sâmbătă

16 martie, 2024

14 octombrie, 2020

Alegerile parlamentare ar putea să nu fie organizate pe 6 decembrie, potrivit clarificărilor CCR conținute în motivarea deciziei privind constituționalitatea legii prin care Parlamentul stabilește data alegerilor. Curtea a decis în luna septembrie că Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare – împotriva cutumelor de până acum și a precizării constituțiinale că data și organizarea aparțin deciziei guvernului.

CCR spune în motivare că, din punct de vedere constituţional, sunt corecte ambele soluţii legislative, adică și stabilirea datei de către Guvern, cât și stabilirea prin lege organică, de către Parlament, și că mandatele aleșilor pot fi prelungite cu cel mult trei luni. Problema este că legea prin care data e stabilită de parlament a fost adoptată și se află la promulgare.

Momentul în care ne aflăm:

  • Există o HG prin care Guvernul a fixat alegerile generale la 6 decembrie.
  • Există și o lege organică aprobată în Parlament ce stabilește că, prin derogare, actualul scrutin se va desfășura la o dată stabilită de parlamentari.
  • Legea se află acum la Cotroceni, iar președintele are 10 zile, de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, să promulge reglementarea sau să o retrimită legislativului.

(Citiți și: ”CCR: Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare”)

Scenariile posibile

Dacă solicitarea de reexaminare a președintelui este respinsă de Parlament, președintele este obligat să promulge în 10 zile.


Rediscutarea poate duce și la eliminarea legii, situație ineditată în care va rămâne în vigoare HG, astfel încât alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.

„În lipsa unei legi de stabilire a datei alegerilor parlamentare, acestea pot avea loc doar în interiorul duratei mandatului de 4 ani al Camerelor, alegerile organizându-se la termen, pe când, în condiţiile unei asemenea legi, se pot organiza alegeri parlamentare atât la termen, cât şi peste termen, decizia politică în acest sens aparţinând în exclusivitate Parlamentului”, precizează CCR.

În varianta în care legea Parlamentului va fi promulgată, spune motivare publicată miercuri, hotărârea de guvern își încetează efectele:

Hotărârea Guvernului nr.744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.816 din 4 septembrie 2020, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă [art.6 alin.(2) din Legea nr.208/2015], îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a legii criticate.


În aceste condiții, alegerile nu mai pot avea loc pe 6 decembrie, întrucât legea prevede că data este stabilită de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înaintea scrutinului.

De asemenea, spune CCR, dacă se organizează scrutinul pe baza legii, „alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani a Camerelor”.

Mandatul actualului Parlament expiră pe 20 decembrie.

Decizia CCR se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: