4 aprilie, 2012

„A arunca cineva o umbră de dubiu pe intenţiile mele, dovedeşte în opinia mea, o lipsă de responsabilitate a propriilor cuvinte, iar pentru un politician în formare, pentru că îi doresc domnului Ponta o carieră politică lungă, mă refer la domnul preşedinte Ponta şi la această aluzie. Este doar lipsă de responsabilitate şi ipocrizie. Eu sper că unii dintre cei care îi sfătuiesc, pe unii îi cunosc, domnul Teodorescu, sper că va reuşi să se apropie la timp înainte să spună aşa ceva. Nu-mi place cum sună şi mă aştept de la un om care se apropie de 40 de ani, mai ales că e tată şi cetăţean, să se ferească de asemenea neîndemănâri” – a declarat premierul MR Ungureanu marţi seară, într-un interviu acordat postului Realitatea Tv.

Premierul a mai spus că liderul PSD are, în cadrul USL oameni care l-ar putea sfătui: „Domnul preşedinte Ponta are norocul de a avea în preajma domniei sale, mă rog, la distanţe mai mici sau mai mari, doi foşti prim-miniştri – Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu. Nu costă nimic să iei un sfat bun dintr-o parte şi dintr-alta, dacă tot ne pregătim undeva în viitor să administrăm nişte probleme, măcar să citim un pic”.

Premierul a răspuns astfel unei întrebări referitoare la acuzaţiile pe care preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a făcut săptămâna trecută privind privatizările din ultima vreme.

Victor Ponta îl acuzase pe premier, referindu-se la vânzarea Cupru Min, că „vinde ce a mai rămas din resursele minerale şi nu are legătură cu interesele României”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. “Domnul preşedinte Ponta are norocul de a avea în preajma domniei sale, mă rog, la distanţe mai mici sau mai mari, doi foşti prim-miniştri – Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu. Nu costă nimic să iei un sfat bun dintr-o parte şi dintr-alta, dacă tot ne pregătim undeva în viitor să administrăm nişte probleme, măcar să citim un pic”

    Are 4 fosti prim-ministri: Nastase, Tariceanu, Roman si R. Vasile plus inca doi destul de aproape: Vacaroiu si Ciorbea. Dar toti astia palesc in preajma „tatucului” Iliescu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: