laura codruta kovesi eppo

12 martie, 2024

Laura Kövesi a devenit unul dintre subiectele fierbinți din campania electorală din Croația, din cauza unei dispute în desfășurare între Parchetul European (EPPO) și guvernul condus de premierul Andrej Plenković, scrie Euractiv. Executivul croat neagă autoritatea EPPO de a ancheta o investiție a Ministerului Culturii, anchetă în care s-au făcut deja percheziții.

Potrivit portalului local de știri Telegram, citat de Euractiv, ministrul croat al Culturii, Nina Obuljen Koržinek, a plătit aproximativ 2,5 milioane de euro Facultății de Geodezie din Zagreb pentru imagini 3D ale clădirilor după cutremurele ce au lovit în mod repetat Zagrebul și Croația Centrală în 2020. Serviciile au fost supraevaluate, iar contractul a fost acordat fără licitație, conform Telegram.

La sfârșitul anului trecut, EPPO a pus sub acuzare 29 de persoane și o companie pentru suspiciunea de fraudare a fondurilor europene.  În ianuarie, procurorii europeni au descins la sediul ministerului Culturii de la Zagre.


Guvernul susține, însă, că banii pentru înregistrarea clădirilor au fost plătiți din fonduri croate, nu UE, și că EPPO nu are jurisdicție, prin urmare. Același lucru a fost repetat luni de către premier.

„Nici măcar un eurocent din bugetul comun al UE nu a fost cheltuit sau plătit pentru proiectul de imagistică 3D. Acest lucru ne spune că sunt bani de la bugetul croat, ceea ce înseamnă că Uskok (Oficiul Croat pentru Reprimarea Corupției și Crimei Organizate – n.red.) este responsabil (cu investigarea acestui caz – n.red.)pentru acest lucru”, nu EPPO, a spus Plenković, luni.

Nina Obuljen Korzinek a declarat că este în interesul guvernului să investigheze „dacă cineva a folosit sau a intenționat să utilizeze abuziv fondurile alocate pentru reconstrucție și măsuri de urgență”.

Laura Codruța Kovesi: Declarațiile politicienilor, o perdea de fum

Opinia EPPO este alta. În mai multe rânduri, în ultimele luni, reprezentanți ai instituției au explicat că biroul european este responsabil de „cazul Facultății de Geodezie” și că nu intenționează să renunțe la el.


În weekend, Kövesi a făcut un pas mai departe. Procurorul șef european a declarat duminică, pentru televiziunea N1, că este un dosar ce intră în sfera EPPO și a explicat că toate afirmațiile oficalilor croați sunt un caz clasic a ceea ce se numește „perdea de fum,” menită să distragă atenția la lucrurile importante.

„Dacă trebuie să comentez, m-aș referi la experiența mea anterioară în România. Am văzut deja o astfel de acțiuni. Este un exemplu de manual al politicienilor care creează o perdea de fum în fața cetățenilor. ‘Dragi cetățeni, nu contează dacă a existat o fraudă, întrebarea este cine este la conducere’”, a explus Kövesi pentru N1.

Plenković și Obuljen Koržinek au respins aceste acuzații.

Politolog croat: Conflictul este inutil, premierul nu-l poate câștiga, Kovesi nu va ceda

De cealaltă parte, opoziția a intervenit luni susținând că pericolul arestării ministrului Culturii i-a făcut pe guvernanți să-și dorească alegerile anticipate.

Acest lucru arată deja că problema activităților EPPO în Croația și relația cu Kövesi va fi pe ordinea de zi în campania electorală.

Croația se va confrunta în curând cu trei cicluri electorale – generale, pentru Parlamentul UE și pentru alegeri prezidențiale.

„Este un conflict complet inutil. Plenković nu-l poate câștiga. Kövesi nu va ceda”, este de părere politologul Euractiv și sociologul Anđelko Milardović.

Pe de altă parte, o sursă ce cunoaște foarte bine scena politică croată a declarat în urmă cu câteva zile pentru Euractiv că nu ar fi surprinsă dacă Plenković ar fi cel care alimentează conflictul cu Kövesi, pentru a-și întări poziția în interiorul partidului (HDZ), dar și al alegătorilor acestei formațiuni, în ajunul alegerilor.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: