Moneda naţională s-a apreciat joi, pentru a treia zi consecutiv, până la o medie a Băncii Naţionale (BNR) de 4,7391 lei / euro, sub influenţa unor vânzări semnificative de monedă unică.
Leul şi-a diminuat considerabil pierderea de valoare din acest an până la 1,61%, de la 2,16%, înregistrată în 25 ianuarie, odată cu cel mai recent maxim istoric, de 4,7648 lei/ euro.
„Ministrul Finanţelor a declarat recent că lichiditatea bufferului (rezerva valutară a Ministerului de Finanţe) ar putea fi folosită extensiv pentru a acoperi nevoile brute de finanţare în prima parte a a acestui an, ceea ce ar putea însemna că BNR va vinde euro în numele Ministerului de Finanţe”, spune o notă a Erste Research Group (EGR).
„Ştiţi foarte bine – avem sumele necesare în trezorerie pentru a ne finanţa, (…) pentru foarte mult timp, minim şase luni de zile”, a mai spus ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, săptămâna trecută.
Analiştii au interpretat deja scăderea din ianuarie rezervei valutare internaţionale a BNR cu pestze 1,1 miliarde de euro, ca pe un efect al vânzărilor de valută care au stopat deprecierea accelerată a leului.
Pe de altă parte, „BNR s-ar putea afla în poziţia de a acomoda măsuri pentru atingerea unor scopuri opuse:
- lupta împotriva potenţialului de presiuni inflaţioniste prin rate de dobândă mai mari (versus)
- prezervarea stabilităţii sistemului bancar, care ar putea fi incompatibilă cu creşterea dobânzii din cauza taxării mai grele”, spune nota EGR, emisă joi, după şedinţa de politică monetară a BNR, care a lăsat neschimbată dobânda de referinţă.