vineri

19 aprilie, 2024

31 ianuarie, 2022

Lista țărilor cu risc epidemiologic este desființată, astfel încât carantina la intrarea în țară va fi obligatorie doar în cazul celor care nu au certificat verde Covid, indiferent de țara de unde vin. Perioada de carantinare pentru aceste persoane ca și perioada de izolare a contacților direcți ai noilor diagnosticați Covid-19 se reduce la cinci zile.

Aceste măsuri de relaxare au fost aprobate în ședința de luni a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă și vor intra în vigoare imediat după publicarea hotărârii CNSU, fără a fi nevoie de o HG pentru aprobare.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) le-a solicitat săptămâna trecută autorităților să elimine mai multe condiții existente la intrarea în țară, printre care și a listei țărilor cu risc epidemiologic, întrucât aceste reglementări au dus la un val de anulare a rezervărilor pentru vacanțe în străinătate.


„Din punct de vedere economic, ele impactează grav activitatea operatorilor români de turism şi de transport internaţional, aducând un nou val de anulări ale rezervărilor precum şi o scădere masivă a cererilor de noi rezervări; cel mai elocvent exemplu sunt sutele de zboruri regulate anulate ale companiilor aviatice care operează curse din şi către România”, menţionează în comunicat al asociației.

Principalele măsuri și explicațiile oferite luni de Raed rafat, secretar de stat în MAI:

Au fost eliminate ”culorile” statelor în funcție de infectările Covid-19:

 ”Se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 ori documente compatibile cu aceste certificate, dovada pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)”. 

Raed Arafat a explicat că s-a renunţat la clasificarea ţărilor în funcţie de incidenţa COVID-19 „nu neapărat” din motive medicale, ci pentru că „este o abordare mai unitară şi mai uşor de urmărit pentru populaţie”, mai ales că în prezent puţine ţări europene se află în zona verde.


Categoriile exceptate:

  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul ţării, lucrătorii transfrontalieri care intră în România
  • cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi
  • elevii/studenţii
  • cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare
  • conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane şi se deplasează în interes profesional
  • persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu
  • piloţii de aeronave şi personalul navigant al acestora
  • mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar.

Carantina de cinci zile pentru contacții direcți:

De asemenea, se instituie măsura carantinei pentru o durată de 5 zile pentru contacţii direcţi ai unei persoane confirmate cu infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică nu se aplică persoanelor aflate în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2.

Se introduce suspendarea temporară a măsurii de carantinare, pe baza documentelor justificative, pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecţiuni oncologice, insuficienţă renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea ţării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării etc.

Comisia Europeană a anunțat, luni, că, din 1 februarie, statele membre UE trebuie să accepte certificate de vaccinare valabile nouă luni pentru schema inițială, iar după această perioadă certificatul este valabil doar cu booster.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, într-o conferință de presă, că în România încă se poate intra cu două doze de vaccin, fiind necesar să fie adoptat un act normativ.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: