sâmbătă

4 mai, 2024

6 decembrie, 2023

Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial al ziarului Libertatea, a fost anunţat astăzi că îşi încheie colaborarea cu Ringier. Decizia vine după ce Tolontan a fost îndepărtat iniţial de la Gazeta Sporturilor în urmă cu o lună, scrie Pagina de Media.

Cătălin Tolontan nu este singurul care a fost concediat. Este vorba despre ziaristele Iulia Roşu, redactor-şef adjunct Libertatea şi Camelia Stan, tot redactor-şef adjunct, care au fost şi ele date afară.

Într-un comunicat trimis publicaţiei Paginademedia, Ringier vorbeşte de „trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi de această schimbare de strategie”, însă fără să-i numească.

Comunicatul Ringier:

  • „Conducerea Ringier România anunţă că Libertatea, brand media renumit şi respectat inclusiv dincolo de graniţele ţării, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va îmbogăţi si diversifica oferta de continut digital, în perioada următoare. Acestui demers îi sunt asociate măsuri interne de reducere a costurilor, de natura sa contribuie la securizarea unui viitor sustenabil pentru companie, în contextul unei scăderi drastice a vânzărilor editiei tipărite a Libertatea, respectiv cu 64%, comparativ cu anul 2018.
  • Între timp, veniturile provenite din monetizarea conţinutului digital au ajuns să depăşească veniturile obtinute din print, şi se află pe o traiectorie de creştere. În consecinţă, conducerea Ringier România, de comun acord cu Ringier AG, principalul acţionar, au decis să se angajeze într-o etapă de redefinire a priorităţilor, mutând accentul in zona digitala.
  • Ca parte centrală a acestei tranziţii, va fi realizată o evaluare a echipei editoriale actuale. Procesul urmăreşte identificarea paşilor necesari pentru a construi o redacţie axată pe digital. Trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare de strategie.
  • În viitor, secţiunea de sport din Libertatea va fi asigurată de GSP.ro, cel mai important brand de presă sportivă din România, pentru a răspunde cât mai riguros exigenţelor unei audienţe interesate de sport.
  • În cadrul noii configuraţii, Libertatea va continua să ofere publicului acel jurnalism de calitate pe care cititorii îl aşteaptă. De asemenea, continuăm să investim în conţinut remarcabil, emblemă  a unui produs excepţional – atat în digital, cat şi în print.”

La începutul lunii noiembrie, Ringier a anunțat că renunță la ediția tipărită a ziarului Gazeta Sporturilor concomitent cu desființarea a 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator al GSP, Cătălin Tolontan.

Decizia închiderii ediției tipărite și renunțării la Tolontan a venit la trei luni de la plecarea lui Mihnea Vasiliu, CEO Ringier România, și la o lună de la îndepărtarea redactorul-șef Cătălin Țepelin, după ce 95 de ziariști au denunțat ceea ce ei au numit imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: