Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind prevenirea și combaterea antisemitismului.
Legea, iniţiată de un grup de parlamentari din mai multe grupuri parlamentare, prevede pedepse cu închisoare pentru promovarea ideilor antisemite, pentru distribuirea materialelor antisemite și folosirea în public a acestor simboluri.
Pedepsele introduse prin această lege:
- Art.3. – Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
- Art.4. – Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
- Art.5. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite
Definițiile legale pentu anisemitism, grupuri antisemiteși materiale antisemite:
- prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor lor de cult;
- prin organizaţie cu caracter antisemit se înţelege orice grup format din 3 sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu 2 sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care intră sub incidenţa prezentei legi; c) prin simboluri antisemite se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul;
- prin materiale antisemite se înţelege: imagini, mesaje text, conţinut audio-video, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul.