cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Învățământul preuniversitar, în grevă generală; greve de avertisment în mai multe universități

22 mai, 2023

UPDATE: Guvernul pregătește o ordonanță de urgență ce va răspunde unei mici părți din solicitările greviștilor, respectiv actualizării salriilor personalului auxiliar și nedidactic din educație:

”Probabil până diseară sau mâine dimineaţă cel târziu va fi pusă în transparenţă publică, trebuie să respect avizarea internă, este o procedură legislativă. Aşa cum s-a discutat, Anexa 8 va fi închisă, privitoare la legea salarizării şi s-a discutat despre acele persoane din educaţie care sunt personal auxiliar şi nedidactic, sunt cuprinse în anexa 8 şi vor primi acele majorări până la concurenţa sumei din închiderea pe finalul anului 2022 a legii salarizării. Ordonanţa va cuprinde inclusiv acele bonusuri pentru cadrele didactice debutante”, a declarat luni ministrul Muncii, Marius Budăi.

UPDATE: Liga Studenţilor Iaşi cere sindicatelor din învăţământ să se poziţioneze clar împotriva Legilor Educaţiei și consideră inacceptabilă solicitarea de creştere a salariilor, în condiţiile în care noile legi ale Educaţiei reduc calitatea actului didactic.


Conducerea Ligii Studenţilor afirmă că sindicatele din învăţământ, care au declanşat, luni, greva generală, fac jocurile coaliţiei de guvernare dacă nu se opun Legilor Educaţiei.

Pentru o clarificare a poziției acestor sindicate în discuția despre problemele educației, Liga Studenţilor le solicită celor trei organizații în grevă să-și spună opinia referitor la proiectele legilor educației:

”Studenţii consideră legitimă solicitarea de majorare a salariilor cadrelor didactice doar dacă aceasta este însoţită măcar de solicitări legate de reintroducerea publicităţii rezultatelor evaluării cadrelor didactice de către studenţi, precum şi de reintroducerea cel puţin a unei a treia probe la Evaluarea Naţională. Tinerii consideră că este inacceptabilă solicitarea de creştere a salariilor în contextul în care legile «Deca» reduc calitatea actului didactic şi din responsabilitatea şi răspunderea publică a instituţiilor de învăţământ. În mod deloc întâmplător, în data de 10 mai, când legile educaţiei erau în plenul Camerei Deputaţilor, a avut loc protestul celor 15.000 de cadre didactice, însă fără ca liderii sindicali să vină cu vreo solicitare expresă legată de legi, ci doar de salarizare”, au precizat reprezentanţii Ligii Studenţilor Iaşi.

UPDATE: Elevii de clasa a VI-a nu vor susține Evaluarea Națională având în vedere că profesorii sunt în grevă generală, anunță Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.


Evaluarea Națională de la clasa a VI-a trebuie să se desfășoare astfel: Limbă și comunicare – miercuri, 24 mai 2023 și Matematică și Științe ale naturii – joi, 25 mai 2023.

UPDATE: Cele trei sindicate organizatoare ale grevei avertizează, într-un comunicat comun, că vor ieși în număr mare în stradă, dacă nu vor primi oferte concrete pentru stingerea conflictului de muncă: „Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”.

****

Știrea inițială:

Angajații din învățământ au intrat luni în grevă generală și, potrivit liderilor de sindicat, aceasta ar putea fi cea de-a treia grevă de mare amploare din sistemul de educație al ultimilor 30 ani. Acțiunea are loc după ce săptămâna trecută au eșuat două runde de negocieri cu echipe guvernamentale conduse de premierul Nicolae Ciucă.

Peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați din școli, personal didactic auxiliar și nedidactic au intrat în grevă generală, conform unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

„Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluționarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învățământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâți ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”, se arată în comunicatul transmis luni de FSLI.

Între orele 11.00 și 13.00, mai multe universități organizează greve de avertisment.

Reprezentanţii sindicatelor au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, cu liderul PSD Marcel Ciolacu şi mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi, bineînţeles de dorinţa colegilor”. ”Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

”Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa” la această formă de protest, a explicat Marius Nistor, lliderul Federației Spiru Haret.

Premierul Nicolae Ciucă și-a declarat și duminică, după negocierile cu sindicatele din educaţie, disponibilitatea de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât. Liderii de sindicat refuză deocamdată o altă întâlnire, întrucât până acum nu li -sau oferit soluții concrete, cu termene de punere în practică.

(Citește și: „Marcel Ciolacu: Negocierile politice pe rocadă ”trebuie suspendate” până la rezolvarea grevei profesorilor și reforma pensiilor speciale. Reacția PNL„)

Ultima ofertă guvernamentală pentru renunțarea la grevă

Oferta guvernului pentru renunțarea la grevă a constat în două tipuri de bonusuri și urgeantarea aprobării legii salarizării.

Reprezentanții sindicatelor au spus că au receptat semnalul, pe care îl vor transmite membrilor de sindicat, ca să adopte o decizie. În orice caz, greva generală din învățământ va începe luni, au precizat reprezentanții FSLI și Alma Mater.

Echipa de ”negociatori” a guvernului a fost compusă din premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor și viitorul premier Marcel Ciolacu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul de Interne, Lucian Bode, și secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu.

Ca bază de discuții pentru renunțarea la greva generală, Guvernul a pregătit următoarea ofertă

  • acordarea unui bonusprofesorilor debutanți
  • acordarea de bonusuri pentru profesorii care predau în zone defavorizate
  • creșteri de salarii pentru personalul nedidactic
  • finalizarea într-o lună și jumătate a legii salarizării

Reprezentanții sindicatelor au refuzat oferta și au cerut creșteri de venituri pentru toate cadrele didactice.

Ce câștiguri salariale au acum profesorii și ce majorări solicită

Întrebat duminică seară, într-o emisiune la B1 Tv, care sunt salariile angajaţilor din educaţie, Marius Nistor a dat exemple concrete:

  • cel mult 2.000 de lei pentru personalul nedidactic (îngrijitoare, bucătărese, infirmiere, fochişti)
  • 2.580 de lei salariul unui profesor debutant, la care se adaugă alocaţia de hrană, ajungându-se la aproximativ 2.700 lei
  • aproape 3.800 de lei pentru un profesor cu gradul didactic I şi vechime de 25 de ani
  • 4.200 – 4.500 de lei net pentru un cadru didactic aflat la final de carieră.

”Când s-a discutat grila de salarizare la nivelul Ministerului Educaţiei (în 2017 – n. red.), am plecat de la acel reper: salariul debutantului cu studii superioare trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Ce înseamnă în cifre nete pentru un debutant? Că de la 2500-2700 de lei ar ajunge la aproape 4000 de lei net. Acesta ar fi salariul de intrare în sistem. Şi categoric, te duci pe partea de final de carieră existând o creştere progresivă, colegii care ar ieşi din sistem ar ajunge pe undeva la 6900-7000 de lei salariu net. Acestea sunt salariile”, a spus Marius Nistor, citat de News.ro.

Nicolae Ciucă: Educația este între primele două priorități ale progrmului de guvernare

În debutul întâlnirii, în partea accesibilă presei, premierul Ciucă a afirmat:

„Nu cred că a fost vreo solicitare de dialog căreia Guvernul să nu-i răspundă. Că am responsabilitatea a tot cea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât împreună că putem să rezolvăm probleme. Nu există un numitor comun pe care să putem să-l folosim, altul decât cel al dialogului, al cunoaşterii realităţii şi al asumării responsabilităţii fiecăruia dintre noi. (…)

Cu toţii, noi nu am făcut nimic altceva decât să căutăm soluţii şi sunt convins că vom găsi soluţii împreună, pentru că am înţeles şi înţelegem în continuare nevoia de a face în aşa fel încât ţara noastră, cetăţenii României, să aibă încredere într-un sistem de educaţie pe care l-am considerat, îl considerăm şi îl vom respecta în continuare ca făcând parte din primele două priorităţi ale programului de guvernare”, le-a spus premierul sindicaliştilor din Educaţie.

Premierul a mai afirmat că „distorsionările” care afectează sistemul de educaţie au fost cauzate de aspecte care au apărut „de-a lungul timpului”; subliniind că decizia privind greva este una „absolut de nedorit de nimeni”. 

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: