19 iunie, 2014

Aveți firme cu probleme? Intermediați, sau consiliați, sau prestați servicii volatile, sau cumpărați, sau vindeți mărfuri care nu există, în pierdere, de niște ani și de niște milioane și nu știți cum să evitați un control de fond de la ANAF înainte să închideți?

Dacă, în ciuda cifrei de afaceri și a unui obiect de activitate pe care nici nu vi-l mai amintiți – nu aveți nici ce să vă lăsați la executare, nu aveți nici salariați și nici chef să dați explicații ce ați făcut cu banii care v-au trecut prin contabilitate, Nu disperați :

În România există câteva rețele care, contra unei sume  vă pot cumpăra compania. Odată cu compania, vindeți și problemele : e drept, nu primiți bani, ci dați. La începutul anilor 2000, o astfel de rețea funcționa cu cetățeni irakieni – care aterizau dimineața pe Otopeni, luau pe numele lor 4-5-6 companii spoliate de patronii lor, iar seara decolau ca să se piardă cu pierderi și evaziunea lor cu tot în zone în care nu-i mai găsea fiscul român – asta presupunând că fiscul ar fi avut vreun interes să-i găsească.


Astăzi legea e mai precisă, afganii analfabeți ies din discuție – dar există altceva, foarte legal : firmele de ”pompe funebre” ale companiilor născute moarte, dar care, măcar în travaliu, aduc niște milioane care dispar îndată ce intră în contabilitate.

Insistăm : foarte legal. Singurii care pierd, la capătul lanțului, sunt bugetul de stat (care, iată, mizează pe ce mai recupează din insolvențe) și creditorii. Adică noi, nu dumneavoastră, care scăpați de probleme în acest fel.

Articolul de față vă prezintă studiul de caz al Grupului REINVENT, o salbă de societăți comerciale care, conform site-ului de prezentare, oferă consultanță în afaceri și ajută firmele în necaz să-și depășească problemele prin proiecte de restructurare a acestora.

***


Din vara lui 2009 până în vara lui 2011, “REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS – S.R.L” (CUI 25934396 – înființată în 25 august 2009 de Barbu Laurențiu Claudiu și soția sa Barbu Iuliana) a achiziționat pe bandă rulantă părți sociale la un număr de 88 de SRL-uri cu probleme.

Trei avocați specializați în societăți comerciale, care au solicitat ca identitatea să nu le fie declinată, au explicat că această practică, de achiziționare a unui număr mare de companii nu poate fi incriminată din start, deoarece se pornește de la premisa că orice cetățean român are dreptul legal să-și exercite libera inițiativă, iar una din formele de manifestare a acesteia, este înființarea de companii sau deținerea de companii, indiferent de număr, ca vehicule legale utile pentru atingerea scopului economic.

Primul pas: zeci de firme în aceeași încăpere

Firma fondată de Barbu Laurențiu Claudiu, “REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS – S.R.L”, a îngrămădit sediul social a 37 de societăți comerciale din cele 88 achiziționate în același loc (nu știm dacă e vorba de o încăpere de sine stătătorare sau doar de un birou tip open space, separat prin două paravane și prevăzut cu o masă, o priză și un bec), astfel:

-27 firme “pe Splaiul Independenței nr. 273, etaj 2, Corp 2, birou 38, sector 6”.

-6 firme pe Splaiul Independenței nr. 273, et. 2, corp 2, biroul 38, sectorul 6”.

-4 firme pe “Splaiul Independenței nr. 273, et. 2, corp 2, biroul nr. 38, sectorul 6”.

Privind exemplele mai sus, constatăm că este originală această modalitate (nu neapărat voită) de scriere în trei moduri diferite a aceluiași spațiu de lucru, ceea ce îngreunează contorizarea numărului de SRL-uri îngrămădite la același birou.

Trebuie precizat că îngrămădirea acestui mănunchi de firme într-un singur birou de către Grupul Reinvent, a fost pus în operă înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Art. 17 din Legea 31/1990 modificată, care limitează numărul de companii pe metru pătrat, pentru a proteja statul de rețelele de evaziune fiscală.

De asemenea alte 16 societăți comerciale, dintre cele 88, achiziționate de “REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS – S.R.L”, au fost multate la adresa: Mediaș, str. George Topârceanu nr. 16, ateliere (camera 2, zona A), jud. Sibiu, conform număr topografic 3828/1/4/1/1/1/1/1/5/1/3”.

Pasul 2 : Cumperi spre redresare 88 de companii, dar ai zero angajați și te pricepi la toate

Compania REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS – S.R.L”, care a cumpărat cele 88 de firme cu probleme are ca domeniu de activitate: „Activități de consultanță și management” si a înregistrat venituri doar în 2009 și 2010, adică în perioada în care a achiziționat pe bandă rulantă marea majoritate a firmelor din portofoliu. Cifra cumulată de afaceri pe cei doi ani este de 1,65 milioane lei. In 2011, desi a mai facut achizitii de SRL-uri, firma a declarat, conform datelor de la Ministerul de Finante, zero angajati, in restul anilor neprecizand nici un numar.

Companiile achiziționate, spre redresare, de către Reinvent Strategic Business Solutions, au următoarele obiecte de activitate:

Învățământ secundar general, Alte activități poștale și de curier, Activitati ale agentilor si brokerilor de asigurari, Lucrari de vopsitorie, zugraveli si montari de geamuri, Activitati ale agentiilor de plasare a fortei de munca, Activitati de consultanta pentru afaceri si management, Activitati ale bibliotecilor si arhivelor, Comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, Alte activitati profesionale, stiintifice si tehnice n.c.a., Activitati de editare a revistelor si periodicelor, Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale, Activitati de protectie si garda, Comert cu amanuntul al incaltamintei si articolelor din piele, in magazine specializate,Comert cu ridicata al produselor din ceramica, sticlarie, si produse de intretinere, Fabricarea de articole confectionate din textile (cu exceptia imbracamintei si lenjeriei de corp), Inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate, Comert cu amanuntul de piese si accesorii pentru autovehicule, Alte activitati de servicii suport pentru intreprinderi n.c.a., Activitati de fotocopiere, de pregatire a documentelor si alte activitati specializate de secretariat, Activități de producție cinematografică, video și a programelor de televiziune, Comert cu amanuntul al florilor plantelor si semintelor, lucrari de instalatii sanitare, Comert cu ridicata al echipamentelor si furniturilor de fierarie pentru instalatii sanitare si de incalzire, Activitati de consultanta in tehnologia informatiei, Activitati ale agentiilor de publicitate, Activitati de interpretare artistică (spectacole), Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament, Transporturi rutiere de mărfuri, Fabricarea placilor foliilor tuburilor si profilelor din material plastic, Fabricarea încălțămintei, Restaurante, Agenții imobiliare, Activități de traducere scrisă și orală (interpreți) Comert cu amanuntul al mobilei al articolelor de iluminat si al articolelor de uz casnic, Alte activități de alimentație, Coafură și alte activități de înfrumusețare, Activități de telecomunicații prin rețele de cablu, Tăierea și rindeluirea lemnului, Activități fotografice. (Etc, etc).

Pasul 3: Suspendarea activității zecilor de firme cumpărate, sau împingerea lor în insolvență, acolo unde se (mai) putea

O firmă care achiziționează alte companii în dificultate, chiar și cu scopul declarat de a le salva de la pieire și de a le optimiza activitatea, trebuie să dispună de logistica necesară pentru realizarea acestui scop.

Or, cvasitotalitatea firmelor preluate de “REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS – S.R.L” își încetaseră activitatea, multe din 2008 și nu mai aveau angajați. ”De facto”, nu scriptic, nu poate fi vorba de o preluare în vederea încercării de a le resuscita.

O dovadă în plus stă faptul că majorității SRL-urilor, (64 dintre firme mai exact), concomitent cu preluarea sau la scurt timp după preluare, li s-a suspendat activitatea pentru o perioadă de trei ani.

