29 august, 2022

Valoarea ”pariurilor” investitorilor pe scăderea euro a atins cel mai înalt nivel de la debutul european al pandemiei, în urmă cu mai bine de doi ani, pe măsură ce crește riscul ca prețurile record ale energiei să arunce continentul în recesiune, potrivit Financial Times.

Creșterea pozițiilor ”short” față de euro reflectă, de asemenea, optimismul asupra dolarului american, a cărui poziție a fost întărită de semnalele transmise vineri de președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, potrivit cărora banca centrală a Statelor Unite va continua să majoreze ratele dobânzilor pentru a răspunde inflației ridicate, chiar dacă acest lucru va duce la o încetinire a activității economice.

Situația din Europa este însă mai complicată, deoarece economia este mai puternic afectată de criza energetică. La reuniunea anuală a bancherilor centrali de la Jackson Hole din acest weekend, Isabel Schnabel, membru al consiliului executiv al Băncii Centrale Europene, și François Villeroy de Galhau, guvernatorul băncii centrale franceze, au avertizat că politica monetară va trebui să rămână strictă pentru o perioadă lungă de timp în Europa.


Speculatorii au acumulat poziții scurte nete pe euro – o modalitate de a paria că valoarea monedei europene va scădea – de 44.100 de contracte săptămâna trecută, în creștere de la 42.800 în săptămâna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Commodity Futures Trading Commission. Este cea mai de amploare poziție din prima săptămână din martie 2020, când investitorii dețineau poziții scurte nete de 86.700 de contracte.

Euro s-a depreciat în acest an cu circa 15% față de dolar, ajungând la paritate cu moneda americană și chiar scăzând sub aceasta. Săptămâna trecută, euro a atins cel mai mic nivel în raport cu dolarul american din ultimii 20 de ani, din cauza prețurilor angro la gaze și electricitate care au atins noi maxime istorice, din cauza temerilor că Rusia va limita aprovizionarea cu energie.

„Euro în acest moment este pur și simplu un indicator al șocului energetic european”, a declarat Mark McCormick, de la TD Securities.

Creșterea prețurilor la gazele naturale i-a determinat pe investitori să reevalueze cât de mult ar putea rămâne inflația ridicată și cât de puternic ar putea afecta economia zonei euro, deoarece sectoare de la producția de îngrășăminte până la fabricarea sticlei avertizează că prețurile ridicate ale gazului limitează producția.


David Adams, de la Morgan Stanley, a declarat că pariurile în creștere față de euro reflectă, de asemenea, rolul dolarului ca „un port sigur în timpul unei furtuni”, precum și faptul că SUA nu sunt la fel de expuse crizei energetice.

Euro slab alimentează inflația, crescând prețul importurilor, inclusiv al energiei. Economiștii se așteaptă ca prețurile de consum din zona euro să fi crescut cu o rată anuală record de 9% în august.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: