miercuri

24 aprilie, 2024

23 martie, 2019

Ultimul teritoriu al Califatului Stat Islamic (SI) a fost cucerit de armata opoziţiei siriene, susţinută de SUA, au anunţat forţele democratice siriene, potrivit BBC.

SI a pierdut ultimul teritoriu, Baghouz, din estul Siriei, după ani de lupte, gruparea rămânând totuşi o ameninţare teroristă.

“Forțele democratice siriene declară eliminarea totală a așa-numitului califat și înfrângerea teritorială 100% a ISIS. În această zi unică, comemorăm mii de martiri ale căror eforturi au făcut posibilă victoria”, a declarat Mustafa Bali, șeful biroului de presă al forțelor democratice, citat de CNN.


Statele Unite cred că liderul grupării, Abu Bakr al-Baghdadi, s-ar afla în Irak. În 2014, el s-a proclamat, din amvonul marii moschei medievale din Mosul, calif, suveran absolut al tuturor musulmanilor şi are în continuare susţinere în rândul jihadiştilor din Afghanistan şi Nigeria, notează Reuters.

Grupul SI controla o suprafață de 88.000 de kilometri pătrați în Siria și Irak. La apogeu, ISIS controla un teritoriu care se întindea de la Siria de vest până la periferia capitalei irakiene, Bagdad.

Bătălia finală a avut loc în ultimele câteva săptămâni în jurul micului oraș Baghouz, pe malurile râului Eufrat.

În ciuda pierderii teritoriului, gruparea este încă văzută ca o amenințare majoră de securitate, capabilă să planifice atacuri în regiune și în întreaga lume.


Vineri seara, președintele SUA Donald Trump a anunțat că Gruparea Statul Islamic a fost învinsă “100%” in Siria.

“Califatul teritorial al Statului Islamic a fost eliminat 100%” din Siria, a declarat la rândul său purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: