13 aprilie, 2016

votCamera Deputaților a adoptat miercuri, cu 207 de voturi ”pentru”, o abținere și un vot împotrivă, legea dării în plată care va ajunge astfel, din nou, pe masa președintelui Klaus Iohannis.

Legea dării în plată a fost introdusă miercuri dimineaţă pe ordinea de zi a plenului Camera Deputaţilor, la solicitarea liderului de grup al PSD, Florin Pâslaru.

Descărcați AICI forma finală votată de Camera Deputaților

Săptămâna trecută, Comisia juridică din Camera Deputaților a votat exceptarea programului Prima Casă din textul legii, precum și majorarea plafonului la 250.000 de euro. Legea le va permite celor care au luat un credit pentru achiziția unei locuințe sau a unui teren pe care să construiască o locuință să renunțe la împrumut prin darea în plată a garanției. Deputaţii jurişti au votat aplicarea legii şi persoanelor care se află în prezent în procedură de executare silită de către bănci.


Tot săptămâna trecută, Banca Naţională a României (BNR) a prezentat Raportul asupra stabilității financiare, identificând pentru prima dată un risc sistemic sever, și anume cadrul legislativ incert în domeniul financiar-bancar.

Guvernatorul BNR a precizat că riscul sistemic sever este dat de faptul că inițiativele legislative își propun să intervină retroactiv în contractele încheiate între bănci și clienți. Cel mai reprezentativ proiect în acest sens este legea dării în plată, care, deși a fost amendat la reexaminare, se va aplica în forma actuală întregului portofoliu de credite.

”Banca Națională a României idetifică pentru prima dată în România un risc sistemic sever. În ultimele șase luni s-au intensificat inițiativele legislative care își propun să reglementeze domeniul financiar bancar prin intervenția retroactivă în contractele încheiate între bănci și clienți. Legea privind darea în plată este cea mai cunoscută inițiativă de acest gen. La reexaminarea legii au fost adoptate o serie de amendamente care corectează o parte din problemele semnalate, dar chestiunea de fond o reprezintă pe de o parte retroactivitatea legii care se menține și pe de altă parte stabilitatea și predictibilitaeta cadrului legislativ”, a declarat Mugur Isărescu.

Mai multe instituții internaționale, printre care Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional s-au arătat îngrijorate în legătură cu acest proiect legislativ.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: