duminică

5 mai, 2024

12 aprilie, 2024

Fostul ministru al Justiției (între 2004 și 2007) Monica Macovei a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului rutier din 2022. Decizia nu este definitivă.

Instanţa a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

Conform minutei Judecătoriei Mangalia, Monica Macovei va trebui să efectueze „muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București”.


Conform deciziei, Monica Macovei este obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10.000 de lei.

Dosarul a fost disjuns

În luna februarie, instanţa a dispus disjungerea laturii civile şi formarea unui alt dosar, care are termen în data de 21 mai la Judecătoria Mangalia.

Monica Macovei a fost trimisă în judecată în septembrie 2023 pentru vătămare corporală din culpă, după ce a fost implicată într-un accident rutier produs în apropierea municipiului Mangalia şi soldat cu rănirea unui motociclist.

„În fapt, s-a reţinut că la 08 octombrie 2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia şi, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”, conform unui comunicat transmis anterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: