Marile probleme ale unei creșteri mari. Alles gute? Oh, Nein!

Creşterea economică de 5,7% brut şi 5,6% ajustat sunt cifrele comunicate de INS care au făcut guvernanţii să desfacă mediatic şampania sucesului timpuriu, după mai puţin de jumătate de an de la preluarea conducerii şi să găsească justificarea unor măsuri economice riscante, aflate în curs de adoptare.

Alles gute, adică toate bune cum ar spune neamţul ? Nu, adică nein pe limba celor care au marcat o creştere de 1,7% -1,8% pe toate cele patru trimestre deja trecute şi au antrenat, prin simpla lor poziţionare de locomotivă a UE, sporuri în alte ţări ce apar procentual ca foarte bune. În creştere pe toată linia la cele trei ţări foste colege de bloc socialist şi actuale colege de regim valutar cu flotarea monedei naţionale, aflate acum în Uniune şi la care facem trimitere pentru comparaţie.

Mai întâi, precum în analiza zgomotelor care fac diferenţa între ce spune, de fapt, cineva, şi zgomotul de fond, să vedem ce au făcut Ungaria, Polonia şi Cehia în primul trimestru din 2017 şi ce concluzii putem trage. Ne bucurăm că suntem primii ca procentaj de creştere, dar, simultan, putem să observăm că NU NOI am avut cele mai mari avansuri.

Nici faţă de trimestrul precedent şi nici faţă de cele trei trimestre anterioare. În traducere, modificarea guvernării nu prea are de ce să îşi asume meritul unor rezultate economice care se văd în timp şi a căror sustenabilitate rămâne de verificat. Concret, ia să vedem datele oferite de Eurostat în condiţii comparabile :

Dacă ne uităm la seria celor mai recente patru trimestre care au trecut, mai degrabă putem spune că performanţa noastră ţine de inerţie şi de antrenarea în trendul regional, nu de abilităţile demonstrate în politica economică derulată.

Ungaria a avut un salt triplu de la un trimestru la altul în primul sfert al lui 2017 iar economia cea mai asemănătoare cu a noastră, cea poloneză, unul dublu în raport cu cea românească.

Desigur, rata deja înaltă de creştere din 2016 a României s-a constituit într-o bază de plecare care făcea mai dificilă o majorare decât în cazul celor trei ţări menţionate. Dar aici apare şi sintagma-cheie ”rata deja înaltă de creştere din 2016”. Adică fără legătură cu niciun program de guvernare pentru perioada 2017- 2020 ci, mai degrabă, cu măsuri luate prin 2014 – 2015.

De aceea, nici nu ar trebui unii să se apuce să distribuie cu sârg beneficii consistente bazate pe rezultatele obţinute deja de alţii, pe considerentul că vor reuşi şi ei să obţină creşteri economice similare cândva în viitor. Mai ales că măsurile pe care le prefigurează nu prea seamănă cu cele care au dat rezultate verificate în practică.

Cu sau fără politicienii actuali, România ar fi crescut oricum cu peste 5% în T1 2017 fără a fi o mare surpriză în context regional. Mai ales, dacă ne uităm mai atent la câteva elemente de calcul al PIB care au amplificat discret rezultatul şi este foarte posibil să fi dat întregul avans de jumătate de punct procentual faţă de media T2,T3,T4 2016.

Primul element apare chiar în comunicatul INS, „rezultatele trimestrului I 2016, comparativ cu trimestrul IV 2015, au fost revizuite de la 101,3% la 101,1% „. În traducere, baza de raportare pentru trimestrul unu 2017, care este T1 2016, de-abia ce a fost revizuita in jos, ceea ce a mărit rezultatul din T1 2017.

Al doilea element, în România rezultatele economice sunt distribuite foarte inegal pe cele patru trimestre ale anului.

Primul trimestru aduce, de obicei, în jur de 20% din PIB-ul anual, în timp ce T4 ajunge undeva spre 32% – 33% din PIB. Or, reaşezarea făcută de INS a păstrat creşterea pe T2 din 2016 ( respectiv baza de raportare pentru T2 2017), dar a mărit rezultatele pentru T3 şi T4 din 2016 (altfel, nu mai ieşea, per total, creşterea economică de din 2016).

Ceea ce va face ca rezultatele consemnate pentru finalul anului curent, cu decalajul de procedură statistică, ce le va face accesibile deplin prin mai 2018, să fie mai mici decât dacă nu se făcea reaşezarea ce a amplificat primele date disponibie pe 2017. Or, la acel moment, măsurile bazate pe credinţa că vremurile bune de creştere vor continua, pe sistemul matematic al inducţiei incomplete (greşit logic), vor fi fost deja luate.

Al treilea element, aşteptăm ”cu emoţie” şi rezultatele nominale ale PIB calculat de INS, date care nu fost încă dezvăluite, pentru a vedea şi ce deflator a fost folosit pentru a ajusta PIB-ul în preţurile perioadei de bază şi a le converti în creşterea economică reală anunţată. Oricum ar fi, corelaţia dintre acest deflator şi rata inflaţiei este una directă. Iar inflaţia anuală apropiată de zero din primul trimestru al lui 2017 nu se va mai repeta în trimestrele 2, 3 şi 4.

Reamintim că, deja, în aprilie 2017, am urcat la +0,61% şi, deşi estimarea făcută recent de BNR pentru finalul anului a fost coborâtă de la 1,7% la 1,6%, partea care va fi ”rasă” din rezultatul PIB nominal, care va fi el atunci, va creşte considerabil. Apropo, vedeţi că aceeaşi estimare redusă recent a BNR arată o inflaţie de 3,1% pentru 2018 şi 3,4%, adică la limita superioară a ţintei de inflaţie de 2,5% plu/minus un punct procentual pentru 2019.

Una peste alta, este minunat că am înregistrat cea mai mare creştere din UE la începutul acestui an, dar din inerţie şi în condiţii speciale.

În plus, 5,7% brut la economie nu rimează cu creşteri salariale de 15% -20% şi nici cu aberanta majorare de pensii de 9% prevăzută pentru mijlocul anului, care ar majora cu 15% aceste venituri faţă de 2016.

Asta fără a mai menţiona schimbările fanteziste care se încearcă în impozite şi taxe.
Think again!