Prăbușirea yenului pune presiune pe banca centrală a Japoniei de a schimba cursul politicii laxe, după decenii de măsuri de stimulare monetară, transmite Financial Times.
„Recenta accelerare a declinului yenului nu este de dorit”, a comentat Haruhiko Kuroda, guvernatorul Băncii Japoniei, luna trecută, în urma unor discuții cu prim-ministrul Fumio Kishida. A fost o schimbare de ton, care nu a scăpat investitorilor, având în vedere poziția anterioară a oficialului, potrivit căreia un yen mai slab ar putea avea beneficii pentru economie.
Dezbaterea din Japonia cu privire la deprecierea monedei a devenit din ce în ce mai acerbă. În centrul acesteia se află întrebarea dacă politica monetară ultra-laxă a lui Kuroda, promovată de mai bine de un deceniu, poate rezista presiunii inflației globale. Pe măsură ce diferențialul dintre rata dobânzii din Japonia și cea din SUA a crescut, investitorii s-au retras către dolarul american, împingând yenul la minime istorice.
Analiștii spun că yenul – și economia Japoniei – se află într-un moment critic, fiind posibile două deznodăminte absolut diferite, în funcție de următorii pași care vor fi luați de banca centrală.
Dacă Banca Japoniei (Bank of Japan, BOJ) se ține pe poziții, în timp ce Rezerva Federală a SUA continuă să crească ratele dobânzilor, divergența randamentului ar putea duce la o nouă prăbușire a yenului, dincolo de nivelul minim al ultimilor 24 de ani. Dar dacă BoJ își modifică politica monetară sau dacă o recesiune globală determină o inversare a politicii monetare din SUA și o fugă către ”paradisuri sigure”, yenul s-ar putea întări.
„Pe măsură ce riscul unei recesiuni în SUA crește, riscul unei inversări către un yen puternic pe termen mediu și lung crește și el”, spune Yujiro Goto, strateg FX la Nomura. „Acțiunea anterioară a prețurilor arată că, în timpul unei perioade de stagflație, yenul tinde să se deprecieze față de dolar, în timp ce în perioada recesivă, yenul tinde să se aprecieze.”
Japonia a suferit aceleași șocuri care au afectat și economia globală, respectiv creșterea prețurilor la petrol și gaze cauzate de invazia Ucrainei de către Rusia. Dar, în timp ce inflația a crescut cu peste 8% în SUA și Marea Britanie, în Japonia a rămas la 2,5% în mai – puțin peste ținta de 2% a băncii centrale.
Motivul acestei diferențe sunt salariile, notează jurnaliștii străini. În timp ce redresarea post-pandemie a generat o presiune semnificativă asupra salariilor din SUA și Europa, în Japonia nu a existat aproape niciun transfer a prețurilor mai mari ale mărfurilor în veniturile angajaților.
Haruhiko Kuroda a comentat, în cadrul unei seminar din această săptămână, că deflația persistentă între 1998 și 2013 a făcut companiile din Japonia precaute cu privire la creșterea salariilor. „Economia s-a redresat, iar companiile au înregistrat profituri mari”, a spus el. „Piața muncii a devenit destul de strânsă. Dar salariile nu au crescut foarte mult și prețurile nu au crescut prea mult.” Convingerea guvernatorului este că economia Japoniei nu ar face față unor dobânzi mai mari.
Combinația dintre prețurile în creștere și o monedă în colaps a afectat puterea de cumpărare a consumatorilor. În același timp, deceniile de stagflație i-au determinat pe angajați să renunțe la ideea unor creșteri salariale.
Analiștii se întreabă însă cât de mult își poate menține BoJ actuala politică, având în vedere creșterea nemulțumirii populației, dar și a politicienilor.
Nicio cale nu prezintă însă o ieșire ușoară. „Deflația a continuat timp de trei decenii, iar stagnarea prețurilor a devenit normă socială. Societatea în ansamblu nu tolerează creșterea prețurilor”, spune Kazuo Momma, fostul șef al politicii monetare la BoJ, care este acum economist la Institutul de Cercetare Mizuho. „În principiu, nu există o ieșire ușoară pentru BoJ”.
