vineri

19 aprilie, 2024

21 octombrie, 2019

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, după ședința conducerii PNL, că votul pentru noul Guvern ar putea fi dat la începutul săptămânii viitoare. Ludovic Orban a făcut un apel la reprezentanții partidelor care au votat moțiunea de cenzură, să voteze și învestirea Guvernului pentru că altfel rămâne PSD la putere.

Ludovic Orban a fost desemnat pe data de 15 octombrie să alcătuiască echipa ce va forma înlocuitorul Cabinetului Viorica Dăncilă. Președintele liberalilor are la dispoziție 10 zile pentru a merge în Parlament, unde trebuie să obțină cel puțin 233 de voturi pentru ca Executivul său să fie învestit.

Premierul desemnat a spus că la începutul săptămânii viitoare ar putea fi instalat noul Executiv: „Astăzi nu există vreun motiv serios ca vreunul dintre partenerii noștri să nu ia decizia învestirii guvernului. În ce ne privește vom depune lista și un calendar cât mai rapid astfel încât săptămâna viitoare, luni, marți, miercuri să aibă loc votul de învestitură.”


„Orice formațiune politică nu votează învestirea, menține PSD la putere și pe Viorica Dăncilă la Palatul Victoria. Mă îndoiesc că partenerii noștri care au votat demiterea Guvernului Dăncilă, să perpetueze menținerea Vioricăi Dăncilă la Palatul Victoria”, a spus Ludovic Orban.

De asemenea, președintele PNL a vorbit despre prioritățile noului Guvern și despre necesitatea ca un cabinet legitim să adopte o serie de măsuri, în condițiile în care Guvernul interimar ar fi angajat cheltuieli publice fără acoperire.

„Am încredere că toți partenerii care au fost alături de noi în dărâmarea Guvernului Dăncilă gândesc la fel ca noi. Guvernul Dăncilă, demis prin moțiune trebuie alungat cât mai repede de la Palatul Victoria și de la butoanele puterii. Nu există decât o singură soluție.

Această soluție este învestirea guvernului pe care îl vom prezenta Parlamentului. De la moțiunea de cenzură și până astăzi rămășițele Guvernului Dăncilă au făcut numai nenorociri. Au declanșat concursuri pentru a-și fixa clientala politică, au angajat cheltuieli publice fără a avea resurse, forțează semnarea de contracte ilegale, realizează tot felul de proceduri prin care angajează cheltuilei.


Neînvestirea unui guvern legitim împiedică realizarea unor măsuri necesare: rectificarea bugetară, pregătirea proiectului de lege a bgetului de stat pentru anul 2020. Este necesară pregătirea României pentru iarnă, atât în zona energiei cât și a transporturilor, este necesară numirea unui comisar european care să facă cinste României. Este nevoie urgentă în toate domeniile de activitate de decizii pe care să le ia un guvern de la examenul de rezidențiat până la o mulțime de programe. A nu vota investirea înseamnă împiedicarea acestor decizii și consecințe asupra milioane de români”, a declarat Ludovic Orban.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: