”Cea mai oportună lună în care am putea avea rectificarea bugetară este luna august”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, înainte de ședința conducerii PNL de luni.
Ministrul Marcel Boloș, citat de TVR, a precizat că nu a discutat deocamdată despre rectificare nici cu prim-ministrul, nici în Coaliție.
Fostul ministru al finanțelor, Adrian Câciu, anunța la începutul lunii iunie că efortul bugetar cu majorările salariale decise recent pentru Educație, Sănătate și Ordine Publică, sub presiunea protestelor, se ridică la 4 miliarde de lei până la finalul acestui an.
„Va fi o rectificare destul de complicată”, avertiza Adrian Câciu pe 8 iunie.
Marcel Boloș: Urmează să prezentăm în curând măsurile fiscal-bugetare
”August e luna în care trebuie să avem rectificarea bugetară, pentru ca și măsurile care preced rectificarea bugetară să-și poată produse efectele cel puțin cu data de 1 septembrie. E limpede că avem nevoie de acest plan de măsuri fiscal-bugetare și urmează să le prezentăm în curând, ele sunt analizate la nivelul Ministerului de Finanțe. Continuăm și în această săptămână cu analiza, mai ales pe zona utilizării fondurilor publice și de gestionare eficientă a banilor statului”, a anunțat ministrul de Finanțe.
Între măsurile fiscal-bugetare pregătite de guvernul Ciolacu se numără și eliminarea excepțiilor în materie de fiscalitate.
Ministrul Marcel Boloş, a declarat luni că eliminarea facilităților fiscale la anumite categorii profesionale este obligatorie.
”Restructurarea facilităților fiscale este obligatorie. Noi suntem acum în situația în care facilitățile fiscale le-am cam amestecat cu politicile sociale. Noi suntem susținătorii investițiilor și a stimulării prin sistemul de facilități fiscale a investițiilor aduse de mediul privat.
Din acest punct de vedere, trebuie să schimbăm această paradigmă și să trecem spre acest mod de a acorda facilitățile fiscale pentru investiții pe care le atrage mediul privat.
Vă spun drept că noi, așa cum am precizat, avem un amestec de facilități fiscale cu politici sociale. Sigur, politica socială se poate face prin intermediul programelor pe care Guvernul le are și din acest punct de vedere nu cred că ar trebui să le amestecăm atât de mult”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Impact bugetar încă necalculat pe măsuri iminente
Întrebat câți bani ar putea economi statul din interzicerea cumulului pensiei cu salariul, Marcel Boloș a spus că ar fi vorba de ”economii importante” și că orice pas în acest sens este important din punct de vedere al deficitului bugetar.
Ministrul Finanțelor nu știe în acest moment nici care ar fi impactul bugetar al eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor.
”Nu am făcut un calcul exact al impactului bugetar pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, urmează ca în această săptămână să facem o analiză pe partea de cheltuieli și vom comunica impactul bugetar al acestor măsuri”, a precizat Marcel Boloș.
***