Ulterior reactivării, cvasitotalitatea firmelor achiziționate pe bandă rulantă de Grupul REINVENT nu au mai angajat personal, nu au mai desfășurat activățile economice din domeniul de activitate sau orice altă activitate economică, ci 19 dintre ele au intrat deja în insolvență.

Pasul 4: Cum și-a rezolvat PSD problema datoriei din 2009. Cine/ce sunt cele 88 de firme cumpărate și cam despre ce bani vorbim

La o analiză a ”cifrelor” companiilor compărate, un aspect care iese în evidență este că o mare parte a acelor SRL-uri au drept caracteristică discrepanțe uriașe între cifra de afaceri și rata profitului.

Prezentăm mai jos doar câteva exemple și lăsăm la aprecierea cititorului relevanța lor :

1, TIPART GROUP – S.R.L. (Activitati ale agentiilor de publicitate) la o cifră de afaceri cumulată în intervalul 1999-2009 de 58,25 milioane lei, a avut un profit cumulat de 5,1 milioane lei. Deși cifrele oficiale ale afacerii arătau bine, iar De precizat că Tipart Group SRL a intrat în atenția presei după ce s-a descoperit că avea de recuperat o creanță de 1,8 milioane lei de la PSD, urmare a anului electoral 2009. Ulterior preluării TIPART de către Barbu Laurențiu, acesta a cesionat creanța pe care o avea de recuperat de la PSD, unui offshore cipriot (Ocean Energy LTD) până în 2015, iar firma Tipart a intrat în insolvență. Nu deținem datele afacerii aferente anului 2009.

2, WALTER & SMITH – S.R.L. (Activitati ale agentiilor de publicitate), la o cifră de afaceri cumulată în intervalul 1999-2009 de 14,83 milioane lei, a înregistrat în cinci ani pierderi, iar în restul profit zero.

Firma a fost transferată de cei doi fondatori către două firme din Seychelles, înainte de a fi cumpărată de Grupul Reinvent. De precizat că inclusiv administratorul firmei, persoană fizică, a fost înlocuit un offshore din Oceanul Indian, Finances Management Limited, cu sediul în Francis Rachel Street, Oliaji Trade Center, et. 1, ap. 15, Victoria, Mahe, Republica Seychelles.

Această decizie de business a asociaților e una contraintuitivă, din moment ce cheltuieile administrative cu offshore-urile reprezintă o povară pentru companii atât de oropsite ca cea de mai sus, care n-a înregistrat niciodată profit pozitiv.

3, S.C. DRAGON STAR PROTECTION – S.R.L. (Activitati de protectie si garda), la o cifră de afaceri cumulată în intervalul 2005-2009 de 30,5 milioane lei, a avut un profit cumulat de 128.488 lei, ceea ce înseamnă o rată de profit de  0,42%.

Inexplicabil este că anii 2007, 2008, 2009 au fost crescători pentru business, cifra de afaceri sărind de la 4,4 la 10 și apoi 15 milioane, când patronul s-a decis să tragă brusc oblonul peste o afacere cu potențial.

De precizat că din acționariatul Dragon Star a făcut parte și o companie offshore din Lichtenstein, ADR SICHERHEITSSYSTEME AKTIENGESELLSCHAFT, care a fost radiat în 2013. De precizat că reprezentanta offshore-ului în cadrul Dragon Star Protection SRL, Tălmaciu Carmen, apare în mai multe companii cunoscute de pază, ROSEGUR, Cobra Prestserv.

4, S.C. GLOBAL CABLE NETWORK S.R.L. (Activitati de telecomunicatii prin retele cu cablu), la o cifră de afaceri cumulată în intervalul 2004-2009 de 8,4 milioane lei, a avut profit zero îni trei dintre ani și a înregistrat pierderi în fiecare din ceilalți trei, cu o valoare cumulată de 1 million lei.

5, S.C. OPTIM SOFT SERVICES – S.R.L. (Alte forme de invatamant), la o cifră de afaceri cumulată în intervalul 1999-2009 de 4,76 milioane lei, a avut pierderi cumulate de  21.000 lei (defalcat  : a avut profit zero în 8 dintre ani, a înregistrat profit pozitiv doar în doar doi ani 59.600 lei cumulat și a înregistrat pierderi de 71.000 lei în ultimul an).

6, NEXT VERSION – S.R.L (Alte activitati de servicii privind tehnologia informatiei), la o cifră de afaceri cumulată în intervalul 2006-2009 de 2,87 milioane lei, n-a înregistrat în nici un an profit, ci o pierdere cumulată de 292.000 lei.

7, S.C. PASCAL TOUR MANAGER S.R.L. (Activitati de interpretare artistica- spectacole), la o cifră de afaceri cumulată în intervalul 2005-2009 de 12,6 milioane lei, a înregistrat o pierdere de 188.000 lei. Chiar și în anii în care a avut profit, acesta a fost unul formal. De pildă în 2007 la o cifră de afaceri de 2,54 milioane lei, rata profitului a fost de 0,17%. În anul 2008, când cifra de afaceri a fost de 4,3 milioane lei, rata profitului a fost și mai mică, de doar 0,06%, adică de 2600 lei (600 euro).

Desigur, exemplele pot continua, dar o atare contabilizare nu mai e o problemă jurnalistică.

Din ce trăiește, totuși, grupul REINVENT, dacă din cele 88 de firme cumpărate, suspendarea activității și insolvența n-a mai lăsat nimic?

Mai sus am prezentat doar cazul firmei “REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS – S.R.L”, însă omul din spate, Barbu Laurențiu Claudiu acționează prin multe alte firme, care au același scop: să pună cruce companiilor în dificultate, adesea cu datorii către stat și terți. Iată doar un exemplu sugestiv prin amploarea afacerii îngropate:

Firma ROMSUINTEST PERIȘ S.A., cu o cifră de afaceri cumulată de 623 milioane lei în intervalul 1999-2011, cândva o emblemă a zootehniei românești, a cercetării în domeniul porcinelor și un furnizor major de carne al Capitalei, companie al cărei administrator a fost până în iunie 2003 și deputatul PSD Dumitru Boabeș, în ultimii patru ani s-a prăbușit mortal, în ciuda investiției de 11 milioane de euro din fonduri SAPARD.

Și atunci când ROMSUINTEST a început să dea semne de boală, a apărut Barbu Laurențiu Claudiu și grupul REINVENT. Astfel, pe 03.03.2011 noii administratori la ROMSUINTEST sunt aleși Barbu Laurențiu Claudiu și firma S.C. REINVENT BUSINESS CONCEPT – S.R.L, care o desemnează membru în C.A. pe Barbu Iuliana.

Concomitent, firmele S.C. REINVENT BUSINESS CONCEPT – S.R.L. , S.C. REINVEST IN BUSINESS DEVELOPMENT STOCKS – S.R.L. și Barbu Laurențiu-Claudiu capătă fiecare câte 0,00065 % din ROMSUINTEST. Ulterior conectării grupului REINVENT la companie, aceasta a intrat în insolvență, mai multe firme din jurul lui Barbu Laurențiu conectându-se economic la compania de porcine și ajungând să aibă drept de vot la masa credală și influență în luarea deciziilor. Mai jos prezentăm un exemplu:

Barbu Laurențiu Claudiu apare ca acționar și în firma ALWAYS REBORN SRL ( CUI 26907241), cu sediul în Splaiul Independentei nr. 273, Corp 4, parter, sectorul 6. La Registrul Comerțului firma apare ca fiind sub urmărire penală, fiind sub incidenţa Legii nr. 85/2006 a insolvenței.

Acest SRL înființat în mai 2010, apare din senin în 2012 ca având o cifră de afaceri de 61.6 milioane lei și cu creanțe de 143.531.459 lei. Totul cu un număr mediu de 14 angajați în anul 2012. Acest SRL cu nume inspirațional, ALWAYS REBORN, e una din firmele prin care curg către exterior banii din afacerile ROMSUINTEST PERIȘ SA.

Cum s-ar putea ține sub control fenomenul groparilor” de societăți comerciale?

Avocații specializați în companii și insolvențe, consultați la elaborarea acestei investigații, consideră că Legea Insolvenței este abuzată de rețele de euthanasiatori de firme, care profită de prevederile legii pentru a evita plata taxelor, impozitelor și a creditorilor. Soluția propusă de acesta este următoarea:

Lucrurile sunt cu dus și întors, n-ai cum să interzici înființarea mai multor societăți de către o persoană, pentru că sunt și oameni de bună credință în țara asta care chiar își fac mai multe firme din necesitate economică reală, dar trebuie să existe un birou de raportare a celor care preiau mai mult de două sau de trei societăți cu probleme, o modalitate de a fi verificați. Ai văzut că a preluat mai mult de două sau de trei societăți cu datorii te sesizezi din oficiu, sau dacă e raportat acolo din birourile incidentelor de plăți, cineva să verifice: activitatea acestui om se desfășoară normal, ori e un escroc?– spune unul dintre ei.

Conexiunile politice. Clasa politică ar putea rezolva problema – dar vrea?

Dacă luăm ca studiu de caz grupul de firme REINVEST, constatăm că printre mușterii serviciilor oferite de Barbu Laurențiu Claudiu sunt personaje din tot spectrul politic, oameni din media și din lumea bună a gulerelor albe și de personaje certate cu legea.

Dăm câteva exemple de personaje conectate politic, care și-au intersectat drumurile cu firma “REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS – S.R.L”:

a-Trei dintre clienții firmei de contabilitate EXFIN 2000 SRL, a mamei premierului Ponta, s-au scăpat de firme, pasându-le grupului REINVENT și grupării Cercel (o altă grupare de firme care se ocupă cu aceeași ”industrie), toate trei aproximativ în același interval temporal (Scarlett Clothing International, X Style Concept SRL către grupul REINVENT, iar Senta Mod SRL către Cercel Daniel Nicolae).

Precizăm că rețeaua Cercel”, în prezent trimisă în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată și grupul REINVENT și-au împărțit aceeași clienți și chiar mai mult, firma AT COMPUTERS SRL, cumpărată de Cercel Daniel Nicolae, a fost mutată în iulie 2009 pe Splaiul Independenței nr 273, adică la aceeași adresă cu grupul REINVENT.

b-Petrică Paraschiv, apropiat al PSD și numit în guvernarea PSD-PDL (ori PDL-PSD) din 2009, director general adjunct la ANL, a cedat TIPART GROUP către offshore-ul S.C. KATOPOLIS HOLDINGS LTD cu sediul in Cipru, Limassol, Krinon, 16, P.C. 3110, care după numai câteva luni își cedează părțile sociale persoanei fizice Barbu Laurențiu Claudiu, care la rându-i cedează firma grupului REINVENT.

Cât a fost patronul în scripte al TIPART, Barbu Laurențiu Claudiu a cedat o creanță de 1,8 milioane de lei pe care firma o avea de recuperat de la PSD, către offshore-ul Ocean Zone Energy, cu aceeași adresă: Krinon 16, Limassol. Apoi TIPART a intrat în insolvență. La aceeași adresă din Cipru mai funcționează și alte offshore-uri legate de afaceri cu statul român: AMERISCO ENTERPRISES LTD (furnizor de autobuze second hand pentru primăria Craiova), ANUMERSUS CO LIMITED (fondator al BERG GAZ DISTRIBUTIE SRL, care a primit de la stat un contract de distribuție a gazului metan. Administrator a fos Costin Berevoianu, ex-consilier al lui Sorin Oprescu, în prezent președinte al RADET), CATOBASE TRADING LIMITED (acționar al GRUP DEZVOLTARE REȚELE SA, care a concesionat serviciile de distributie a gazelor naturale organizate la sediul Ministerului Economiei si Comertului. Director al SRL-ului a fost același Costin Berevoianu, apropiatul primarului Oprescu), MANTARINOV TRADING LTD care cumpără părțile sociale ale lui Tohăneanu Cătălin Viorel din cadrul firmei Quickpack Spedition International SRL. Tohăneanu Cătălin Viorel și alt partener al său, Mihalache Răzvan, sunt patronii Top Birotica. Mihalache Răzvan, alături de Vlad Soare apare în FC NAȚIONAL 2000 S.A. în 2006, ca unul din membrii noii garnituri de acționari care a înlocuit vechiul acționariat, din care până în 2005 a făcut parte și Victor Ponta.Mihalache și Tohăneanu au apelat la rându-le, la serviciile grupului REINVENT pentru a scăpa de firma TOP MAIL SRL).

Fostul patron al TIPART, Petrică Paraschiv, a făcut afaceri cu o mulțime de personaje conectate la aparatul politizat al statului român: Angheloiu Gabriela  (directoarea Direcției Juridic Contencios din Ministerul Sănătății în Guvernarea Ponta), Stăncescu Marius Cătălin  (avocatul arestat după ce  i-a cerut afaceristului italian Antonello Celestini o mită de 1,8 milioane de euro, dând de înțeles că are trecere pe lângă Blejnar,   ca o viitoare fabrică clandestină de țigarete a acestuia la Videle, să nu fie călcată de fisc timp de 1 an), Clejeneanu Dan Cristian(adminstrator al ROMCONSULTING RESTSERV SRL deținut de fostul șef de cabinet al premierului Adrian Năstase, Remus Truică și Vladimir Cohn, SRL din care și-au făcut exitul Pepe Berciu și Biriș Ion Andrei, cel dinurmă fiind ginerele lui Virgil Măgureanu, ex-șeful SRI).

c-Ingrisch Iosif, prin S.C. MITHOS STUDIO 2007 AGENT DE asigurare S.R.L. Ingrisch a candidat pe listele UNPR la șefia CJ Timiș în 2012, trimis în judecată după ce una din firmele sale care accesase fonduri UE, a prezentat ca acte doveditoare ale cheltuirii banilor. Ingrisch a fost trimis în judecată de DNA după ce a prezentat documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu consecinţe deosebit de grave, fiind acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită.

d-Fostul ministru al tineretului și sportului și ex-consilier al Președintelui României Ion Iliescu, Alexandru Mironov și-a cedat părțile sociale din firma GLOBAL CABLE NETWORK SRL, grupului REINVENT.

Partenerul lui Mironov din acest SRL, Negrutzi Bogdan Radu apare ca membru al ASOCIAŢIEI”GRUPUL DE AFACERI CHINO -ROMÂN”, al cărei președinte este Pană Viorel Marian, membru de vază al partidului Uniunea Ecologistă din România, lansat în 2012. Negrutzi Bogdan Radu a fost și admnistrator al DELTA ASIGURĂRI SA, alături de Gheorghe Șupeală și Sorin Freciu, aghiotanții cuplului SOV-Luca, iar în firma GLOBAL VIDEO MEDIA SRL, este asociatul lui Liviu Luca. Din C.A.-ul ultimei firme au făcut parte și sindicaliști Marius Petcu, Matei Brătianu și Dumitru Costin.

De asemenea trebuie privit la geneza grupului REINVENT, unde am descoperit că prima firmă purtând particula REINVENT, din portofoliul lui Barbu Laurențiu Claudiu, a fost creată în 2006 și se numește REINVENT CONSULTING – S.R.L., întocmai ca grupul patronat de Barbu în prezent (www.reinventconsulting.ro).

Fondatorul acestei prime firme este Stănescu Săndica, vicepreședintele Federatiei Sindicatelor din Asigurări și Bănci din România și președintă a comisiei de femei a cartel Alfa. În plus, adresa de domiciliu a Săndicăi Stănescu, Strada Aleea Romula nr 13, este aceeași cu adresa de domiciliu din buletin a lui Barbu Laurențiu Claudiu. Patronul grupului Reinvent ne-a confirmat că vicepreședinta Federatiei Sindicatelor din Asigurări și Bănci din România este mama sa. 

În plus și președintele Federatiei Sindicatelor din Asigurări și Bănci din România, Constantin Paraschiv, are și el o legătură cu gruparea REINVENT. Astfel, în 2010, președintele sindicatului bancar a înființat firma SIND MANAGEMENT CONSULTING – S.R.L., cu sediul pe Splaiul Independentei nr. 273, corp 3, et. 3, sector 6. În 2011 firma a fost preluată de S.C. REINVENT DISCOUNTING S.R.L. si S.C. REINVENT BUSINESS CONCEPT S.R.L., care, prin acte adiționale au schimbat sediul societății în mai multe rânduri la diverse etaje de la aceeași adresă: Splaiul Independenței nr. 273.

***

Grupul REINVENTeste una din cele mai vizibile rețele de “euthanasiatori de SRL-uri cu probleme” ale momentului, exploatând limitele legilor 31/1990 și 85/2006.

Materialul de față a enumerat doar câteva conexiunile sale cu personaje din lumea politică din diverse partide, dar lista completă implică și milionari și nume cu funcții importante în media, cultură și securitate și ordine publică. Lista completă presupune muncă de luni de zile, presonajele intersectându-se în partidele politice, sindicate, mediul bancar, eșaloanele 2-3-4 din ministere sau din instituțiile descentralizate din teritoriu.

Orice modificare de natură legislativă și instituțională care să închidă portițele legale care permit unei asemenea grupări să preia firme cu probleme pe bandă rulantă și apoi să le îngroape cu tot cu trecutul lor plin de datorii, care nu vor mai fi plătite vreodată, va trebui votată sau decisă de factorul politic. Adică – și aici e, de fapt, problema – de client.

Poziția Grupului Reinvent. Barbu Laurențiu Claudiu: E legal!

Principalul mesaj pe care Barbu Laurențiu Claudiu îl transmite referitor la cumpărarea celor 88 de companii cu probleme insistă pe legalitatea procesului. Restul sunt explicații juridice referitoare la fiecare pas din această procedură.

Iată cele mai relevante explicații ale sale, în discuția pe care am purtat-o miercuri, 18 iunie, la sediul companiei :

-, Despre legalitate: De ce preluăm firme cu datorii? Să înțeleg că dumneavoastră nu vă puteți cumpăra un apartament cu datorii la întreținere? Dacă vreți să vă înscrieți cu apartamentul respectiv pe rolul fiscal, da, va trebui să-i plătiți datoriile. Nu aveți voie să cumpărați o mașină accidentată?

Nu există o ilegalitate prin preluarea acestor societăți cu datorii, pentru că de fapt problema e a existenței acestor societăți cu datorii. Într-un fel sau altul ele s-ar autodistruge la un moment dat.

-, Despre legăturile cu Rețeaua Cercel Daniel Nicolae (trimisă în judecată pentru evaziune fiscală) : -Este oarecum diferit ce făcea Cercel. Încă o dată, dacă această persoană a fost client la noi, a fost client ca alte 10.000 de persoane și pe mine nu mă interesează. Pe Cercel Daniel l-am avut la un moment dat, nu angajat. S-a lucrat la un moment dat cu el în sensul că era adept să preia societăți, dar noi i-am făcut doar actele și asiguram sediul. I se oferea sediul social, la fel cum se oferă oricărei societăți doritoare. El venea cu altcineva aici. Asta este o poveste foarte veche. Da, sincer… mă rog, rețeaua lui. Noi n-avem treabă cu rețeaua lui… Știu că a apelat de mai multe ori la servicii la noi. Adică practic el venea cu niște clienți, se ducea jos la juridic și făcea niște servicii.

-, Despre numărul de firme ce pot fi înghesuite într-o încăpere : Pe un birou de avocatură poți să dai sedii pe un an nelimitat. Este valabil și să pui sediul și să preiei, poți s-o faci nelimitat. Lucrul ăsta e valabil în orice țară europeană. Dacă tu nu ai avocat în componența firmei, atunci într-o cameră dintr-un apartament, într-adevăr, nu ai voie să ai decât o firmă. Este perfect legal.

-, Datoriile PSD din 2009 – Legat de cedarea creanței pe care firma TIPART, preluată de Barbu Claudiu o avea de recuperat de la PSD către un offshore din Cipru : Aici vreau să mă abțin. Nu este deloc interesant și nu vreau să fac nici un comentariu, dar nu mai veniți cu aluzii care nu sunt fondate. Pe mine nu mă interesează partidele politice și nu mă interesează ce au făcut foștii acționari înainte să le preluăm noi societatea. Este problema lor ce-au făcut. Dacă este ceva ilegal fiecare răspunde. Noi nu am făcut nimic ilegal, nu am făcut niciodată evaziune fiscală, deși am fost verificați de 7000 de ori

-, Referitor la persoana/persoanele din spatele offshore-ului Ocean Zone Energy, către care Tipart, conform Arhivei de Garanții Mobiliare a cedat creanța de 1,8 milioane RON a PSD, în perioada când acționar era Barbu Claudiu : Habar n-am. Pe mine nu mă interesează partidele politice și nu mă interesează ce au făcut foștii acționari înainte să le preluăm noi societatea. Este problema lor ce-au făcut. Dacă este ceva ilegal fiecare răspunde. Noi nu am făcut nimic ilegal, nu am făcut niciodată evaziune fiscală, deși am fost verificați de 7000 de ori.

Epilog

București, 17 iunie 2014 / Într-un comunicat transmis de guvern și citat de agenția Mediafax, premierul Victor Ponta afirmă: ”Avem o veste bună şi una proastă. Vestea bună este că, dacă vor fi recuperate cele aproape 40 de miliarde de lei datorate de contribuabilii aflaţi în insolvenţă către ANAF, reducerea CAS cu 5 p.p. la angajator poate fi menţinută pentru o perioadă de aproximativ 8 ani, la un cost bugetar de 4,8 miliarde de lei pe an al acestei măsuri. Vestea proastă este că, în prezent, există un blocaj în ceea ce priveşte Codul Insolvenţei, care încă nu este promulgat. Dacă ar fi promulgat, nu ar mai exista discuţii cu privire la sustenabilitatea CAS nu doar pentru anul acesta, dar şi pentru viitor.”.

Există situații (precum cele expuse mai sus) în care niciun Cod al Insolvenței, vechi sau nou, nu ajută la nimic – astfel încât guvernul ar trebui să se gândească și la alte resurse bugetare pentru reducerea CAS.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Foarte interesantă analiza. Esențial mi se pare nu limitarea numarului de firme pe care le poate prelua o persoană fizică sau juridică, ci acțiunea retroactivă a impozitelor neplătite asupra averii personale a administratorilor în funcție la data la care s-au constituit. Înțeleg noțiunea de SRL, dar ea nu poate fi extinsă și datoriilor TVA acumulate de firmelor bidon al căror singur scop e eldarea taxelor.

    De asemenea, procedura de reorganizare e mult prea blândă cu acționarii. Părțile lor sociale ar trebui diminuate și lichidate rapid la licitație sau pe bursă, pentru a stinge datoria. E normal să pierzi pachetul majoritar dacă deciziile tale au dus firma în blocaj. E anormal să implici un judecător în chestiuni pur economice și manageriale, cum ar fi numirea unui lichidator.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Foarte interesantă analiza. Esențial mi se pare nu limitarea numarului de firme pe care le poate prelua o persoană fizică sau juridică, ci acțiunea retroactivă a impozitelor neplătite asupra averii personale a administratorilor în funcție la data la care s-au constituit. Înțeleg noțiunea de SRL, dar ea nu poate fi extinsă și datoriilor TVA acumulate de firmelor bidon al căror singur scop e eldarea taxelor.

    De asemenea, procedura de reorganizare e mult prea blândă cu acționarii. Părțile lor sociale ar trebui diminuate și lichidate rapid la licitație sau pe bursă, pentru a stinge datoria. E normal să pierzi pachetul majoritar dacă deciziile tale au dus firma în blocaj. E anormal să implici un judecător în chestiuni pur economice și manageriale, cum ar fi numirea unui lichidator.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: