vineri

19 aprilie, 2024

14 martie, 2021

Regatul Unit a denunţat sâmbătă reforma electorală efectuată în Hong Kong de Beijing și a acuzat China de nerespectare „permanentă” a declaraţiei comune semnate în 1984 privind fostul teritoriu britanic.

Ministrul britanic al afacerilor externe Dominic Raab a declarat că „decizia Beijingului de a impune schimbări radicale pentru a reduce participarea la sistemul electoral din Hong Kong” reprezintă o „o nouă încălcare” a declaraţiei comune privind statutul special al Hong Kong.

Acum, Beijingul se află în „stare de neconformare permanentă” cu acest text ce a deschis calea către retrocedarea acestui teritoriu Chinei în 1997, demonstrând „prăpastia crescândă între promisiunile Beijingului şi acţiunile sale”, a mai spus ministrul, citat de AP și preluat de Agerpres.

Proiectul chinez de reformă electorală


Proiectul de lege ar autoriza un „comitet electoral” supus Beijingului să selecţioneze candidaţii în alegerile legislative din teritoriul autonom. Mecanismul va permite Chinei să excludă candidaţii favorabili opoziţiei pro-democraţie, care a câştigat detaşat la sfârşitul lui 2019 un scrutin la nivelul consilierilor de districte.

„Această acţiune se înscrie în cadrul unei strategii vizând hărţuirea şi sufocarea oricărei voci critice faţă de politica Chinei”, a estimat şeful diplomaţiei britanice, subliniind că este vorba despre „a treia încălcare a declaraţiei comune în termen de nouă luni”.

„Regatul Unit va continua să apere populaţia din Hong Kong. China trebuie să acţioneze în conformitate cu obligaţiile sale legale şi să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale în Hong Kong”, a adăugat Dominic Raab.

Vizată de critici occidentale, China şi-a justificat proiectul prezentându-l ca pe o a doua măsură necesară „pentru a elimina eficient haosul” din Hong Kong, după legea controversată privind securitatea naţională de anul trecut.


Ţările G7 au acuzat și ele China că sufocă pluralismul politic în Hong Kong şi au făcut vineri apel la Beijing „să pună capăt opresiunii nejustificate” în acest teritoriu.

(Citiți și: „Reformă electorală tip Beijing – Patriotism și devotament față de China, condiții eliminatorii pentru candidații la parlamentul din Hong Kong”)

„O țară, două sisteme” – good old times

La 30 iunie 1997, britanicii au retrocedat Chinei teritoriul insular Hong Kong, pe baza unei declarații comune, semnate de premierul Margaret Thatcher și de liderul chinez Deng Xiaoping, ce introducea principiul „o țară două sisteme”.

Hong Kong-ul a devenit o regiune administrativă specială, a cărei lege fundamentală este Basic Law, echivalentul unei constituții. Aceasta conferă o serie de libertăți absente în China (libertatea presei, de exprimare, de asociere, etc.), precum și existența unui sistem juridic separat de cel al Chinei.

În materie de sistem electoral, Hong Kong nu beneficiază de vot universal decât într-o anumită măsură, la nivel legislativ. Doar 35 din cele 70 de circumscripții sunt decise prin vot popular.

Basic Law asigură prezența principiului celor două sisteme pentru 50 de ani de la înmânarea regiunii în 1997, nefiind clar ce se va întâmpla după acest termen.

Legea a fost limitată continuu prin interpretările aduse textului de către Partidul Comunist din China, așa cum s-a întâmplat cu articolul 104, care-i împiedică să participe la alegeri pe candidații care nu recunosc apartenența regiunii Hong Kong la China.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: