vineri

29 martie, 2024

11 ianuarie, 2020

Ministrul bulgar al Mediului și Apei, Neno Dimov (foto), a fost pus sub acuzare și arestat preventiv pentru proasta gestionare a rezervelor de apă curentă, după ce populația dintr-o regiune din apropierea capitalei a rămas fără apă de aproximativ cinci săptămâni.

Neno Dimov este anchetat pentru „proastă gestionare premeditată” și riscă între doi și opt ani de închisoare, a precizat procurorul Angel Kanev, citat de The Sofia Globe.

Circa „97.000 de locuitori din regiunea Pernik (vest) sunt supuși unei raționalizări a apei care riscă să dureze cel puțin cinci luni. Ar fi putut dispune de apă dacă ministrul își exercita atribuțiile”, a afirmat procurorul.


Din noiembrie, locuitorii din Pernik, o localitate situată la circa 20 de km de Sofia, nu au acces decât șase ore pe zi la apă curentă nepotabilă, adusă de pe fundul unui baraj aproape secat.

Potrivit parchetului, ministrul a fost atenționat în mod regulat, de societatea care gestionează rețeaua de apă, în legătură cu rezervele reduse de apă, însă a continuat să permită unei companii metalurgice și unei centrale termice să se alimenteze cu apă din acest baraj.

„Fără autorizările emise de ministru, barajul ar fi dispus de 7 milioane metri cubi de apă suplimentar iar apa nu ar fi fost raționalizată”, a subliniat procurorul, care a menționat însă că nu dispune de dovezi de corupție.

Joi, ministru a fost reținut, iar vineri, când a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 24 de ore pe numele său și i s-au prezentat acuzațiile, el și-a dat demisia.


Neno Dimov a fost acuzat în repetate rânduri de organizațiile ecologiste că protejează interesele mediului de afaceri. Politicianul face parte din coaliția naționalistă aliată cu conservatorii premierului Boiko Borisov.

În Bulgaria, aprovizionarea este grav afectată de uzura infrastructurilor de distribuție, care pierd circa 60% din apa care ar trebui să ajungă la consumatori. În Pernik, pierderile de apă se ridică la 75%.

Raționarea aprovizionării cu apă este o practică obișnuită, în special vara, în mai multe orașe din Bulgaria.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: