miercuri

1 mai, 2024

14 decembrie, 2022

Aflat miercuri la Bruxelles pentru summit-ul UE – ASEAN, președintele Klaus Iohannis a făcut noi precizări în chestiunea Schengen, reafirmând că va ridica problema în Consiliul European de joi. Președintele a făcut însă precizarea că decizia este a Consiliului JAI, unde vor fi găsite ”soluțiile practice”.

După ce ministrul Sorin Grindeanu anunța marți că instituții subordonate Ministerului Transporturilor își vor muta conturile de la BCR, președinte Iohannis a asigurat: ”Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului și al autorităților publice”.

Declarațiile președintelui:


”Voi ridica tema Schengen în Consiliul European. În Consiliul JAI nu s-a reușit aprobarea intrării României și Bulgariei. Se pune problema cum continuăm.

Noi dorim să fim parte în spațiul Schengen. În realitate avem două probleme: atitudinea Austriei, care e rezervată, și votul Olandei, care a fost mixt: pentru România a fost da, pentru Bulgaria a fost jumătate nu. Acestea sunt chestiuni care trebuie rezolvate.

Acest moment după părerea mea poate fi tratat într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva trebuie exclus. Am auzit opinii, sfaturi. Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului și al autorităților publice.

Pe tot parcursul demersurilor am avut foarte mult sprijin. Comisia Europeană ne-a susținut cu bună credință, președinția cehă ne-a sprijinit ca lucrurile să iasă bine. În continuare vom avea președinția suedeză și deja am purtat discuții cu premierul Suediei. Următorul pas trebuie să fie o reușită, nu-și dorește nimeni să ajungem într-un consiliul JAI cu un vot negativ.


Voi avea întâlniri cu președinta Comisiei Europene, cu premierul ceh, cu premierul suedez și vom începe discuția și cu austriecii, nu trebuie să evităm astfel de discuții Am văzut că există mulți sfătuitori publici care creează așteptări legate de Consiliul European. Voi ridica chestiunea în plenul Consiliului, dar soluții practice se vor găsi în viitorul Consiliu JAI.

Ciudată vânătoare de vinovați care s-a declanșat în unele medii…. Vinovații nu se găsesc în România, știți bine unde sunt ei...

Suntem în faza în care trebuie să reluăm nu de la zero, ci de destul de jos. Vă rog să nu aveţi aşteaptarea că, astăzi sau mâine în Consiliul European, se hotărăşte ceva clar în ce priveşte aderarea. Însă pot să vă spun că, personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă anul viitor, în 2023.

Nu se putea face mai mult, schimbarea de atitudine s-a produs cu câteva zile înainte de JAI. Sunt alte motivații politice acolo. Nu se putea anticipa.

Pur teoretic, chestiunea votului olandez are două soluții, fie Olanda zice da și da, fie se votează separat. Personal, cred că intrarea împreună în Schengen e considerabil mai bună. Dacă Bulgaria rămâne singură în fața valului migrator care nu a încetat, nu e o soluție bună.

Eu și echipa mea nu propunem decuplarea. Ce a prezentat ministrul de interne a fost nu decuplare, ci decalare. Decalarea este o variantă, voi afla din mai multe discuții.

La cald și la emoție tot felul de analiști vin cu soluții. România nu va ataca la CJUE această decizie.

Nu vreau să fac predicții legate de un calendar. Dar aceste solicitări ale Austriei către Comisie nu sunt noi, ele au apărut înainte de Consiliul JAI, noi am știut de ele. Comisia a venit în 6 decembrie cu un plan nou pentru ruta balcanică. Pe acest plan se mai poate lucra, dar România nu e parte a unei probleme, ci parte a unei soluții. Noi avem tot interesul să rezolvăm problemele.

Dincolo de explicații, trebuie să fie clar pentru toată lumea: Schengen e una, migrația e alta.”

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Orice roman trebuie sa fie patriot…!!! Patriotismul presupune incontestabil dragostea de tara…dar nu exclude o analiza realista a cauzelor care determina o minima „retinere” a strainilor…atunci cand este vorba de cererile romanilor , cerinte care s-ar opune intereselor acestor straini…Concurenta intre natiuni nu este o noutate…mai ales atunci cand resursele globale sunt in scadere…iar cererile natiunilor depasesc rezervele acestor resurse…Conflictele se agraveaza atunci cand „fostele” natiuni–puteri „coloniale”–isi reamintesc orgoliile anterioare…dar le ar– vrea „permanentizate’….chiar daca alte natiuni…”bat la poarta gloriei”…unele chiar cu reale sanse…!!!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Orice roman trebuie sa fie patriot…!!! Patriotismul presupune incontestabil dragostea de tara…dar nu exclude o analiza realista a cauzelor care determina o minima „retinere” a strainilor…atunci cand este vorba de cererile romanilor , cerinte care s-ar opune intereselor acestor straini…Concurenta intre natiuni nu este o noutate…mai ales atunci cand resursele globale sunt in scadere…iar cererile natiunilor depasesc rezervele acestor resurse…Conflictele se agraveaza atunci cand „fostele” natiuni–puteri „coloniale”–isi reamintesc orgoliile anterioare…dar le ar– vrea „permanentizate’….chiar daca alte natiuni…”bat la poarta gloriei”…unele chiar cu reale sanse…!!!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: