Coaliția pentru Dezvoltarea României, iniţiativă privată, apolitică și reunește 25 de organizații ale mediului de afaceri din România, a dat publicității vineri o scrisoare deschisă adresată premierului Dăncilă:
Stimată doamnă prim-ministru,
Vă scriem în numele Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), într-un ultim efort de a preîntâmpina o decizie a Guvernului pe care îl conduceți și care riscă să aibă consecințe deosebit de grave pentru economia României.
CDR reprezintă companii românești și străine, mici și mari care contribuie cu peste 50% la PIB-ul
României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Credem că vocea noastră merită ascultată.Suntem convinși că nu doriți să creați probleme mediului de afaceri și economiei și că la baza deciziei
dumneavoastră de a adopta această Ordonanță de Urgență stau bunele intenții.Din păcate, această ordonanță a fost elaborată fără o analiză serioasă și fără o consultare cu specialiști în domeniile pe care le reglementează sau le impozitează. În lipsa acestei consultări, fiind rezultatul contribuției unui număr restrâns de persoane, ea conține multe greșeli și concluzii bazate pe analize eronate.
Considerăm că ele pot fi îndreptate în urma unui dialog cu mediul de afaceri. Realizarea planului de guvernare actual este posibilă doar printr-un parteneriat între administrația statului și mediul de afaceri care să fie bazat pe încredere și optimism.
Din păcate, în ultimii doi ani, aceste sentimente s-au deteriorat îngrijorător, atingând un nivel foarte scăzut. Adoptarea unor măsuri care afectează grav modele de afaceri ale unor domenii cheie, într-un mod complet lipsit de predictibilitate, nu face altceva decât sa distrugă iremediabil încrederea între stat și mediul de afaceri.
Soluția văzută de noi nu este legiferare prin OUG, în preajma sărbătorilor de iarnă și cu aplicabilitate peste
doar câteva zile, ci într-un dialog onest, bazat pe argumente, cifre și studii de impact. Ori acest lucru necesită
timp și efort.Acceptarea solicitării noastre, chiar în preajma datei la care România va prelua președinția Consiliului Uniunii
Europene, va fi cel mai puternic mesaj pentru mediul de afaceri că Guvernul are capacitatea de a rezolva prin
dialog problemele cu care ne confruntăm și împreună putem găsi cele mai bune soluții.Prin urmare, vă rugăm să nu girați prin semnătura dumneavoastră un act normativ care are toate șansele să
declanșeze o criză a economiei românești, ci să dispuneți așa cum am solicitat de nenumărate ori în acest an,
aducerea la masa consultărilor a tuturor celor implicați, atât din administrație, cât și din mediul de afaceri.Ne exprimăm dorința și disponibilitatea de a participa astăzi în deschiderea ședinței de Guvern, cu specialiștii
noștri, pentru a sta la dispoziția decidenților și pentru a aduce toate datele necesare pentru luarea singurei
decizii pe care o considerăm corectă și anume respingerea acestui act normativ în forma actuală.Cu considerație,
Comitetul Director CDR