26 iulie, 2018

Fostul procuror-șef al DNA Ploiești Lucian Onea (foto) a fost pus miercuri sub urmărire penală, pentru că l-ar fi obligat pe fostul deputat PSD Vlad Cosma să falsifice o sesizare pe alt nume, anunță un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Acuzațiile aduse lui Lucian Onea – participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Faptele pentru care este acuzat:


În 2015, inculpatul Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept mită electorală.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de Vlad Cosma pe numele unui cetățean din Chișinău, Serghei Petruș, care nu există. Vlad Cosma ar fi fost amenințat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma, dacă nu acceptă această sesizare falsă.

Pornind de la această sesizare a fost inculpat Sebastian Ghiță, care s-ar fi ocupat în 2014 de operațiunea menită să asigure câștigarea alegerilor prezidențiale de candidatul Victor Ponta în Republica Moldova. Sebastian Ghiță ar fi achitat costurile acestei operațiuni, care ar fi costat 400.000 de euro.

În comunicatul de miercuri, Parchetul General spune că listele cu alegători, probe la dosar, ar fi fost trimise prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.


„Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite. Precizăm că în cauză nu au fost propuse sau dispuse măsuri preventive”, acuză procurorii Parchetului General.

Lucian Onea și-a dat demisia din funcția de procuror-șef, în luna iunie, în urma scandalului declanșat de Vlad Cosma prin difuzarea unor înregistrări cu Onea și fostul procuror DNA Mircea Negulescu.

Procurorii acuzați au negat totul.

Declarațiile făcute de Lucian Onea după difuzarea înregistrărilor făcute de Vlad Cosma

Într-o conferință de presă organizată după ce Antena 3 a difuzat câteva înregistrări făcute Vlad Cosma, Lucian Onea a negat toate acuzațiile aduse de politician:

  • Ce e cu tabelele? La acest moment, pot să vă spun că acel înscris olograf a fost depus la dosar de inculpatul Vlad Cosma. 
  • Tot ce s-a prezentat la TV este o variantă denaturată, personală, a lui Vlad Cosma, care speră ca până la termenul următor al procesului (19 februarie – n. red.) să scape.
  • Întrebat dacă s-a întâlnit sau a discutat vreodată cu Vlad Cosma sau sora acestuia (actual deputat PSD), Andreea Cosma): “Niciodată nu m-am întâlnit cu ei în afara instituției și niciodată nu am vorbit cu cei doi la telefon, nici pe WhatsApp nici pe altceva”. Reamintim că una dinter înregistrări ar conține o discuție între șeful DNA Ploiești și Vlad Cosma.
  • Negulescu nu a lucrat în dosarul acesta. Discuțiile, dacă sunt autentice, nu sunt din perioada în care lucra la DNA Ploiești (ar data din perioada când lucra la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, anterioară transferării lui la DNA Ploiești – n. red.)
  • În legătură cu afirmațiile făcute de inculpatul Vlad Cosma și cu discuțiile care au apărut în mass-media, și în completarea comunicatului nostru, vreau să precizez că în toate cauzele pe care le instrumentăm la nivelul DNA Ploiești am respectat întotdeauna legea și o să o respectăm în continuare. Nu au existat niciodată metode ilegale de investigare și nici înțelegeri ilicite sau neloiale cu inculpații. Vreau să fie foarte clar: întotdeauna s-a respectat legea.
  • Sunt susțineri pe care le fac inculpații în dosarele în care sunt cercetați. Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva, au mai existat situații, am avut controale de la CSM, de la Inspecția Judiciară și s-a constatat contrariul. S-a constatat că la DNA Ploiești a fost respectată legea de fiecare dată. Este de datoria noastră de procurori să stabilim adevărul.
  • Nu vă puneți întrebarea… de ce discuțiile judiciare sunt duse în afara cadrului procesual în spațiul public? Pentru că pot fi făcute tot felul de alegații care nu pot fi verificate. Vă spun încă o dată că nu au fost falsificate probe.
  • Indiferent de metodele folosite, de intimidări, de şantaj, nu o să cedăm presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive şi vor să ne compromită şi să ne demobilizeze.
  • Chiar astăzi am sesizat Inspecţia Judiciare să facă verificări pentru că „este în joc reputaţia procurorilor”.
  • Întrebat dacă vocea de pe înregistrare îi aparţine, Onea a răspuns: ”Posibil să fie vocea mea”. ”Sunt înregistrări prezentate în mod trunchiat, or să se facă verificări”.
  • Un al doilea lucru despre care vreau să vă vorbesc: șantajul. Este o situație care durează de două luni, există un dosar înregistrat în luna noiembrie. Am fost avertizați de persoane din anturajul familiei Cosma că va urma un atac în media, ceea ce s-a și întâmplat.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: