9 martie, 2011

Disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor au intrat în linie dreaptă, după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de luni, un proiect de lege pentru reducerea personalului MAI, dar Parlamentul urmează să decidă.

Bugetul MAI pe 2011 prevede sistarea finanţării pentru 18.000 de posturi în sistemul de ordine şi siguranţă publică.
În expunerea de motive a proiectului de lege propus de MAI se arată că pentru a se respecta ţinta de deficit bugetar pe anul 2011, se impune ca MAI să implementeze măsuri de redimensionare a numărului de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare, soldaţi şi gradaţi voluntari, funcţionari publici şi personal contractual.  Din cele 18.000 de posturi, la această oră sunt ocupate circa 10.000.

Primii vizaţi pentru concedieri sunt angajaţii care au fost implicaţi în fapte cu caracter penal, au antecedente disciplinare, au manifestat comportament necorespunzător cerinţelor de etică şi deontologie.
Criteriile sunt completate de nivelul pregătirii profesionale necesare ocupării postului, nivelul experienţei şi de rezultatele evaluării activităţii profesionale individuale.


Cheltuielile bugetare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi reduse de la 1,74% din PIB (8,9 miliarde de RON) în 2010, la 1,38% din PIB (7,5 miliarde de RON) în 2011, la 1,24% din PIB (7,4 miliarde de RON) în 2012 şi la 1,17% din PIB (7,7 miliarde de RON) în 2013, se mai arată în expunerea de motive la proiect.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: