luni

22 aprilie, 2024

18 iunie, 2020

Comisia Europeană a declanşat „o investigaţie aprofundată pentru a evalua proiectul de fuziune a constructorilor auto Peugeot (PSA) şi Fiat Chrysler”.

Executivul european este îngrijorat că tranzacţia ar putea reduce competiţia pe segmentul vehiculelor comerciale uşoare (sub 3,5 tone), în 14 state membre UE şi Marea Britanie.

Tranzacţia dintre constructorul italo-american şi grupul francez ar da naştere celui de al patrulea constructor auto mondial, cu o valoare de la 45 – 50 de miliarde de euro .


„Vehiculele comerciale uşoare au o piaţă de o importanţă crescândă în economia digitală, în care consumatorii se bazează şi mai mult pe serviciile de livrare. Fiat Chrysler şi Peugeot, cu marele lor portofoliu de mărci şi modele, au o poziţie puternică pe piaţa vehiculelor utilitare din multe ţări europene. Vom evalua cu atenţie dacă operaţiunea ar putea avea un impact negativ asupra competiţiei sănătoase din aceste pieţe”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă, într-un comunicat al Comisiei Europene.

Fiat-Chrysler produce mărcile Fiat, Chrysler, Jeep, Maserati, Alfa Romeo, Dodge şi Ram, iar PSA – Peugeot, Citroen, DS, Opel şi Vauxhall.

Cei doi producători auto au încheiat acordul în octombrie anul trecut şi au înştiinţat formal Comisia Europeană (CE) în 8 mai 2020 privind intenţia lor de a fuziona, iar CE își va anunța decizia cel mai târziu pe 22 octombrie.

(Citiţi şi: „Statul francez sprijină fuziunea PSA – Fiat Chrysler”)

La finalul unei anchete preliminare, Cele două firme au decis să nu prezinte concesii pentru a linişti grijile de la Bruxelles, după ce tranzacția a fost acceptată în SUA, China, Japonia și Russia, potrivit Reuters.


Ţările a căror piaţă ar fputea fi efectată sunt Belgia, Croaţia, Cehia, Spania, Franţa, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Marea Britanie, potrivit CE.

Fiat-Chrysler (FCA) a mai fost sub lupa Comisiei în acest an, când a cerut un împrumut de urgență de 6,3 miliarde de euro Guvernului Italia, pentru a-și susține activitatea, potrivit Euractiv.

FCA a început negocierile cu Peugeot anul trecut, după ce planurile de cooperare cu Renault au eșuat. Peugeot își dorește un acces mai ușor pe piața americană în timp ce FCA țintește tehnologia vehiculelor electrice și compacte a producătorului francez.

Fiat-Chrysler se află în urma competitorilor săi în privința „mașinilor curate”, iar legislația europeană impune ca acestea să ajungă sub baremul de 95 de g CO2 până la sfârșitul anului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: