8 octombrie, 2020

Amânarea plății ratelor de credit ar putea fi prelungită după 1 ianuarie 2021, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) analizând această opțiune împreună cu sistemul bancar, a precizat joi ministrul de resort, Florin Cîțu.

”Putem să ne gândim la o prelungire a acestei perioade. Sunt scenarii la care putem lucra cu sistemul bancar. Putem să plecăm de la o prelungire până la variante care sunt mai soft pe anumite cazuri specifice. Sunt anumite sectoare din economie care clar nu pot să-și revină. Oamenii încă rămân în șomaj tehnic, poate sunt închise datorită deciziilor Guvernului. Atunci este clar că este nevoie de ajutor și putem să venim să susținem”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe organizată de Financial Intelligence.

Circa 330.000 de debitori au apelat la această măsură, una dintre cele mai ”generoase” din UE, a precizat ministrul.

”Ne gândim ce facem după 1 ianuarie. Trebuie să găsim soluții că nici sistemul bancar și nici clienții băncilor și economia să sufere”, a precizat Florin Cîțu.


Programul privind amânarea ratelor cu nouă luni pentru românii afectați de criza economică a devenit operațional la începutul lunii aprilie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: