Textul de mai jos e o sumă de mici fragmente din interviu apărut în numărul 98 al publicației exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, la secțiunea ”Cum ieșim din lumea a doua”. Un interviu ALTFEL cu Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu – cele două doamne care construiesc primul spital de stat din România de la Ceaușescu încoace, și care nu e construit de stat.
De ce ALTFEL: am evitat partea ”romantică” a acestei acțiuni, și am pus lupa pe tenacitatea de care au nevoie cei care vor să construiască ceva în țara asta și se confruntă cu statul.
Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI.
Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI
(Redacția)
***
Intro:
Puțină atenție!
Primul spital ”de stat” construit în ultimii 30 de ani a intrat în ultima fază de construcție.
În tot acest răstimp, s-au construit mii de săli și terenuri de sport, mii de biserici, sute de sedii de instituții administrative: dar niciun spital de stat.
Cel de care vorbim aici arată așa: 6 etaje, 9 niveluri, gândit inclusiv din punct de vedere medical și al dotărilor să trateze 10.000 de pacienți annual.
E construit de Asociația Dăruiește Viață, exclusiv din donații și sponsorizări, dar asta nu-i totul:
Sunt mai puțin de 4 ani de la ideea de-al construi spitalul, adică mai puțin de jumătate din timpul pe care guvernele îl consumă pregătindu-se să construiască spitalele regionale cu bani europeni, bani pe care i-a pierdut și anul acesta, și anul trecut, și acum doi ani – și dintotdeauna.
Despre această aventură prin cotloanele sistemului medical – care chiar merită scrijelită în grinda vremurilor pe care le trăim – și despre diferența dintre determinarea de-a construi a miniștrilor și cea a unor oameni cu inima întreagă, vorbesc Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu: cele două inimi care pompează sânge în proiect.
Important:
Lecția e valabilă pentru toți cei care, dincolo de preocuparea curentă pentru profit și dezvoltare, au ei așa, din construcția lor de oameni, o ”slăbiciune” și pentru lucrurile gratuite de dragul dezvoltării generale a acestei țări – o țară care nu poate sta la nesfârșit după ritmul Statului său.
- Interviul:
(…………………………………..)
”A fost o muncă întreagă până să identificăm cine e Statul român, să-l constituim ca să ne poată da avizele”
CRONICILE:
OK, ați decis, ați început să căutați bani. Dar avizarea?
CARMEN USCATU:
Perioada de avizare a durat puțin, după părerea noastră și a tuturor celor din jur. În șase luni, am avut autorizația de construire de la momentul în care am început să depunem cererile de avizare și până când am avut autorizația în mână.
CRONICILE:
E de mare mirare. Tot timpul administrația publică se plânge că ea își dă ei însăși avizele foarte greu din cauza legislației. Ca exemplu, spitalele regionale pentru care banii europeni există, dar se invocă mereu problema avizărilor.
CARMEN USCATU:
Am avut un proiect în spate, vorbeam de copii bolnavi de cancer și am fost foarte riguroase și, mai ales, foarte insistente.
OANA GHEORGHIU:
A durat și la noi până am aflat al cui e terenul, pentru că pe teren scrie că e al Statului român. A fost o muncă întreagă să identificăm cine este Statul român și să-l constituim ca să poată să semneze. Proiectul ăsta cumva i-a făcut pe oameni, pe toți, și pe funcționarii ăștia răi și neimplicați – să reacționeze.
Depuneam cererea de avizare și în a treizecea zi aveam notat în calendar, sunam. „E gata? Că s-au împlinit 30 de zile.” „Nu, păi domnul director…” „Păi ne încălcați drepturile… copiii bolnavi de cancer”.
(………………………………….)
Statul începe discuția așa: ”Nu se poate”. Asta îți spun toți
La ISU, unde era cel mai greu de obținut aviz, când am intrat prima oară cu proiectul.
Au zis „Nu se poate”, că așa spun toți. Dar te poți înscrie la ei mai întâi în audiență și vin pentru consultanță.
Primul lucru, când au auzit „Spitalul «Marie Curie»” au zis: „Nu se poate: pentru că spitalul nu are aviz ISU și atunci nu are cum”, pentru că noi eram un fel de anexă.
(Citiți și: ”Cum scoți un oraș din depresie – Cluj-Napoca, un caz școală. Lectură obligatorie pentru orice primar din țara primarilor”)
Și de acolo a început o bătălie. Noi am venit să ne spuneți cum facem să se poată, care sunt măsurile pe care noi trebuie să le luăm astfel încât să se poată face. Cinci săptămâni la rând m-am înscris în audiență. În a cincea săptămână, mi-au zis: „Vă rugăm frumos, nu vă mai înscrieți, rezolvăm, am ajuns la un consens, ne mâncați timpul, vă promitem că vă dăm”. Și în următoarea săptămână am avut avizul și de la ISU.
La Mediu, la fel. Dar m-am dus personal, pentru că tot se amâna, se amâna. Am luat o echipă, și arhitecta, și consultantul…
Ne-am dus când se întrunea Comisia și ne-am prezentat acolo și am zis: „Nu plecăm de aici până nu clarificăm. De ce? Avem o problemă? ”. Oamenii nici nu se uitaseră, de fapt, pe proiect până atunci, pentru că au foarte multe dosare și pentru că e obișnuința așa, cetățeanul să nu-ți ceară socoteală pentru dreptul lui.
(…………………………………………..)
Am făcut un adevărat audit al sistemului. Ce-am constatat…
CRONICILE:
De ce n-ați rămas doar la cazurile de oncologie, că doar cu asta ați început?
CARMEN USCATU:
Pornind de la acest adevărat audit pe care am fost silite să-l facem sistemului, noi am descoperit că nu există în România un loc unde copilul bolnav de cancer să poată fi tratat multidisciplinar, așa cum se tratează cancerul oriunde în Europa.
Cum se face acum: copilul bolnav de cancer în România e tratat în spitale de adulți, unde stă într-o secție unde face chimioterapie, dar nu are acces la chirurgie, și copiii au tumori care trebuie operate, n-are acces la terapie intensivă. Dacă face un stop cardiorespirator, el trebuie mutat cu ambulanța.
Și acesta e primul loc în care copilul bolnav de cancer va beneficia de toate disciplinele, astfel încât să poată fi tratat în timp util, adică va avea acces și la un RMN pentru imagistică, va avea acces și la radioterapie, va avea acces și la chirurgie, și la orice e nevoie pe parcursul tratamentului.
Deci e un spital care are toate disciplinele medicale.
Sistemul nu se concentrează absolut deloc pe pacient. Mai ales pe pacientul care nu votează
CRONICILE:
Pe de o parte ați avut de rezolvat proleme cu administrația. Dar cu sistemul, auditul acela de care spuneați Dvs., când ați pornit? Ziceți-mi trei-patru lucruri care mâine ar putea să fie rezolvate cu decizii ale autorităților, cu voință politică, cum se spune.
CARMEN USCATU:
Ar trebui să existe o concentrare pe pacient. Deci, banii ar trebui să urmeze pacientul și atunci am vedea concentrarea.
Din păcate, sistemul nu se concentrează absolut deloc pe pacient. Se concentrează pe marii profesori, se concentrează pe interesele unora și ale altora și niciodată pe pacient. Și am multiple exemple mai mici sau mai mari pe zona asta.
Un exemplu: din toate astea câștigă ceea ce noi nu condamnăm, distribuitorii care fac export paralel de medicamente. Nu câștigul în sine e problema, atâta timp cât legea le permite și cât o societate comercială e înființată să facă profit și ăsta este scopul declarat, nu avem nicio problemă. Avem o problemă cu Ministerul Sănătății, care nu reușește să rețină un stoc în țară prin care să-și poată trata pacienții.
OANA GHEORGHIU:
Eu cred că pacientul bolnav de cancer este considerat ca nevotant, nu votează, e un om care numai la asta nu se gândește. Copiii nu votează, părinții lor cu siguranță nu merg la vot, deci e o masă de oameni total neinteresanți pentru politicieni. Sună cinic, dar eu chiar cred asta. Pentru că e un total dezinteres. Doamna ministru, cum spunea Carmen, a fost foarte încântată că i-am dat un instrument și se arăta foarte deschisă, dar n-a făcut absolut nimic.
Ei nu au nici măcar o idee despre ce aparate au, cum sunt repartizate, care-i gradul de folosire. Nu se știe absolut nimic despre toate astea.
(……………………………..)
”Donații pe sub mână” de sute de mii de euro: pentru că unele spitale le refuză
CRONICILE:
Aveți, până să începeți acest spital, foarte multe proiecte de dotare. Cam câte spitale ați ajutat sau ați sprijinit cu aparatură?
CARMEN USCATU:
Am făcut proiecte la Timișoara, la Brașov, în București foarte multe, la Constanța. Și în București am dotat, cel puțin la tragedia de la Colectiv, cred că opt sau toate spitalele care au fost atunci implicate în tratarea răniților din Colectiv au primit de la noi aparate de ventilație mecanică, saltele și toate cele necesare în acel moment.
CRONICILE:
Cam la ce sumă s-a ridicat zona asta de Colectiv?
CARMEN USCATU::
În Colectiv, am avut undeva la 350.000 de euro, dar bani pe care i-am deblocat imediat, foarte rapid.
Că ne-au refuzat echipamentele și că ne-am străduit să le ducem în spital, asta e o altă poveste.
CRONICILE:
De ce v-au refuzat echipamentele?
CARMEN USCATU:
Pentru că sunt nebuni pur și simplu, pentru că ieșise ministrul Bănicioiu și spusese: „Avem de toate, tratăm în România la fel ca în Germania și în Belgia”.
După care, a început efectiv o isterie, când nu mai puteam duce nimic în spital. Au început și managerii să spună și ei la fel, cum că avem de toate, după care doctorii vorbeau la telefon cu noi ca și cum vorbeam despre niște furturi. Deci totul se vorbea în șoaptă, ”am avea nevoie, dar nu ne aduceți, dar nu spuneți că am zis eu” – spuneau medicii.
OANA GHEORGHIU:
Se ducea noaptea o colegă la mica înțelegere cu asistenta. Deci chiar am donat pe sub mână, am și scris atunci pe Facebook: donații pe sub mână. Înainte, pe vremea lui Ceaușescu, cumpărai pe sub mână, acum am făcut donații pe sub mână.
CARMEN USCATU:
Sau: ne-a fost refuzat un aparat de ventilație mecanică la Spitalul Elias. S-au supărat că noi, Asociația dăruiește viață, am început să ducem aparatură în spitalele în care sunt tratați răniții de la Colectiv și am precizat două spitale în care dusesem deja, printre care și Eliasul, și s-a supărat și n-a mai vrut să primească al doilea aparat. Șeful de pe terapie intensivă de la Elias ne-a sunat după un an, că el ar mai vrea un aparat, că are nevoie.
Îl dădusem la Universitar, între timp. Și era cel mai performant aparat pe piață.
(…………………………………..)
Am triplat capacitatea de transplant a sistemului
CRONICILE:
Alte proiecte privind dotările? Alte secții, laboratoare?
OANA GHEORGHIU:
Am făcut programul de la laboratorul de la Fundeni, pentru leucemii,ne-a costat undeva la 425.000 de euro. Am mai făcut unul la Timișoara, într-un proiect mai mare și camere sterile, și acolo a fost cu totul 900.000 de euro. Practic, două laboratoare de diagnosticare a cancerului de sânge sunt făcute de noi. Mai există unul la Iași și au mai apărut aparate, dar nu complexe, deci nu fac toate analizele, sunt la Universitar și la Cluj, încep să mai apară.
CARMEN USCATU:
Am făcut și 20 de camere sterile pentru transplantul de celule stem. Noi am triplat capacitatea de transplant a României, chiar mai mult. Existau nouă în țară și acum sunt 29.
Da, și dl profesor Coriu a zis că, odată cu camere sterile, plus laboratoare, plus programul de diagnosticare, România pe zona de hemato-oncologie a făcut un salt de 25 de ani.
(……………………………..)
***
Interviul integral despre aventurile celor care vor să construiască ceva în țara asta și de tenacitatea de care au nevoie – în numărul 98 al publicației exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, la secțiunea ”Cum ieșim din lumea a doua”.
Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI.
Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI
(Redacția)
