20 octombrie, 2021

Rețeaua de Solidaritate, inițiativă transfrontalieră ce reunește medici și cercetători români care lucrează în țară sau în străinătate, cere autorităților numirea unui grup de experți independenți care să gestioneze criza Covid, inclusiv campania de vaccinare.

Într-un apel lansat miercuri către președintele Klaus Iohannis și întreaga clasă politică, Rețeaua solicită deconectarea de politic a deciziilor privind gestionarea crizei Covid-19 și pune la dispoziția autorităților expertiza pe care o dețin membrii săi, pentru a ajuta la stoparea actualei evoluții epidemiologice.

Semnatarii propun instituirea rapidă a unui grup de experți neafiliați politic, care să coordoneze independent gestionarea vaccinării, care să poată emite decizii sanitare esențiale, fără amestecul sau controlul factorului politic.


Echipa de experți desemnată ar trebui să cuprindă și specialiști în comunicarea medicală, responsabili de conectarea unor părți relevante din societate și capabili să realizeze inclusiv un dialog real cu reprezentanții cultelor, se menționează în scrisoarea deschisă.

Prezentăm integral apelul Rețelei de Solidaritate:

„România se confruntă în acest moment cu probleme de sănătate publică de o gravitate majoră. Sistemul de sănătate e aproape de colaps, medicii sunt epuizați și sute de români sunt răpuși zilnic de Covid 19.

Suntem un grup de profesioniști români din Rețeaua de Solidaritate – inițiativa transfrontalieră ce reunește medici și cercetători români din țară și din diaspora. De la începutul pandemiei de Covid 19, colaborăm și întreținem un permanent schimb de informații medicale și de cercetare medicală între doctori, dar și cu presa și cu autoritățile publice din România.


Deși ne despart mii de km, urmărim atent situația din țară, iar modul în care e gestionată criza medicală ne îngrijorează și ne alertează, motiv pentru care facem un apel public urgent către președintele României, către toți politicienii, către autorități și către mass-media din România. Vă chemăm la colaborare, solidaritate națională și intervenție rapidă în dezastrul pe care-l traversăm.

Stimate Domnule Președinte, stimați deputati și senatori, stimați oameni politici:

1. Vă rugăm ca măcar în aceste zile cumplite pentru țară să vă asumați statutul cu care poporul român v-a mandatat și să acționați responsabil și NUMAI în numele interesului public, unindu-vă eforturile și buna-credință și punând capăt imediat crizei guvernamentale, care produce haos decizional, inclusiv în domeniul sanitar. Această stare de fapt care poate fi redresată prin voința Dvs politică, ucide oameni zilnic.

2. Vă rugăm să prioritizați opiniile specialiștilor și să dispuneți chiar azi un pachet de măsuri epidemiologice urgente, care să includă măsuri de carantinare pentru limitarea contactului social și pentru scăderea presiunii pe spitalele românești. Fiți conștienți că orice întârzieri bazate pe obiective populiste aruncă România într-o situație tot mai gravă care nu va face decât să crească numărul de vieți pierdute!

3. Vă rugăm să luați măsuri care să stimuleze solidaritatea și colaborarea dintre medici, având în vedere că există deja un act normativ care să faciliteze alăturarea unei părți din personalul medical din alte specialități colegilor lor din secțiile Covid, în tratarea pacienților infectați. De asemenea, vă rugăm să luați măsuri care să stimuleze solidaritatea și colaborarea întregii societăți prin apel la voluntari, inclusiv pentru comunicarea cu pacienții și cu familiile celor internați în spitale. Implicarea voluntarilor, e vitală în aceste zile în desfășurarea activităților din spitale.

4. Conectarea tuturor vectorilor de imagine, inclusiv cultele și alinierea pe un mesaj public comun pro vaccinare. Vaccinarea nu e doar o măsură de protecție personală, ci o măsură de sănătate publică.

5. Vă rugăm să deconectați cât mai rapid deciziile medicale epidemiologice de decizia politică, prin instituirea rapidă a unui grup de experți cu susținere ministerială, dar neafiliați politic, care să poată coordona independent gestionarea vaccinării, care să poată emite decizii sanitare esențiale, fără amestecul sau controlul factorului politic. Acest grup de experți trebuie să reunească și specialiști în comunicarea medicală, responsabili de conectarea unor părți relevante din societate, și care să fie capabili să realizeze inclusiv un dialog real cu reprezentanții cultelor.

În Rețeaua de Solidaritate se găsesc profesioniști români bine pregătiți și bine conectati (în special medici și cercetători din țară și din diaspora), dispuși să se implice și să colaboreze cu autoritățile, pentru a ajuta la depășirea crizei. Haideți să ne unim competențele și buna credință pentru a ieși cât mai repede din situația catastrofală, ce duce zilnic la pierderea a sute de vieți omenești în rândul alor noștri!

Accentuăm faptul că e un moment crucial în care clasa politică românească poate opri criza guvernamentală, demonstrând maturitate, responsabilitate, dar și compasiune față de poporul român, atât de încercat în aceste zile.

E de asemenea ceasul al 12-lea în care și în România vocea specialiștilor trebuie pusă în prim-plan, înlocuind orice discurs și decizie politică, cu impact medical epidemiologic.

Puneți punct crizei guvernamentale și haideți să colaborăm în slujba românilor!”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: