marți

16 aprilie, 2024

18 octombrie, 2022

Cu toate că deocamdată nu întrevede materializarea unei recesiuni în România, Ionuț Dumitru (foto), economist-șef Raiffeisen Bank, este de părere că aceasta ar putea deveni ”prețul inevitabil” al inflației, cel mai mare risc fiind stagflația – fenomen economic caracterizat de o încetinire a creșterii economice sau chiar o contracție a acesteia și o creștere accelerată a inflației.

”Recesiunea ca preț pentru inflație ar putea să fie inevitabilă. Problema este că suntem într-o situație de risc de stagflație. E absolut evident că economiile încetinesc, cresc dobânzile, inflația este mare, riscul este să duci economia și mai puternic în recesiune. S-ar putea să fie un cost pe care să fim nevoiți să ni-l asumăm”, a declarat Ionuț Dumitru marți, în cadrul conferinței ”Bugetul și fiscalitatea 2023: la ce să se aștepte economia?”, organizată de Curs De Guvernare.

El a avertizat că Germania are cea mai ridicată rată a inflației din ultimii 50 de ani și ”o dată ce ai scăpat iepurele, ca să zic așa, e greu să-l mai prinzi”.


”Dacă inflația alunecă la un nivel foarte înalt, anticipațiile inflaționiste se dezancorează. Miza dobânzilor mai mari este reancorarea pe termen mediu a așteptărilor inflaționiste. Adică trece șocul acesta a prețului la energiei, cu efectele sale colaterale, cu efectele de runda a doua, dar pe termen mediu oamenii să-și reancoreze așteptările la țintele pe care băncile le urmăresc”, a explicat economistul-șef al Raiffeisen Bank.

Prognoza sa pentru România indică o încetinire a ritmului de creștere economică de 4,5% din PIB în acest an la 2,3% din PIB anul viitor.

În ceea ce privește evoluția inflației, Ionuț Dumitru anticipează un vârf de circa 17% în martie-aprilie, ceea ce înseamnă că și dobânzile vor continua să crească.

”Inflația crește, dobânzile vor continua să crească, ceea ce pune o presiune suplimentară pe spațiul fiscal. Dobânzile la datoria publică cresc foarte repede. Dacă vă uitați pe cifrele din execuția bugetară, veți vedea că s-au mai mult decât dublat față de anul anterior, ceea ce îngustează spațiul bugetar și atunci ai nevoie de reducerea deficitului”, a avertizat economistul.

Criza energetică, un drum ireversibil


Ionuț Dumitru a precizat că executivul ar trebui să țină seama de aceste evoluții în construcția bugetară pentru anul viitor. Politica fiscală trebuie să conlucreze cu politica monetară pentru combaterea inflației, ”ceea ce înseamnă că potențialele creșteri de venituri vor trebui foarte bine chibzuite. Când ai o reducere de ofertă, să stimulezi cererea prin creșteri de venituri nu faci decât să alimentezi inflația și riști să intri într-o spirală inflație-salarii”.

În opinia sa, intervențiile pe care statul le face pentru susținerea persoanelor vulnerabile ar trebui să fie foarte bine țintite, în contextul în care prețurile energiei nu vor mai reveni niciodată la nivelurile de dinainte de pandemie, iar bugetul public nu permite compensări nesfârșite.

”Criza energetică nu este o problemă tranzitorie. Este un drum ireversibil, prețurile la energie vor fi mai mari. Nu vor fi la nivelul de azi, dar nu se vor întoarce la nivelul de dinainte de pandemie. Soluția cu adevărat bună este să creăm capacități de producție a energiei noi, investiții mari în energie, inclusiv regenerabile și să eliminăm barierele din calea acestor investiții pentru că este singura soluție adevărată, trebuie să creăm mai multă ofertă”, a explicat Ionuț Dumitru.

Citește AICI și slide-urile de prezentare ale lui Ionuț Dumitru.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: