Deși Codul fiscal include de câțiva ani facilități fiscale care ar putea impulsiona activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare, lipsa legislației secundare și a normelor metodologice le fac cvasi inaplicabile. În contextul în care România continuă să aloce sume modeste pentru acest domeniu – raportul Eurostat de la începutul acestui an plasează țara noastră pe ultimul loc în UE, cu o pondere a cheltuielilor în acest scop de 0,5% din PIB , de 4 ori mai mică decât media statelor membre -, iar viitorul economiei depinde într-o măsură covârșitoare de capacitatea de a crea produse și servicii cu valoare mare, facilitățile fiscale ar avea rolul de a sprijini companiile care vor să dezvolte aceste activități.
Cele două măsuri a cărora adoptare a fost salutată la momentul includerii lor în Codul fiscal, dar care încă nu pot fi transpuse în practică, vizează: deducerea suplimentară a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare la calculul de impozit pe profit, respectiv scutirea integrală de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de zece ani pentru companiile care desfășoară exclusiv activități de cercetare-dezvoltare.
În cazul deducerii suplimentare a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, normele de aplicare publicate în 2016 stabilesc că aceste activităţi pot fi încadrate ca fiind de cercetare-dezvoltare în baza condițiilor pe care urma să le emită Ministerul Educaţiei printr-un ordin de înființare a Registrului experţilor pe domenii de cercetare-dezvoltare. Acest ordin a fost aprobat abia în 2019, fără însă a rezolva situația, așa cum era de așteptat. Actul normativ este neclar și nu creează cadrul legal pentru certificarea/expertiza privind îndeplinirea condițiilor de acordare a facilității fiscale de care societățile au nevoie. În ceea ce privește aplicarea scutirii de impozit pe profit pentru cei care desfășoară exclusiv activitate de cercetare, dezvoltare, inovare, ar fi trebuit ca normele de aplicare să fie emise conform articolului 22^1 din Codul fiscal. Prin urmare, atâta timp cât există riscul ca deducerea suplimentară la calculul impozitului pe profit, respectiv scutirea integrală de la plata acestuia să nu fie luate în considerare de către autorități în cazul unei inspecții fiscale ulterioare, potențialii beneficiari rămân circumspecți să le aplice.
Investițiile în cercetare-dezvoltare și inovare sunt vitale în contextul transformărilor generate de noile tehnologii. Economia României ar trebui să adopte un model de creștere economică specific țărilor dezvoltate, bazat pe crearea de valoare, având în vedere că cel de până acum bazat pe forța de muncă ieftină ieftină și fiscalitate redusă s-a epuizat, pe măsură ce România s-a dezvoltat, iar costurile au crescut. Un exemplu pozitiv al efectelor pe care le pot avea facilitățile fiscale îl reprezintă industria IT care, în ultimele aproape două decenii a avut o evoluție remarcabilă: de la 0,5% pondere în PIB a ajuns la peste 6%, iar salariul mediu este de circa trei ori mai mare decât salariul mediu pe economie, Totuși industria IT înseamnă în prezent forță de muncă calificată, în principal, pentru funcții suport. România va putea trece cu adevărat la nivelul următor valorificând atât potențialul, cât și experiența acumulate până acum, atrăgând investitori care creează produse cu valoare mare, iar în acest scop este necesar un cadru fiscal modern. Astfel, suplimentar față de facilitățile existente, ar trebui avut în vedere un cadrul legislativ favorabil drepturilor de proprietate intelectuală. Într-un astfel de scenariu, stimulentele fiscale ar putea fi acordate atât în anii de investiții, adică în faza de cercetare-dezvoltare, cât și în anii de exploatare a drepturilor de proprietate intelectuală aferente, prin regimuri de tip Innovation Box sau Patent Box, așa cum există în alte state. În lipsa acestuia, există riscul crescut ca drepturile de proprietate intelectuală să fie transferate în străinătate, la fel ca angajații cu poziții de top management.
Pentru astfel de facilități, există bune practici identificate de alte țări pentru impulsionarea investițiilor în active intangibile – mărci comerciale, brevete, software, secrete comerciale și altele – prin politici fiscale atractive. De exemplu, legislația din Marea Britanie de tip Patent Box le permite companiilor să aplice o rată mai mică a impozitului pe profit (10% față de rata standard de 20%) la profiturile obținute din invențiile brevetate și din alte forme echivalente de proprietate intelectuală. Nu doar Marea Britanie, ci și Belgia, Elveția, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Ungaria ofereau companiilor, în 2017, diverse facilități fiscale care promovau inovația și cercetarea – dezvoltarea. Bazându-ne pe exemplele celorlalte țări, România ar putea introduce, la rândul său, un regim de tip Patent Box care să prevadă o rată de impozit pe profit mai redusă pentru profiturile rezultate din exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală – obținută printr-o scutire integrală sau parțială a veniturilor eligibile.
Desigur, soluțiile optime pot rezulta doar în urma unei dezbateri între cei interesați. Dialogul între toate părțile implicate ar putea pune în acord interesele industriei locale și limitele bugetare. Cred că, în noua configurație a economiei globale, este necesară o regândire cât mai rapidă a cadrului fiscal pentru a poziționa România printre țările atractive pentru astfel de investiții.
*
Ionuț Sas este Partener PwC Romania
