(Textul de mai jos reprezintă fragmente esențiale preluate din analiza apărută în CRONICILE Curs de Guvernare (publicație exclusiv print, cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro), al cărui număr 94 tocmai a apărut.
Despre sumarul numărului 94 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
Redacția)
***
Anul acesta, Ziua Mondială a Libertății Presei a fost sărbătorită în toiul pandemiei Covid-19, o urgență medicală de proporții planetare pentru care ne este greu să găsim precedente. Comparațiile abundă: cu gripa spaniolă de la sfârșitul primului război mondial, cu epidemiile de holeră care au decimat orașe întregi din Europa în secolele al XIV-lea sau al XVII-lea.
Indiferent câte precedente am încerca să stabilim, cred că putem afirma cu destulă siguranță că avem de-a face cu un fenomen cu totul nou:
- prima pandemie a unei lumi hiperconectate prin comerț, transport aerian și rețele digitale;
- prima pandemie având în fundal o competiție tehnologică care a primit numele de “Noul Război Rece tehnologic”;
- prima pandemie a epocii digitale, ocazie cu care am descoperit, o dată în plus, forța rețelelor și a platformelor digitale de a modela spațiul public, ecosistemul de comunicare și informare;
- prima pandemie care scoate la suprafață fărămițarea, balcanizarea spațiului public global, pierderea monopolului asupra acestui spațiu global de către actori tradiționali (statali sau non-statali) și inserarea în acest spațiu a unor actori “indezirabili”, anti-mainstream, veniți din afara sistemului și luptând împotriva lui, fie că vorbim despre sistemul văzut la nivel național sau supranațional/ global.
Mass media mainstream erau prinse cu mult înaintea declanșării pandemiei în vâltoarea acestor transformări. Vorbim despre o instituție “tradițională”, organizată preponderent ierarhic, având la bază ideea că este nevoie de o intermediere profesionistă, de tip expert, a informației, de o sursă de autoritate care să intermedieze accesul la informație și să modeleze opinia publică; asociată cu sistemul de putere, de menținere a puterii și influenței în sistemul capitalist, al democrațiilor liberale; fie că vorbim despre o relație definită în termeni de opoziție (a patra putere în stat) sau o relație de tip în termeni de susținere a celorlalte puteri și mai ales a sistemului în ansamblu (putere simbolică, putere adulteră, cum o numea J. F. Revel în cartea “Cunoașterea inutilă”).
Aceste atribute – tradițional, ierarhic, expert, autoritate, intermediere – au făcut ca mass media să fie ținta atacurilor din afara “sistemului”, la fel ca toate toate celelalte sisteme tradiționale de organizare/ intermediere a puterii sau a cunoașterii (școală, partid politic, știință, sistem financiar, stat). Totul într-un context marcat de evoluția formidabilă a rețelelor digitale, care au permis derularea acestui asalt, s-au cuplat perfect cu retorica anti-sistem și au oferit o platformă de exprimare actorilor pentru care această retorică a constituit un instrument strategic.
Ascensiunea rețelelor în fața ierarhiilor
După cum releva istoricul Niall Ferguson înainte de pandemie, perioada pe care o trăim este cea a confruntării feroce dintre structurile verticale/ ierarhice și cele orizontale/ descentralizate, mai pe scurt, dintre rețele și ierarhii.
Președinția Twitter inaugurată de actualul Președinte american Donald Trump, apariția criptomonedelor, ascensiunea influencerilor din domeniul muzical, care lansează 2-3 melodii fără a lucra cu vreo casă de discuri, dar au pe Instagram o bază de câteva milioane de fani reprezintă tot atâtea forme de manifestare ale victoriei – de etapă – a rețelelor descentralizate asupra ierarhiilor, într-un context de cultivare obsesivă a ideii de alegere individuală, libertate de alegere (individual agency).
Dacă e să dăm exemple mai întunecate, dar reprezentative pentru același trend, putem adăuga atacurile cibernetice declanșate de adolescenți care paralizează instituții de forță; confruntările asimetrice, hibride; ascensiunea rețelei ISIS, constituită din millennials seduși de o ideologie a morții și a terorii, dar tot millennials; ascensiunea miscărilor anti-vaccinare (având, în subsidiar, ethos-ul anti-sistem și anti-știință); sau succesul trolilor din mediul digital care, chiar și în număr mic, sunt capabili de forta schimbări de guverne, de a influența rezultatul alegerilor, de a decide ce este “dezirabil” sau, dimpotrivă, “rușinos” în spațiul public.
Paradoxul, de fapt, privind dificultatea gestionării pandemiei Covid-19 în lumea occidentală provine și din faptul că ea a izbucnit într-un moment, așa cum am arătat, de prevalență a rețelelor, a modelelor descentralizate de organizare și a ideilor privind libertatea de alegere a individului, dar pretinde rezolvare ierarhică, aș spune preponderent ierarhică.
Pretinde ierarhie, decizie centralizată, expertiză, control. Adică instituții, autorități publice, experți, mass media tradiționale.
(………………………………………….)
Covidul Clictocrației și like-o-crației
În cazul eco-sistemului de comunicare și informare, revirimentul discursului anti-sistem, anti-mainstream (deci și împotriva mass media “tradiționale”, mass media mainstream) se desfășoară împrumutând, paradoxal, tocmai argumentele în favoarea libertății presei.
Dezbaterea referitoare la libertatea presei este istoricește complicată, centrată fiind în jurul întrebării dacă înseamnă libertatea de a exprima/ găzdui o opinie (practic nelimitată, sau neîngrădită), sau libertatea de a informa (care presupune constrângeri de natură profesională și etică, mai ales cele referitoare la adevărul, exactitatea, acuratețea informațiilor publicate).
(Citiți și: ”Interviu Jeanette Hofmann / Corona-Apps și Bio-supravegherea: ”Noi nu avem controlul asupra felului în care ar putea fi folosită în viitor.””)
Tot în lucrarea menționată, J. F. Revel remarca faptul că o anumită evoluție a presei – aceea de a se dezvolta prin raportare critică la putere – a făcut ca dreptul de a exprima opinii (libertatea de expresie) să dobândească “supremația asupra dreptului de a informa”; această evoluție a alimentat o confuzie, “confuzia dintre libertatea de expresie (care trebuie recunoscută inclusiv mincinoșilor și nebunilor( și meseria de a informa, (care-și are propriile constrângeri)”.
În contextul ascensiunii platformelor digitale care au dislocuit mass media tradiționale și jurnalistul din rolul de intermediere profesionistă a informației, confuziei dintre libertatea de expresie și meseria de a informa i s-a adăugat un nou strat, poate mai puțin sesizat:
Libertatea de exprimare este același lucru cu libertatea de amplificare în mediul online? Libertatea de exprimare se aplică și trolilor, boților, scripturilor automatizate care amplifică un mesaj conceput și distribuit initial de o persoană?
Fabricile de like-uri și de click-uri sunt protejate de aceleași principii ale libertății, sacre pentru o democrație liberală?
Se poate vorbi despre libertatea de exprimare a algoritmilor sau a motoarelor de căutare?
Cui aparțin datele personale, amprenta noastră digitală, profilul digital, urmele pe care le lăsăm – conștient sau nu – în mediul digital?
(……………………………………………)
Este paradoxal faptul că rezistența la reglementarea giganților tehnologici vine tocmai din partea mass media mainstream, una dintre victimele colaterale ale ascensiunii platformelor digitale, utilizând chiar vocabularul amplei dezbateri referitoare la libertatea de exprimare (“cenzură”, “ministerul adevărului”). La fel cum paradoxal este faptul că marile decizii privind configurația spațiului public și politic – privind legitimitatea, dezirabilitatea temelor, actorilor, preocupărilor în noul eco-sistem de comunicare – aparțin, de ceva vreme “împăraților accidentali” cum sunt numiți giganții tehnologici de către P. W. Singer și E. T. Brooking în cartea “LikeWar. The Weaponization of Social Media”.
Atâta timp cât discuția despre libertatea mass media se va amesteca, până la confuzie, cu discuția despre libertatea Internetului, cu cea referitoare la reglementarea și taxarea giganților tehnologici, rețelele vor prevala în fața ierarhiilor, iar mass media vor rămâne într-o criză structurală de sub-finanțare și de credibilitate.
(………………………………………………)
***
Analiza integrală și concluziile pot fi citite în nr. 94 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare.
Despre sumarul numărului 94 al CRONICILOR, precum și despre alte detalii privind publicația – UN LINK AICI.
(CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale).
