Pieţele financiare desenează o Europă cu mai multe viteze. Zona euro este divizată pe axa nord-sud în ţări competitive şi ţări care nu pot ţine pasul. Marea Britanie, Suedia şi Danemarca cuplează la zona nordică, dar nu adoptă euro, utilizând clauza scrisă sau implicită de opt-out.
Zona UE non-euro este completată de foste state din blocul estic, aflate pe traiectoria de trecere la moneda unică. Unele cu regim valutar fixat de euro, Bulgaria, Letonia şi Lituania, altele cu regim de flotare mai mult sau mai puţin controlată, România, Polonia, Cehia şi Ungaria.
Să vedem unde se situează România şi ce perspective are în acest peisaj destul de complicat, pe baza evoluţiilor din sectorul industrial, care rămâne, orice s-ar spune, baza de dezvoltare a economiei şi indicatorul cel mai important pentru competitivitatea ţărilor în cauză. Pe baza productivităţii din industrie se pot dezvolta şi serviciile, altmiteri nu va exista cererea necesară.
Modificări în structura industriei europene
Modificările de structură ale producţiei industriale europene devin tot mai vizibile ( vezi tabelul). Afectate de concurenţa din ţările emergente, segmentul de bunuri de consum durabile se află în scădere iar cel de bunuri de consum nedurabile a înregistrat o creştere lentă.
Modificări ale producţiei industriale septembrie 2011 faţă de septembrie 2010, în tabel:
Explicaţia constă în marjele mai mici de profit la produsele deja stabilizate pe piaţă şi în avantajele aduse de relocarea producţiei către ţări unde costurile cu forţa de muncă sunt mai reduse.
În schimb, resursele au fost alocate cu precădere spre zonele bunurilor de capital şi cea a subsansamblelor de înaltă tehnicitate încorporate în produse finite ( a bunurilor intermediare). Aici se regăsesc oportunităţi mai bune de profit, prin utilizarea intensivă a rezultatelor cercetării.
România, între Polonia şi Cehia
În perioada aprilie – septembrie 2011 ( trimestrele doi şi trei ), producţia industrială din România a evoluat oarecum sincron cu cea din Polonia şi Cehia. Cu un avans lunar de 2,1% în perioada menţionată, ea a marcat un avans mai mare decât în Cehia (+0,8%), dar mai redus decât în Polonia (+5,5%). Ungaria, cealaltă colegă de flotare valutară, a înregistrat rezultate contradictorii, alimentate, însă, de instabilitatea politică.
Faţă de aceeaşi lună a anului precedent, rezultatele producţiei industriale au fost încreştere cu 2,2% atât la nivelul UE27, cât şi al EA17. România (+5,7%) s-a plasat semnificativ peste media europeană, din nou între Polonia (+7,9%) şi Cehia (+2,5%).
Pe zona monedelor cu curs fix legate de euro au apărut performanţele Letoniei (+9,6%) şi Litauniei ( +8,3%), beneficiare ale unui efect de bază, dar şi performanţa mai slabă a unui stat ceva mai mare şi mai apropiat de România, Bulgaria, cu doar +1,1%.
Timpul şi experienţa ne arată două combinaţii. Care e cea câştigătoare?
Dacă ne întoarcem însă în timp şi fixăm baza de raportare la anul 2005, datele Eurostat arată că indicele producţiei industriale care exclude construcţiile şi ajustat sezonier a fost maxim pentru Slovacia (156,3%), ţară care a reuşit deja să adere la zona euro şi merge destul de bine.
Pe locurile doi şi trei se află Polonia (147,2%) şi România (131,8%), urmate la mare distanţă de Cehia (119%). Lituania se afla la doar 113,3%, iar Letonia la 110,4%, în timp ce Bulgaria marca un rezultat de doar 102,4%.
Aceste două seturi de date exprimă două filosofii diferite de creştere pe zona non-euro mai puţin dezvoltată:
a. Practic, o abordare nordică cu o monedă stabilă dă rezultate certe dar moderate. Ajustarea prin curs stimulează competitivitatea unor economii care vin din urmă funcţie de cât de bine „îşi fac temele”. Asta până la un moment, al cărui optim este discutabil, în care se face trecerea la euro.
b. O perspectivă sudică asupra deciziilor în economie duce la scăderea producţiei în condiţiile corsetului impus de euro, în ciuda avantajelor de apartenenţă la Euroland. Cât despre mentalitate mai sudică plus monedă legată de euro avem exemplul Bulgariei, lanterna roşie a Europei.
Ce avem de făcut
Practic, combinaţia dintre industrie, aşa cum a fost ea moştenită şi modernizată parţial şi cursul flotant care să ajute competitivitatea şi să sprijine încasările la export a creeat condiţiile ca România să ajungă la nivelul de dezvoltare de azi.
Odată cu „nord-ificarea” mentalităţilor în utilizarea banilor publici am putea trece spre beneficiile monedei unice. Nu trebuie uitat, însă, că recuperarea decalajelor de dezvoltare se poate face mai uşor înainte de intrarea în zona euro.
Creşterea puterii de cumpărare în termeni reali, europeni, se poate face mai lesne prin trimiterea în cursul de schimb a rezultatelor economice şi nu prin indexări care generează inevitabil inflaţie în lipsa unei productivităţi pe măsură.
După fixarea parităţii de schimb la intrarea în anticamera euro, va fi mai dificil să ne apropiem de nivelul de trai occidental fără a munci mai mult şi a pretinde mai puţin decât concetăţenii europeni din ţările dezvoltate.
(Mai multe informaţii despre Europa citeşte pe cronicaeuropeana.ro)
Urmărește-ne pe Google News
