14 decembrie, 2020

Toate magazinele neesenţiale, precum şi şcolile şi creşele vor fi închise în Germania începând de miercuri, 16 decembrie, până pe 10 ianuarie, a anunţat duminică cancelarul federal Angela Merkel, întrucât măsurile instituite până acum „nu au fost suficiente” pentru a reduce numărul cazurilor noi de coronavirus.

Germanii vor intra practic într-un lockdown parţial ca cel prin care au trecut deja timp de mai multe săptămâni în primăvară, în timpul primului val de COVID-19.

Constatând un număr „foarte mare de decese” provocate de Covid-19 şi o „creştere exponenţială” a contaminărilor, Angela Merkel a spus că autorităţile germane „sunt constrânse să acţioneze şi acţionează acum”.


Într-o rezoluţie adoptată de statul federal şi de cele 16 landuri, angajatorilor li se cere să treacă pe cât posibil în sistem de telemuncă sau să le acorde angajațiilor concedii timp de trei săptămâni şi jumătate, „pentru a pune în aplicare în toată ţara principiul ‘stăm acasă‘”.

Pandemia „scapă de sub control”, a avertizat liderul Bavariei, Markus Soder, în tipul unei conferinţe de presă cu Angela Merkel şi cu ministrul de finanţe Olaf Scholz. Este „o catastrofă ce ne afectează vieţile mai mult ca orice altă criză în ultimii 50 de ani”, a spus el, citat de Agerpres, care preia dpa.

Restricțiile:

  • Contactele sociale vor trebui limitate la cel mult cinci adulţi din două gospodării diferite şi să rămâne unele foarte restrânse din 24 până pe 26 decembrie, când întâlnirile nu vor fi posibile decât între membrii foarte apropiaţi ai unei familii.
  • Germanii ce doresc să sărbătorească Revelionul vor trebui de asemenea să-şi reducă numărul de contacte cu şapte zile înainte de reuniunile de familie.
  • Comercializarea de alcool pe stradă va fi de asemenea interzisă începând de miercuri. Numeroase cafenele şi baruri, închise de la începutul lui noiembrie, au început să vândă în chioşcuri stradale vin fiert, o tradiţie de Crăciun în Germania, dar care a alertat autorităţile germane în ultimele zile.
  • De la începutul lui noiembrie, toate restaurantele, barurile, muzeele, teatrele şi toate evenimentele sportive sunt închise publicului.

Numărul de noi contaminări şi de morţi de Covid-19 a atins în ultimele zile cifre record în Germania, ţară care până acum a gestionat relativ bine pandemia – vineri a depășit pragul de 30.000 de contaminări zilnice şi a înregistrat joi 598 de decese din cauza noului coronavirus.


Duminică, cifrele au scăzut uşor la 20.200 de noi contaminări şi 321 de decese în ultimele 24 de ore, însă aceasta se datorează în special faptului că unele noi cazuri nu sunt raportate în timpul weekendului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: