vineri

29 martie, 2024

26 septembrie, 2016

mru_iohannisUPDATE:
Președintele Klaus Iohannis a declarat luni seară că va face propunerea pentru un nou șef al SIE parlamentului care va rezulta după alegerile din luna decembrie.

***
Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea Serviciului de Informații Externe. Informația a fost confirmată luni de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolski.

”Administrația prezidențială a primit demisia domnului Mihai Răzvan Ungureanu. Președintele României a acceptat demisia, conducerea serviciului urmând să fie asigurată de generalul Silviu Predoiu”, a declarat Mădălina Dobrovolski la Realitatea TV.

Reacția Alinei Gorghiu și posibilul înlocuitor


Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat la Realitatea TV că, foarte probabil, ”Mihai Răzvan Ungureanu va candida la alegerilre parlamentare pe listele unui partid”.

HotNews anunță posibilul înlocuitor: Cristian Bușoi. Liberalul dezminte însă informația, spunând că principala sa preocupare în acest moment constă în pregătirea alegerilor la nivelul filialei București.

Relația MRU cu Klaus Iohannis

Demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu și ușurința cu care aceasta a fost acceptată sunt – chiar dacă nimeni nu va recunoaște oficial – semne că relația personală a celor doi șefi de instituții s-a degradat în timp.

Senator și prim-vicepreşedintele PNL, Mihai Răzvan Ungureanu s-a bucurat clar de aprecierea președintelui, fiind numit, în decembrie 2014, consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis.


Președintele a jucat un rol important în numirea lui Ungureanu în fruntea SIE, care s-a făcut, la acea dată, cu sprijinul UNPR.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost votat de Parlament ca director SIE în data de 30 iunie 2015.

Oficial, PSD și ALDE s-au opus numirii, dar la vot rezultatul a fost: 278 de parlamentari au votat ”pentru”, 6 ”împotrivă” și 5 nu au votat. Parlamentarii UNPR au votat pentru, mânați de ”interesul național”.

(Citiți și: M.R. Ungureanu – noul șef al SIE, în pofida PSD: Miza din politică din spatele votului tehnic)

Instalarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director SIE a creat tensiuni în coaliția care susținea guvernul Ponta.

La începutul verii, în iunie, în presă au apărut informații legate de faptul că relațiile dintre președintele Iohannis și șeful SIE sunt tensionate, iar președintele i-ar fi solicitat demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Aceste informații au fost negate instituțional.

Relația SIE cu DNA

Singura controversă publică din mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu a apărut în aprilie 2016, procurorul-șef DNA criticând explicit la data respectivă Serviciul de Informații Externe pentru lipsa de colaborare.

Aflată la o conferință organizată de Fredom House, Expert Forum și CRPE cu ocazia lansării ”Indicelui sustenabilității DNA”, Laura Codruța Kovesi a afirmat:

“Nu pot să îmi explic de ce de la SIE, în ultimii ani, nu am primit vreo sesizare. Mi-e greu să cred că ofițerii SIE nu au informații. În 2013, 2014 şi 2015, de fapt, de când am început mandatul la DNA, nu am primit nicio informare de la SIE. Cu toate acestea, vedem că tot mai mulţi inculpaţi îşi deschid afaceri în străinătate. Se iscă întrebarea de ce niciodată nu am primit astfel de informări despre aceste activităţi. Nu am primit sesizări nici despre conturile din străinătate, nici despre vilele de lux, nici despre iahturile de lux.

Nu am primit niciodată informări de la SIE, dar am aflat din comisii rogatorii sau din investigații jurnalistice. Mi-e greu să cred că ofițerii de informații nu dau peste aceste elemente, nu înțeleg de ce nu sesizează DNA. Am văzut că mulți dintre cercetați își mută averea și bunurile în străinătate. Este de siguranță națională atunci când milioane de euro sunt transferate în off-shore, sau când sume considerabile de bani sunt date ca mită prin off-shoreuri pentru licitații publice.

Credem că se pot cumpara proprietăţi imobiliare cu 6-7 milioane de euro şi niciun ofiţer de informaţii să nu se împiedice de acest lucru? Este ilegal să deţii aceste informaţii şi să nu sesizezi DNA. Nu pot să îmi explic. Există o obligaţie legală pe care trebuie ca orice ofiţer de informaţii, orice şef de serviciu trebuie să o respecte. Mi-e greu să cred că nu există informaţii.”

Replica a sosit sub forma unui comunicat al instituției conduse de Mihai Răzvan Ungureanu, în care se afirma că punctul de vedere al Laurei Codruța Kovesi “este generat de o neînţelegere a specificului pe care îl incumbă activitatea de informaţii externe/ spionajul”.

(Citiți și: Laura Kovesi critică SIE pentru lipsă de colaborare – SIE îi răspunde înaintea lui Mihai Răzvan Ungureanu)

Problemele ultimului mandat Ungureanu la SIE, în oglinda media

Presa a publicat în mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu multe informații din ”curtea” SIE. Niciuna confirmată, dar semn că instituția are o problemă pe care nu știe să o gestioneze.

În presă au apărut următoarele controverse legate de activitatea SIE:

  • La începutul lunii iunie, HotNews scria că președintele Iohannis i-ar fi cerut lui Ungureanu să demisioneze din funcţie, dar şeful SIE ar fi refuzat să facă acest lucru. Una din cauzele care ar fi dus la răcirea relațiilor: „MRU se laudă că din 2019 va fi viitorul președinte” ceea ce l-ar fi deranjat pe șeful statului.
  • Imediat după ”episodul” Black Cube, în presă au apărut informații legate de nemulțumirea șefului statului referitor la faptul că SIE nu a informat în legătură cu activitățile firmei israeliene acuzate de spionaj la adrersa șefei DNA. Black Cube a precizat, după izbucnirea scandalului, că acțiunile din România ar fi fost în acord cu legea națională și că avea autorizații ”de la cele mai înalte autorități”.
  • SIE a fost suspectat că ar fi ”scurs” în presă imaginile cu consilierul prezidențial Dan Mihalache dormind în timpul unei întâlniri oficiale. Imaginile au fost publicate de cotidianul Click.
  • Pe 23 iunie, Evenimentul zilei scria că președintele Klaus Iohannis a refuzat să semneze ordinul executiv al SIE prin care românul răpit în Burkina Fasso putea fi eliberat. Ambele instituții au negat informația.
  • BN24.ro- o obscură publicație a scris că SIE s-ar fi implicat în conflictele interne de la Chișinău, subminând interesele occidentale în Republica Moldova și favorizându-le pe cele rusești. De altfel, scria BN24.ro, MRU a refuzat invitația primită de la Ambasada SUA pentru a participa la inaugurarea Scutului de la Deveselu.
  • Chiar pe 26 septembrie, BN24.ro a mai scris că Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este primit la Cotroceni din cauză că se pregatea intens pentru a se autoimpune ca premier după alegerile generale din acest an.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai fost director SIE în perioada 2007-2012, din care a demisionat pentru a prelua guvernarea sub majoritatea PDL după cabinetul Emil Boc.

Anterior, M.R. Ungureanu a fost, în perioada 2004-2007, ministru de externe în cabinetele Tăriceanu.

Silviu Predoiu lucrează în SIE de la înființarea instituției. El a mai asigurat conducerea interimară a serviciului câteva luni, după demisia din funcție a fostului titular, Teodor Meleșcanu, care a candidat la alegerile prezidențiale din 2014.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: