19 iulie, 2016

mayMarea Britanie nu va iniţia procesul oficial de părăsire a Uniunii Europene prin invocarea, anul acesta, a Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, a declarat, marţi, un oficial guvernamental, la Înalta Curte de la Londra, relatează Reuters.

Avocatul Jason Coppell a făcut referire la declaraţii făcute de Theresa May, care a spus la rândul ei, în ziua în care a devenit premier, că Articolul 50 nu ar trebui invocat anul acesta.

Cu toate acestea, avocatul Jason Coppell a semnalat că poziţia actuală a Guvernului s-ar putea schimba.


Pe fondul acestei precizări, Ungaria a informat Uniunea Europeană că este gata să preia de la Marea Britanie președinția prin rotație a blocului comunitar în a doua jumătate a lui 2017. Anunțul oficial a fost făcut marți de către ministrul de Externe Peter Szijjarto, citat de MTI.

El a precizat că retragerea Marii Britanii din UE a ridicat serioase îndoieli și întrebări privind chestiuni precum președinția prin rotație a UE și negocierile privind Brexitul.

Ministrul a precizat că Ungaria, cu ajutorul țărilor din grupul de la Vișegrad, este singurul stat UE care a avut un răspuns de succes la principalele provocări legate de situația ”anormală” din Europa.

În plus, spune ministrul de Externe, țara și diplomații ei au primit un feedback pozitiv după ultima perioadă de șase luni când țara a deținut președinția prin rotație a UE, în prima jumătate a anului 2011.


El a precizat însă că este posibil și ca statele membre care sunt programate să exercite acest rol să facă acest lucru cu șase luni mai devreme, deși multe și-au exprimat reticența în privința unei astfel de decalări.

Prima condiție pentru preluarea acestei președinții de la Marea Britanie ar fi o notificare oficială din partea Londrei că nu dorește să exercite acest rol. Consiliul European va decide apoi asupra chestiunii, a adăugat Peter Szijjarto.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: