cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Republica Moldova – Un jurist cu studii la Oxford, numit director al Centrului Anticorupție

4 februarie, 2022

Parlamentul Republicii Moldova l-a votat joi pe Iulian Rusu, absolvent al Universității Oxford, cu titlu de magistru în drept, pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA).

Au votat în favoarea sa cei 57 de deputați ai formațiunii de guvernământ, Partidul Acțiune și Solidaritate, din totalul de 101 parlamentari.

Iulian Rusu are o experiență în zona juridică de 20 de ani, iar în ultimii trei ani, a deținut funcția de director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).


Elu a declarat la audierile de joi din plenul Parlamentul că nu dorește să desființeze instituția, așa cum a fost acuzat de opoziția prorusă, ci dorește reorientarea activității spre corupția mare:

„Important este să se ia o decizie clară pe modelul care urmează. La moment CNA și Parchetul Aanticorupție (PA) lucrează în tandem, dar competențele sunt totuși diferite. Deci, trebuie să luăm o decizie, ce facem: ne focusăm pe dosare de corupție mică sau totuși stârpim corupția mare? Deci, această este o întrebare cu care voi reveni, inclusiv cu soluții potențiale în Parlament. Eu sunt sigur că noi vom reuși să curățim organele de drept de elemente de corupție, pentru că asta este mai mult de jumătate din succes”.

Anterior, Iulian Rusu a fost secretar de stat în Ministerul Justiției, acolo unde a fost cooptat în echipa ministrului Sergiu Litvinenco în octombrie 2021. Litvinenco a declarat în repetate rânduri că ar dori unificarea instituților anticorupție de la Chișinău într-una singură, pe modelul DNA-ului din România.

„Justiția din Republica Moldova se confruntă cu o lipsă de încredere datorată, printre multe, de lipsa de integritate a actorilor din sectorul justiției. Societatea percepe lipsa de integritate prin intermediul investigațiilor jurnalistice care dezvăluie cazuri grave de conflict de interese, averi nejustificate, stil de viață luxos și legături cu politicul dar și cu crima organizată”, scria Iulian Rusu în aprilie 2021 într-un editoral pentru buletinul de politică externă al APE și FES.


Alegerea continuă seria de numiri în funcție a unor persoane care au studiat în străinătate, la universități de prestigiu.

Natalia Gavriliță, premierul Republicii Moldova, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova în anul 2000, iar în 2005 a obţinut diploma de masterat în Politici Publice la Universitatea Harvard din SUA, aceeași instituție unde a studiat și președintele Maia Sandu, între 2009-2010.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: