Relația NATO-Rusia a făcut parte din marile teme abordate la Forumul Economis de la Krynica, plecând ee la premisa formulată de consilierul ministrului polonez de externe: Rusia nu va renunța tendințele sale agresive, ”78% din clasa politică din Rusia își are originea în KGB sau alte servicii secrete ale fostei URSS”.
Panelul moderat de Jeffrey Larsen, director al NATO Defense College din Statele Unite, a fost poate cel mai populat de ”know-how”, pe lista vorbitorilor fiind trecuți François Lafond, președinte Blue Networks and Opportunities Franța, Phillip Petersen, vicepreședinte al Potomac Foundation, SUA, Tim Stuchtey, director executiv Brandenburg Institute for Society and Security (BIGS), Germania, Greta Monika Tuckute, director al Center for Geopolitical Studies, Lituania, și Przemyslaw Zurawski Vel Grajewski, consilier al ministrului polonez de Externe.
Opiniile exprimate de reprezentanții Europei au fost cu siguranță unele dificil de acceptat pe ambele maluri ale Atlanticului.
Francezul Lafond a afirmat că NATO ”este un instrument utilizat de SUA în afaceri europene”
Până la finanțări adevărate – exerciții non-stop pe granița de est
”Printre consecințele viitoarelor alegeri prezidențiale din SUA se va număra și gradul diferit de implicare, în funcție de câștigător, al Statelor Unite în Alianță. Astăzi, SUA contribuie în proporție de 75% la acoperirea costurilor Alianței..”, a avertizat François Lafond, care a spus că acesta este momentul în care restul aliaților trebuie să conștientizeze că este nevoie de implicarea lor sporită.
Phillip Petersen a trecut în revistă contextul actual, în care NATO are distribuite trupe și echipamente în întrega Europă în vreme ce Rusia are concentrate trupele la granița de Vest, având la dispoziție ”multiple axe de atac”. Oficialul Potomac Foundation a afirmat că soluția NATO este să țină în permanență în alertă, prin exerciții, minimum 160.000 de militari.
Reprezentantul Brandenburg Institute a avertizat, legat de finanțare, că majoritatea membrilor NATO au fost de acord cu alocarea a 2% din PIB pentru cheltuieli de Apărare.
”Trebuie însă să cheltuim inteligent, altfel vom avea nevoie de mai mult”, a afirmat Tim Stuchtey, care a pledat pentru crearea de mari companii de Apărare europene, bazate pe contribuția dar și în beneficiul tuturor statelor europene, pentru a înlătura diversele blocajele de aprovizionare, dezvoltare sau interoperabilitate.
Przemyslaw Zurawski Vel Grajewski a confirmat preocuparea Moscovei de a construi scenarii de război și a oferit o statistică inedită: 78% din clasa politică din Rusia își are originea în KGB sau alte servicii secrete ale fostei URSS.
Oficialul polonez a mai afirmat: ”La război trebuie să fim uniți, nu separați. Trebuie să ne respectăm valorile, pentru că NATO e construită pe valori. Valori care ne spun că Rusia nu are ce căuta în Statele Baltice, în Moldova sau în Ucraina”.