educația au părăsit filozofia, logica, latina, greaca veche, care te făceau să gândești, să faci exerciții de gândire rapide și să știi să aduni lucrurile unul cu altul, matematica a rămas singura care mai face treaba asta.
Însă nivelul matematicii în acest moment în școala publică e foarte eterogen și această eterogenitate se vede din așa-zisele teste PISA pe care copiii din școala noastră le dau. Partea de jos a competențelor matematice este foarte mare. Din cauza asta, rezultatele sunt proaste, pentru că se face o medie ponderată, contribuția părții cu rezultate foarte slabe este foarte mare.
CRONICILE:
Vă întreb, pentru că acum câțiva ani, când s-a dat bacalaureatul, au fost voci chiar din zona de expertiză din educație care au acuzat nivelul foarte scăzut al subiectelor de la matematică, a fost foarte jos, astfel încât absolvenți de liceu să poată trece examenul. Aici e adevărat?
Radu Gologan:
E discutabil, pentru că dacă te duci în școlile publice din Franța sau din Belgia, ca să dau niște exemple, chiar și Italia, unde lucrurile nu stau grozav decât în școlile speciale de elită și le dai copiilor bacalaureatul nostru, vor face foarte prost.
Asta se și vede, copiii noștri și ai muncitorilor agricoli din Spania s-au descurcat foarte bine la școală și erau printre primii. Materia noastră e prea încărcată și neadaptată.
CRONICILE:
E și ăsta un mit că acum 20-30 de ani sau chiar înainte de Revoluție în materie de matematică, materia era mult mai bine structurată sau mai eficientă?
Radu Gologan:
Era mult mai densă. Era bine în condițiile date. Pentru că, gândiți-vă, generațiile s-au schimbat fantastic. Un tânăr de 15 ani din 1968 gândea astfel despre școală și nu avea pasiuni decât în mare majoritate legate de materiile de la școală sau și sportul. Nu existau atâtea lucruri care să-ți modifice gândirea. Mintea copiilor s-a schimbat complet. A intervenit calculatorul, a intervenit mass-media. El nu mai acceptă să muncească prea mult pentru școală, pentru că i se pare inutil.
Și mintea lor s-a schimbat complet. Ei gândesc altfel. Probabil este o evoluție obiectivă. Nu prea avem ce face. Eu am spus de multe ori reset your mind.
CRONICILE:
Ce este echipa de olimpici internaționali la matematică, o elită?
Radu Gologan:
E greu de spus că e o elită. Sunt niște copii excepționali, care în mare parte și-au descoperit singuri pasiunea asta. O mică parte au fost împinși din spate de către familie sau de către anumiți profesori. Vorbesc de primii 30-40 din țara asta care sunt cei implicați în dorința de a ajunge în loturile naționale și a câștiga olimpiade internaționale.
Învață unii de la alții, muncesc foarte mult, mult mai dezordonat, din păcate, decât se întâmpla acum 40 de ani, 50 de ani, când făceam și eu același lucru. Diferențele sunt probabil tot din presiunea exterioară. Un copil din ziua de astăzi, care se pregătește pentru olimpiadă și vrea să facă și tocmai a dat niște teste pentru Balcaniada care urmează, se învârte între 100 de bibliografii. Noi nu aveam decât 2-3, o geometrie, o trigonometrie și Gazeta matematică și asta făcea să ai o ordine.
(………………………………………………….)
Radu Gologan:
Și aici am început să suferim și noi, pentru că nu mai avem rezultatele la olimpiadele internaționale pe care le aveam acum 25 de ani. Și diferența vine din ordinea de învățare, pentru că în țările asiatice și alte țări care folosesc asiaticii ca elevi olimpici, elevii au o anumită ordine în învățare și un sistem de a învăța, care este de multe ori și punitiv, cum era pe vremuri.
(Citiți și: ””ROMÂNIA ÜBER ALLES” – Interesele economiei românești în UE în deceniul care va schimba lumea. A apărut: Sumarul nr. 92 al CRONICILOR Curs de Guvernare”)
Spuneam că sunt 30-40 de copii care pot accede în loturile naționale. Dar sunt cu miile care pot participa la Olimpiada Națională de Matematică și obține rezultate. Mare parte a lor nu sunt dintre cei care își doresc o performanță în matematică. Unii se duc la Informatică, alții se duc la Medicină. Avem olimpic internațional care își dă doctoratul în filozofie la Cambridge – Radu Bumbăcea.
CRONICILE:
E un anume gen de capital uman. Considerați că e mai dens sau e mai sus ori proporțional cu populația decât al altor țări?
Radu Gologan:
Eu cred că sensibil, da, e mai sus. Problema e că tot ceea ce se întâmplă în evoluția în timp a acestor copii devine diferit.
Pentru că, de exemplu, Franța, care deține cele mai multe medalii Fields din istoria ei de matematicieni și ca țară care a pus bazele matematicii moderne, nu are olimpici extraordinari. Abia acum au început să se ridice puțini. În schimb, probabil datorită marilor școli produce mai mulți matematicieni de foarte bună calitate, pentru că acea școală îi învață să muncească și le dă informația necesară ca să meargă mai departe.
La noi, rezultatele sunt foarte bune comparativ cu alte țări, dar cam 80% dintre matematicienii care se realizează provin pe filiera olimpiadelor, a concursurilor de matematică. Și noi avem și o densitate foarte mare a acestor tineri, raportat la populație.
Deci noi avem această particularitate, că 80% dintre cei care performează în matematică vin din pepiniera asta a olimpicilor din școală. OK, s-a terminat școala – ce urmează mai departe, cum se valorifică acest potențial?
80% din cei 80% (care performează în matematică, n.r.) pleacă în străinătate. Noi am susținut de multe ori că, de exemplu, a face Facultatea de Matematică aici primii trei ani sau a face Facultatea de calculatoare primii trei ani și apoi să faci un masterat și un doctorat într-o mare universitate ar da rezultate mult mai bune decât altfel.
CRONICILE:
Credeți că matematica, un domeniu care, de fapt, atinge cam toate zonele de viitor, poate fi „monetizată” cumva pentru economia, cercetarea, dezvoltarea viitorului aici în România și ce ar presupune asta?
Radu Gologan:
Cred că da, mai ales că exemplele se și văd. Sunt companii foarte mari, importante, din domenii financiare, din domenii economice, din domenii de experimente informatice care vin să recruteze, dar vor să-i cunoască pe copiii noștri foarte buni, pe care să îi atragă de pe acum într-un program al lor. Aici am putea face noi, ca țară, asta.
(Citiți și: ”Mircea Miclea: Cele 4 metacompetențe prin care să ne pregătim elevii pentru un viitor incert și volatil”)
O face și mediul de afaceri, dar nu pe atât cât se întâmplă în alte părți, pentru că mediul de afaceri preferă la noi de multe ori să preia sistemele și programele din altă parte. Dar cunosc firme care chiar au intervenit și ne-au ajutat în sponsorizări în cazurile în care am avut noi competiții, care lucrează cu copiii luați din facultate în cercetare sau absolvenți de facultăți ținuți aici în țară pentru că fac o treabă pe care n-ar face-o în străinătate atât de bine.
Din păcate, foarte puține firme strict românești fac asta – Bitdefender o face, de exemplu –, dar în rest vorbim mai mult de multinaționale. Noi n-avem o cultură în a recruta și monetiza talente încă din școală, din facultate.
Mai știu cazuri de tineri care au venit și au făcut masterate, au început pe matematică abstractă, au terminat cu masterate în economie și în finanțe și unii lucrează în sistemul bancar sau în sisteme de securitate ori sisteme informatice sau sisteme de predicție. Dar nu avem această cultură.
În marile universități americane, absolvenții de matematică, jumătate din ei, se duc, unde?, pe Wall Street și în economie și statistică, cum spun ei.
CRONICILE:
Să ne întoarcem la sistemul public de educație, cel accesibil tuturor. Se fac mereu comparații cu sistemul finlandez, cu sistemul nordic, cu sistemul asiatic, îndeosebi cu China. Toate comparațiile se fac din perspectiva testelor PISA. În ce măsură acest gen de comparație este adecvat, adică să compari niște elevi din România cu niște elevi din Finlanda?
Radu Gologan:
Părerea mea este că testele PISA și celelalte măsurători care se fac pe comparația între state au relevanță de numai 50%. Pentru că nu se iau în calcul diferențele de cultură, diferențele de tradiție, tradiția învățământului chiar. Și de felul în care funcționează învățământul de multă vreme. În Finlanda, ați văzut, în momentul în care a schimbat macazul și a liberalizat, după părerea mea, prea mult învățământul, că s-au lăudat că ei sunt cei mai buni, rezultatele nu mai sunt chiar atât de bune în ultimii ani. În școala românească nu s-au schimbat foarte multe în ultima sută de ani, cât e tradiția școlii noastre. Degeaba spune lumea că s-a stricat învățământul din cauză că nu s-au făcut schimbări. Nu, școala a rămas cam aceeași, aceleași materii se fac.
Un copil român, într-o clasă obișnuită: e trecută școala respectivă în sistemul PISA, care se alege aleatoriu, nu se face o eșantionare a școlilor, te duci la o școală mediocră, cu copii dintr-un cartier, să zicem, defavorizat sau zonă defavorizată: crezi că vreunul tratează cu seriozitate testele astea care nici nu sunt trecute în catalog? Pe când copilul finlandez, ca să nu mai vorbim de copiii asiatici, dacă i s-a spus ceva, aia face.
De asta susțin că testele PISA nu sunt relevante, pentru că ignoră multe lucruri. Dacă am da în loc de test PISA la clasa a VIII-a testul nostru național, felul subiectelor, direcția și stilul subiectelor sunt făcute de 100 de ori, fiindcă există culegeri peste tot – dacă l-am da în toată Europa, am ieși între primii cinci.
CRONICILE:
Dar nu e o problemă la sistemul nostru de evaluare a cunoștințelor? După procesul de educație, ce legătură are acest sistem de evaluare cu viața reală, cu economia reală în care absolventul iese?
Radu Gologan:
Cu siguranță, da. Predau la Facultatea de calculatoare matematica în anul I, unde vin copiii cei mai buni din țară la matematică, de la licee de informatică. Descopăr carențe de înțelegere a fenomenului matematic elementar. Ei au învățat să dea examen. N-au învățat să gândească. Și, din păcate, asta continuă. Din examenele noastre nu vezi nimic.
(………………………………………………)
CRONICILE:
Credeți că există vreo șansă realistă să se schimbe curricula, în așa fel încât să se treacă la stimularea trecerii de la vânătorii de 10 la examen la cei care chiar înțeleg pentru viitor și învață?
Radu Gologan:
Da, dar aici pot, dacă vă răspund așa cum gândesc, o să fiu acuzat că sunt dictator. Se poate schimba, dar nu cu sistemul ăsta împrăștiat peste tot – de a propune fiecare, de a face comisii, de a face paneluri. Trei-patru oameni trebuie să se ocupe de asta, trebuie să facă asta, să răspundă de asta – altfel nu se ajunge niciodată la nicio concluzie.
Era să am ocazia să fac treaba asta, acum e prea târziu. Fostul ministru Funeriu mi-a spus: „domnule Gologan, vreau ca dumneata să te ocupi de tot ce-nseamnă programă de matematică în școală. Îți alegi pe cine vrei și le faci”. Dar a fost schimbat și s-a oprit totul.
În plus, există presiunea pe care o fac părinții asupra școlii și profesorilor. O presiune care pe mulți profesori îi aduce la capătul puterilor, profesori care sunt hărțuiți de sistemul ăsta, de părinți care acuză pornind de la faptul că nu recunosc că ai lor copii nu-s performanți așa cum cred ei. Uneori sunt leneși, alteori fac prostii, poate nici profesorul acela n-a avut destul tact – dar reacția părinților este îngrozitoare. Și asta se întâmplă de foarte multe ori în școli mari, pentru că în școlile obișnuite, părinții nu-s atât de interesați.
(………………………………………………..)
CRONICILE:
Privind în jur și spre viitor: suntem în 2020 – cum vedeți anul 2030, ca societate, educație, economie?
Radu Gologan:
Eu cred că dacă România are șansa să trăiască într-o lume liniștită, deci să nu se întâmple cine știe ce nenorociri, război, cataclisme sau lucruri de genul ăsta, vom avea progrese mari în toate domeniile, venind din capacitatea intelectuală a multor oameni care se formează aici. Chiar dacă unii părăsesc țara, inteligența și capacitatea lor rămân, iar noile tehnologii vor face ca acești oameni să-și poată spune cuvântul și să aibă contribuția lor oriunde s-ar afla.
Până la urmă, restul trebuie să fie niște executanți corecți și bine educați pentru acel nivel. O societate care are zece la mie conducători – și nu vorbesc de conducători politici, ci conducători de societate de perspectivă și executanți care-și fac treaba – funcționează.
Mi-aș dori, însă, un lucru: multe chestiuni pe care le discută sau le discut cu multă lume, în ceea ce privește educația din România, să fie înțelese și de cei care conduc România și să-și facă aceia și un proces de conștiință, trecând prin toată viața lor și să vadă dacă și-au făcut datoria ca să fie suficient de educați pentru locul în care se află.
(…………………………………………………)
***
Interviul integral poate fi citit în nr. 92 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare.
Detalii despre acest număr al CRONICILOR și sumarul:
AICI- Sumarul numărului 92 al CRONICILOR (și locul de unde poate fi cumpărată online)
AICI- Ce sunt CRONICILE (și locul de unde poate fi cumpărată online toată colecția)
-Poate fi cumpărat, începând cu data de 02 decembrie și în chioșcurile Inmedio și în lanțul de librării CĂRTUREȘTI –
(CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale).
