vineri

17 mai, 2024

10 octombrie, 2023

Președinții României și Ucrainei au semnat marți, la București, o Declarație comună care atribuie relațiilor bilaterale caracterul de ”parteneriat strategic”.

Textul declarației poate fi consultat AICI – LINK (în limba engleză).

Președinții Ucrainei și României au discutat marți două ore la Palatul Cotroceni. Cei doi președinți au avut convorbiri tete-a-tete şi, ulterior, discuţii la care au participat oficiali români și ucraineni.

Principalele declarații:

Klaus Iohannis: Vom continua sprijinul, inclusiv cel militar, cât este necesar, până la victorie

  • Mă bucur să-l primesc azi pe președintele Zelenski. Această vizită are un caracter istoric pentru relația biletarală și transmite un mesaj puternic privind angajamentul nostru constructiv.
  • Ne dorim o relație bazată pe încredere, axată pe proiecte concrete Am decis să începem concret procesul pentru a ridica relația la nivel de parteneriat strategic. Am semnat o declarație comună privind acest cadru de cooperare.
  • Ne concentrăm pentru a ajuta Ucraina să cîștige războiul, dar avem datoria de a ne proiecta relația pe termen lung.
  • Vom continua sprijinul, inclusiv cel militar, cât este necesar, până la victorie. Țin să exprim încă o dată deplina admirație pentru curajul și rezistența poporului ucrainean.
  • Încă din primele clipe ale agresiunii Rusiei, România a fost alături de Ucraina. Susținerea Ucrainei reprezintă un interse strategic al României.
  • Am avut un schimb de opinii privind evoluțiile recente ale războiului. Am condamnat din nou atacurile Rusiei asupra instalațiilor portuare ucrainene. Sunt crime de război.
  • Am luat la nivel național și aliat măsurile necesare, prin întărirea măsurilor de supraveghere și vom continua demersurile pentru desfășurarea de echipamente aliate de protecție.
  • Am reafirmat angajamentul de a lucra alături de partenerii internaționali pentru a facilita exporturile de cereale ucrainene. S-a agreat deja dublarea la 4 mil de tone a cantității de produse agricole exportate prin porturile românești. Prin România tranzitează aproape 60% din volumul total al cerealelor. De la începutul războiului, peste 27 de mil de tone de cereale din Ucraina au tranzitat România.
  • Am reconfirmat sprijinul politic și practic al României pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Ucraina și Moldova până la finalului lui 2023. Voi pleda personal pentru această decizie la Consiliul European din decembrie. Este o decizie care va confirma progresele celor două țări, în ciuda condițiilor deosebit de dificile.
  • Am avut un schimb de opinii despre rezultatele summit-ului de la Vilnius. Având în vedere că România s-a alăturat declarației G7, am avut un schimb de opinii pentru implementarea practică.
  • Am exprimat susținerea deplină pentru formula de pace propusă de președintele Zelenski. Doar Ucraina poate decide când și cum va negocia pacea. Dorim o abordare constructrivă, transparentă, orientată pe soluții, inclusiv pe dosarele sensibile.
  • În relația bilaterală, dorim soluții inclusiv pe dosarele sensibile. Am discutat despre protecția minorăților naționale. Ne dorim ca cele două minorități să aibă drepturi similare, ne referim în special la limba vorbită și la educația în limba maternă.

Volodimir Zelenski: Am stabilit pași comuni pentru apărarea porturilor

  • Sunt foarte bucuros să vizitez Bucureștiul, prima vizită de la agresiunea rusă. Mulțumesc întregii Românii pentru susținerea și ajutorul acordat Ucrainei. Îmi aduc aminte cât de călduros au fost întâmpinați oamenii noștri aici.
  • România ne-a acordat sprijin și militar, și umanitar, România a ales Ucraina în cel mai dificil moment din istoria noastră
  • Am convenit un parteneriat strategic pe viitor între România și Ucraina. Am dat indicații echipelor noastre pentru a pregăti fundamentul acestui act.
  • Am discutat despre securitatea în regiunea Mării Negre, am discutat despre infrastructură, despre deschiderea unor puncte de trecere noi la granița comună, și despre minoritățile naționale.
  • În România se creează un centru de pregătire a piloților ucraineni.
  • Am discutat situația de pe front, despre solicitările noastre militare, vor fi noutăți foarte bune despre artilerie și apărare antiaeriană. Dronele rusești sunt un pericol nu doar pentru statul nostru, sunt un pericol pentru toți.
  • România e o țară garant de asigurare a securității alimentare a lumii întregi. Fiecare rachetă și dronă rusească ce atacă porturile noastre … trebuie să facem tot posibilul ca Rusia să nu poată transforma zona dunăreană sau a Mării Negre într-o zonă moartă.
  • Am convenit primii trei pași care să ne permită apărarea acestor porturi. Am dezvoltat o logistică bună, va începe să funcționeze în curând un coridor de cereale ucrainene prin Moldova.
  • Cooperarea trilaterală cu Moldova și România dă un impuls foarte bun pentru dezvoltarea economică.
  • Sunt convins că și Moldova și Ucraina vor deveni membre ale UE. Suntem pregătiți pentru începerea tratativelor de aderare la UE și România ne susține. Aderarea la UE va asigura stabilitate și securitate în zonă.
  • Am vorbit și despre situația din Orientul Mijlociu. Trebuie să condamnăm teroarea.

*

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marți în România. El a fost întâmpinat la aeroport de ministrul de Externe, Luminița Odobescu. Președintele Ucrainei a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Carol după întâlnirea de la Cotroceni.

Volodimir Zelenski se întâlnește marți și cu premierul Marcel Ciolacu și cu președinții celor două camere parlamentare.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: