Ministerul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Buzău, că în zilele următoare vor fi stabilite amplasamentele celor două comandamente NATO din România, astfel încât săptămâna viitoare să se treacă la măsuri de operaţionalizare a acestora.
”România, după cum ştiţi, trebuie să operaţionalizeze două comandamente, cel mai mic, de tip NFIU, şi comandamentul de divizie. La nivelul de Stat Major s-au stabilit responsabilităţile şi trebuie ca în zilele următoare să aprobăm şi locaţiile unde vor funcţiona aceste comandamente şi imediat, săptămâna viitoare, să trecem la măsuri de operaţionalizare a acestora din punct de vedere material, din punct de vedere al personalului şi al dotărilor care trebuie să existe în aceste comandamente, pentru ca ele să fie active, operaţionale, într-un termen scurt.
Sigur că în activitatea acestor comandamente vor fi implicaţi şi militarii şi specialiştii, ofiţerii de la Divizia 2 Buzău, militari şi de la celelalte divizii, dar şi celelalte categorii de forţe pentru că măsurile acestea de reacţie rapidă nu se referă numai la forţele terestre, ci se referă şi la forţele aeriene şi la forţele navale”, a afirmat, potrivit agenției MEDIAFAX, ministrul Mircea Duşă, care a a fost prezent, joi, la activitatea de autoevaluare a Diviziei 2 Getica din Buzău.
Luni, ministrul Mircea Duşa declara, la Cluj, că îşi doreşte ca primul comandament NATO de comandă şi control din România să fie operaţional în luna iunie, în timp ce al doilea comandament, de divizie, ar urma să fie operaţional în termen de doi ani.
Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, iar aici vor activa militari români, dar şi din alte state membre, au decis, joia trecută, miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei.