marți

23 aprilie, 2024

30 septembrie, 2021

Parlamentul se reunește joi în sesiune comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de parlamentari PSD. Moțiunea „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!” a fost depusă marţi şi va fi votată, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, săptămâna viitoare, marți.

După destrămarea coaliției, Guvernul Câțu nu mai deține suficiente voturi pentru respingerea moțiunii, dar Florin Cîțu a anunțat că negociază cu parlamentari din opoziție să nu voteze moțiunea.

În Parlament există și o a doua moțiune de cenzură – o premieră postdecembristă – depusă pe 3 septembrie de parlamentari USR PLUS și AUR, cu procedura amânată însă în repetate rânduri de parlamentarii PNL fideli premierului și de parlamentarii PSD și UDMR.


În opinia PSD, votarea moțiunii de cenzură ar fi singura soluție pentru ca România să iasă „din continuă criză politică, economică şi socială”.

„Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români”, se afirmă în moţiune.

Social-democraţii acuză că „pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă”.

În document se spune că „datoria publică creşte cu 1.700 de euro pe secundă”, iar „fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro”. „România riscă să deraieze economic, în condiţiile în care creşterea datoriei publice este aproape dublă faţă de creşterea Produsului Intern Brut”, susţine PSD.


PSD acuză, totodată, că guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR „a ratat toate ţintele asumate în Sănătate”, iar în privinţa Educaţiei, deşi abia a început anul şcolar, aceeaşi guvernare „a închis sute de şcoli, iar pentru restul… a planificat închiderea”.

Nu în ultimul rând, PSD susţine că „dreapta” a instalat un „penal” la Palatul Victoria, referindu-se la dosarul deschis lui Florin Cîţu în SUA în urmă cu 20 de ani, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

USR-PLUS și AUR au anunțat public că vor vota moțiunea de cenzură PSD. Aritmetica parlamentară arată că există numărul necesar de voturi pentru înlăturarea Guvernului Cîțu. Pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură este nevoie de 234 de voturi.

PSD are 157 de parlamentari, AUR are 43 iar USR-PLUS are 80, în total sunt 280 de voturi. La aceste voturi se pot adăuga și voturile parlamentarilor PNL susținători ai lui Ludovic Orban, care sunt extrem de nemulțumiți de modul în care noua conducere i-a tratat, după congresul din 25 septembrie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: