22 aprilie, 2021

Se așteaptă ca președintele SUA, Joe Biden, să recunoască în mod oficial masacrul armenilor de către Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial drept un act de genocid, anunță Euractiv, care citează surse de la Casa Albă.
Este o decizie de natură să ridice tensiunea la Ankara și să degradeze în continuare legăturile între
Turcia și SUA, ambele aliate NATO.

Declarația ar fi în mare măsură simbolică, dar ar însemna renunțarea la zeci de ani de limbaj atent calibrat pe subiect, într-un moment în care Ankara și Washingtonul sunt deja în dispută într-o o serie de dosare.

Joe Biden va folosi cuvântul „genocid” ca parte a unei declarații care va fi făcută în 24 aprilie, dată la care se organizează în întreaga lume comemorări anuale pentru victime, au spus trei surse familiare cu această decizie.


”Înțeleg că este că a luat decizia și va folosi cuvântul genocid în declarația sa de sâmbătă”, a declarat o sursă familiarizată cu această chestiune. Având în vedere importanța legăturilor bilaterale cu Turcia, o parte a consilierilor președintelui american încearcă în continuare să îl convingă pe Joe Biden să nu folosească în declarația sa acest termen.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a precizat miercuri reporterilor acreditați că va avea probabil „mai multe de spus” despre această problemă sâmbătă, dar a refuzat să elaboreze  pe această temă.

În urmă cu un an, încă aflat în postura de candidat la președinție, Joe Biden a comemorat cei 1,5 milioane de bărbați, femei și copii armeni care și-au pierdut viața în perioada de apus a Imperiului Otoman și a spus că va susține eforturile de recunoaștere a acestor crime ca genocid.

Turcia acceptă faptul că mulți armeni care au trăit sub Imperiul Otoman au fost uciși în timpul Primului Război Mondial, dar contestă cifrele și neagă că uciderile au fost orchestrate, deci nu constituie un act de genocid.


Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, care stabilise o legătură strânsă cu fostul președinte american Donald Trump, nu a vorbit încă cu Joe Biden de când acesta a devenit președinte al Statelor Unite, pe 20 ianuarie.

Aparent la curent cu intențiile Administrației americane, ministrul turc de externe Mevlüt Çavușoğlu a declarat marți că orice mișcare a președintelui Biden de a echivala uciderea în masă a armenilor drept genocid va afecta în continuare legăturile deja tensionate dintre aliații NATO.

În 2019, legislativul american a adoptat o declarație prin care recunoștea uciderea armenilor drept genocid, într-o poziție istorică care a deranjat profund Turcia.

Un grup bipartizan de 100 de parlamentari au trimis săptămâna aceasta o scrisoare președintelui Joe Biden, îndemnându-l să urmeze angajamentul său de campanie și „îndrepte decenii de greșeli”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: