miercuri

1 mai, 2024

2 iulie, 2022

Toate ministerele implicate au depus documentele care fac dovada îndeplinirii jaloanelor (obiectivelor) asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pe trimestrul 2, de care depinde virarea a 3 miliarde de euro de la Comisia Europeană, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș (foto).

„Urmează în perioada următoare să începem procesul de validare cu Comisia Europeană a acestor jaloane, pentru ca la termenul pe care îl avem, pentru cererea de plată numărul doi, luna octombrie 2022, să putem să avem validate cele 27 de jaloane şi să putem să ne depunem cererea de plată”, a declarat ministrul Marcel Boloș, la sfârșitul ședinței de guvern de vineri.

18 dintre obiectivelor de îndeplinit sunt acte normative, pe care a trebuit să le adopte guvernul și, după caz, parlamentul. „Cele mai importante legi pe care le-am avut de adoptat au fost:

  • ordonanța cu reglementările care privesc decarbonizarea,
  • proiectul de lege al zonelor metropolitane,
  • proiectul de lege privind administrarea bunurilor confiscate,
  • proiectul de lege a interoperabilității, ordonanța de urgență cu cloud-ul guvernamental,
  • proiectul de lege privind modificarea economiei sociale, acestea fiind în categoria principalelor legi care au fost dezbătute în procedură parlamentară și care au trecut prin Camera Deputaților”, a spus Marcel Boloș .

Restul de jaloane au fost legate de apeluri de proiecte, respectiv, lansări de apeluri de proiecte și, desigur, aceste jaloane din trimestrul doi au aceste particularități pe care le-am amintit.

„Guvernul României trebuie să facă eforturi”

În continuare, „Guvernul României trebuie să facă eforturi pentru ca celelalte jaloanele aferente trimestrelor 3 și 4 să poată să fie duse la bun sfârșit. (…) Partea de implementare este într-adevăr însoțită și de riscuri, pe care va trebui să le manageriem în mod corespunzător chiar dacă termenul de dus la bun sfârșit al jalonului este în anul 2026”, a mai spus ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.

În proces de validare cu Comisia Europeană al jaloanelor pentru trimestrul 2 „s-ar putea să fie solicitate informații suplimentare sau completări, după cum deja ne-am obișnuit, ale documentelor pe care le trimitem la Comisie”, amintește Marcel Boloș.

„Din acest punct de vedere, suntem într-un parteneriat deschis cu Comisia Europeană și facem toate eforturile pentru ca aceste jaloane să fie validate și în luna octombrie cererea de plată numărul 2 să poată fi depusă în bune condiții”, spune ministrul fondurilor europene.


Scopul României și obiectivul cel mai important de împlinit în acest an „este de a asigura încasarea celor 10 miliarde de euro necesare pentru implementarea proiectelor de infrastructură și a tuturor acelor categorii de proiecte la care ne-am obligat și ne-am asumat responsabilitatea prin PNRR”, a conchis Marcel Boloș.

Pentru trimestrul trei sunt de îndeplinit 24 de jaloane din nou și pentru trimestrul patru – 55 de jaloane, fiind trimestrul ultim din an cu cea mai mare greutate. Așadar, pentru anul 2022, totalul jaloanelor care sunt de dus la bun sfârșit este de 130.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: