Industria germană a continuat să aibă o evoluție slabă și în aprilie. Deși producția a înregistrat o ușoară creștere, aceasta nu compensează contracția din martie, ceea ce arată că ”prețurile ridicate la energie, războiul din Ucraina și blocajele de aprovizionare au încă un impact major”, notează specialiștii capital Economics, într-o notă transmisă investitorilor.
Creșterea producției industriale germane de 0,7% față de martie a fost ușor sub estimările specialiștilor, survenind după o scădere de 3,7% în martie, ”ceea ce înseamnă că producția din aprilie a fost cu 2% sub nivelul mediu din T1 și cu 6,7% sub nivelul de dinainte de pandemie, respectiv din februarie 2020”.
”Eșecul industriei germane de a-și reveni contrastează puternic cu revenirea puternică a producției globale”, avertizează analiștii capital Economics.
Datele defalcată arată că mare parte din creșterea din aprilie a fost datorată unei creșteri de 0,9% (față de martie) a producției de bunuri de capital, care a fost la rândul său determinată de o creștere de 6,8% a producției auto. ”Cu toate acestea, producția auto s-a menținut cu 33% sub nivelul de dinainte de COVID”, punctează specialiștii.
Ei se așteaptă ca economia Germania să înregistreze o contracție de 0,3% din PIB în trimestrul al doilea al anului.
Datele privind producția industrială vin în contextul în care luni, biroul de statistică al Germaniei a anunțat o scădere peste așteptări a comenzilor noi din industrie în aprilie, pentru a treia lună consecutiv, pe fondul scăderii cererii din cauza incertitudinilor privind războiul din Ucraina, potrivit Reuters.
Comenzile de bunuri industriale au scăzut cu 2,7% față de luna anterioară (analiștii prognozau o scădere de doar 0,3%), în termeni ajustați sezonier, după o scădere de 4,2% în martie.