3 decembrie, 2019

Băncile încep să ceară dobânzi tot mai mari la emisiunile de titluri de stat, profitând de marea nevoie de bani a Guvernului, proporțională cu deficitul bugetar real mult superior celui declarat până la schimbarea de guvern (4,4% față de 2,8%).

Valorile adjudecate la cele două licitații de luni, 02 decembrie, primele derulate sub noua conducere de la Ministerul Finanțelor (MFP), au fost mai mici decât sumele cerute, ceea ce semnalează faptul că Trezoreria MFP nu a fost mulţumită de dobânda cerută de piaţă, potrivit majorității experților consultați de cursdeguvernare.ro.

Dobânda a depăşit din nou nivelul de 5%, la licitaţia titlurilor cu o maturitate comparabilă cu cea de referinţă de 10 ani, pentru prima dată din ianuarie, când piaţa era marcată de tensiunea produsă de OUG 114.

(Citiţi şi: „Statul nu a reușit să împrumute cât și-a propus la prima licitație de titluri de stat din decembrie” )

În plus, gradul de suprasubscriere de luni a fost mult mai mic decât cele de la licitaţiile anterioare: subscrierile abia au depăşit sumele cerute, în vreme ce la licitaţiile din noiembrie a fost de 3 – 4 ori mai mare, iar sumele adjudecate duble faţă de cerere.

Dobânzi mai mari şi bani mai puţini

„Probabil că oferta pieței din punctul de vedere a dobânzii nu a corespuns cu așteptările Trezoreriei”, a declarat, pentru cursdeguvernare.ro, Dragoș Neacșu, membru în boardul Romanian Business Leaders și ales recent de acționarii Bursei de Valori București (BVB) în consiliul de administrație a companiei care administrează piața reglementată omonimă.

(Citiți și: ”Nesăbuitul perfect: Cea mai mare creștere economică din UE a ieșit cu dobânzile din UE”)

Într-adevăr, „adjudecarea unei valori mai mici decât cea cerută este un semn că preţul oferit de piață (dobânda cerută de bănci, n.r) nu a fost convenabil. De obicei Finanţele şi-au respectat regula de a lua din piaţă doar cât şi-au propus, pentru a nu da semnale că are mare nevoie de bani, ceea ce nu s-a respectat mereu în trecutul apropiat” – remarcă directorul firmei de administare a investițiilor dintr-unul din cele mai mari grupuri bancare din România.

Pe de altă parte, pentru subscrierile neobișnuit de mici de luni există și explicația unei lipse temporare de lichidități în lei, care a fost pricinuită, probabil, şi de absorbția lor pe piața valutară de către Banca Națională.

(Citiți și: ”Cele 6 bombe care au aruncat în aer deficitul pe ultima sută de metri”)

„Modul în care băncile au răspuns ieri cererii Finanțelor are legătură mai degrabă cu prudența lor față de lichidități, având în vedere perioada de constituire a rezervelor obligatorii. Și nu știm câte lichidităţi a atras Banca Națională prin eventualele vânzări de euro”, a explicat Horia Braun Erdei, preşedintele executiv al Erste Asset Management România, cel mai mare administrator de investiţii personale din România.

În plus, emisiunile de ieri „au fost mai puțin atractive pentru investitorii străini. Volumul celei pe 15 ani nu a fost suficient de mare, iar maturitatea reziduală de 32 de luni a celeilalte nu este suficient de mare”, a mai spus expertul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.Fara proiectul de tara cu obiectivul reindustrializarii – pe care i l-am propus acum doi ani (cit si recent) – d-lui P.M. Orban si P.N.Liberal, va continua la cote majorate de dobinda îndatorarea Romaniei!Adica solutia de avarie bugetara practicata de guvernul Dragnea-Dancila!
    2.Evaluind, „imbunatatind” si adoptind proiectul de tara, Guvenul are doua posibilitati de optimizare a situatiei, prima solicitind FMI un credit consistent cu dobinda redusa pentru dezvoltare, fie de la UE fara dobinda si cererea analizei posibilitatii ca acesta sa fie acordat fara a mai fi restituit!
    Adica drept fond de dezvoltare, datorita situatiei imediate a Romaniei, in care proiectul presupune restructurarea intregii societati economice spre dezvoltare si costuri peste capacitatea economica-bugetara aflata in proces de schimbare.

    prof. Caliman I.Eugen
    consultant independent
    – dezvoltare industriala –

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: