România a aderat la Uniunea Europeană la 01 ianuarie 2007: în tot acest timp, unul dintre europarlamentarii români a fost rezent, mandat de mandat – martor al tuturor crizelor care au marcat Uniunea în ultimele aproape două decenii. Membru în mai multe comisii de specialitate cruciale în deciziile care au configurat politicile europene, opozant atât al extremismelor Green Deal, cât și al abordărilor populiste, Marian Jean-Marinescu a fost de 3 ori declarat ”parlamentarul anului” în Parlamentul European.
Tocmai s-a încheiat ultima sesiune a PE din această legislatură, astfel că Marian-Jean Marinescu face un bilanț al bunelor și relelor văzute în creierul legislativ al Uniunii Europene.
***
CursDeGuvernare:
Tocmai încheiaţi 17 ani că membru al Parlamentului European. Aveţi, practic, patru mandate – trei şi o fracție. Dacă ar fi să vă uitaţi în urmă, cred că puteţi să vedeţi o istorie foarte agitată a Uniunii Europene pe o perioadă de timp relevantă: care ar fi cele trei mari hopuri, aşa cum le-aţi simţit dumneavoastră, aşezate după relevanţă, prin care a trecut în aceşti 17 ani Uniunea Europeană, cu România membru?
Marian-Jean Marinescu:
Cea mai agitată perioadă a fost cea din ultimii cinci ani, pentru că au fost câteva crize succesive şi Uniunea a trecut prin ele, bineînţeles, cu eforturi şi cu dificultăţi. A fost pandemia, a fost criza energetică, după aia a venit războiul provocat de Putin. A fost o perioadă complicată. Şi dacă ne uităm în urmă, de asemenea, a mai fost o perioadă zbuciumată, cu criza economică, de la 2007, 2008, 2009… Dacă vă mai aduceţi aminte, cu Grecia, cu Italia, cu mari probleme economice, financiare. A fost o primă criză care a zguduit un pic Uniunea. Putem să punem undeva şi Brexitul, pentru că a contat foarte mult să plece cineva din Uniune. Putea crea nişte efecte mult mai puternice decât au fost. Dar UE a trecut peste ea şi s-a dovedit până la urmă că nu e bine să ieşi din Uniune.
CursDeGuvernare: :
În două direcţii aş vrea să ducem discuţia. Prima direcţie ar fi: în ce măsură Uniunea Europeană a fost pregătită pentru fiecare dintre aceste patru crize, dacă punem şi Brexitul?
Marian-Jean Marinescu:
Nu era neapărat pregătită pentru niciuna dintre crize, dar că s-a repliat pe parcursul crizei, şi a reuşit să găsească soluţiile cele mai bune pentru a nu avea efecte majore asupra structurii, asupra Uniunii ca entitate. Pentru că o criză economică o poţi aştepta oricând, a fost o criză mondială, şi nu poţi influenţa ce se întâmplă peste tot pe glob. Dar a reuşit să iasă din această criză atunci. Şi din celelalte, la fel. Nimeni nu se aştepta la o pandemie. Gândiţi-vă că la început n-a fost luată foarte serios şi a trebuit să ne redresăm foarte repede. La pandemie a trebuit ca Uniunea să ia nişte măsuri foarte repede, pentru a nu avea efecte şi mai mari. La energie, la fel: ne-am bazat foarte mult pe combustibilii convenţionali şi am realizat, ca şi la pandemie, de fapt, că suntem dependenţi de nişte condiţii exterioare Uniunii şi că lecţia a fost foarte dură, până la urmă.
CursDeGuvernare: :
Nu a existat o bănuială în privinţa Rusiei nici măcar când ea, în 2014, a anexat Crimeea?
Marian-Jean Marinescu:
Putem să ne ducem puţin mai în spate, pentru că în 2008 a intrat în Georgia, avea Abhazia, era Osetia, care erau deja sub ocupaţie rusească…, dar atunci a fost un război. Dacă mai ţineţi minte, atunci era preşedinţia franceză. Sarkozy a fost la Moscova, a încercat să facă ceva, însă nu s-a tras nicio lecţie din ce s-a întâmplat atunci, şi atunci a continuat – pentru că în 2014, de fapt, a fost o continuare a Rusiei de a-şi arăta partea agresivă. Eu cred că aici n-am avut o reacţie potrivită, trebuia de multă vreme să avem o altă atitudine faţă de Rusia. Au fost acele discuţii la Minsk, în Belarus, care n-au dus până la urmă la nimic. Și dacă ne putem uita în urmă, putem să vedem că atunci când s-a spart URSS-ul s-au lăsat locuri de conflict peste tot. A fost întâi Cecenia, dar a fost de la început, Azerbaidjanul cu Armenia, Moldova cu Transnistria… – deci au fost nişte semne clare că Rusia nu-şi schimbă atitudinea din vechime. Numai că ne-am mulţumit cu faptul că se dezvolta economia pe baza gazului şi a petrolului din Rusia şi s-a mers pe această idee, dar n-a fost, până la urmă, dacă ne uităm în istorie, o soluţie bună.
CursDeGuvernare:
A existat la un moment dat, până când Rusia a invadat Ucraina, senzaţia că Uniunea Europeană speră într-o alianţă cel puţin economică cu Rusia, într-un pol economic de putere. Este ceea ce, la un moment dat, domnul Macron formula, în acea viziune – că o fi fost personală sau că o fi fost împărtăşită de mai multă lume – a unei Europe de la Lisabona la Vladivostok. Ce anume ar fi putut să creeze această speranţă a unui pol economic Uniunea Europeană – Rusia? Vorbim tot aşa, din acea perioadă în care noi am intrat în Uniunea Europeană şi deci am devenit parte din joc.
Marian-Jean Marinescu:
E greu de spus. Vedeţi, când am intrat în Parlament şi când au fost discuţii despre Rusia, despre ce se întâmplă în Rusia, eu tot timpul am spus: atenţie mare de tot la această zonă, pentru că este periculoasă, este o ţară care-şi schimbă greu atitudinea şi modul de a privi politica, până la urmă. Și mi s-a spus atunci că sunt emoţional, pentru că noi românii am avut probleme cu ruşii şi că la mine e o chestie de emoţie, nu e ceva bazat pe actualitate. Când a început războiul în Ucraina, mi-au spus: „Marinescu ne spune de foarte multă vreme că să fim atenţi”.
Până la urmă, Uniunea încercat să aibă o atitudine normală. Economia este motorul vieţii noastre. Dacă nu avem economie, nu putem să ne dezvoltăm în nicio privinţă – nici ca oameni, nici în familie, în societate, în ceea ce avem noi nevoie. Ununea a încercat să facă acest lucru, numai că, din păcate, Rusia a evoluat în cu totul altă direcţie, fără democraţie, până la urmă – ne uităm la cine conduce de atâţia ani de zile –, cu o concentrare pe diverse persoane, cu bogăţie şi cu o atitudine care nu se potrivea nici cu capitalismul, până la urmă. Nu ştiu, nu văd în acest moment ce s-ar fi putut face mai mult. S-a sperat că acolo se va instaura până la urmă un sistem democratic cât de cât normal, însă nu s-a întâmplat acest lucru.
CursDeGuvernare:
Întorcându-ne la crizele – cele patru pe care le-am enumerat la început – prin care a trecut Uniunea Europeană în aceşti 17 ani, care credeţi că au fost două, trei atuuri pe care Uniunea Europeană le-a avut în aşa fel încât să străbată aceste crize?
Marian-Jean Marinescu:
În primul rând, au fost perioade – mai ales cea din primele crize, în care Uniunea a avut lideri – în diverse state, dar şi la nivelul instituţiilor europene – care au ştiut să gestioneze în cel mai posibil mod aceste crize. Eu cred că acesta a fost principalul lucru.
Apoi, instituţiile europene, aşa cum sunt ele blamate câteodată, cu birocraţie, cu ceva lentoare, totuşi au nişte reguli care s-au respectat tot timpul, şi acele reguli au fost şi sunt încă potrivite. Că ele trebuie îmbunătăţite, asta este evident, însă şi asta a contat, pentru că până la urmă aici se iau nişte decizii bazate pe opiniile tuturor statelor membre, chiar dacă se poate spune că sunt state care sunt mai puternice şi pot influenţa mai mult. Dar, până la urmă, o decizie în Consiliul European se ia cu unanimitate, nu? În Comisie există comisari din toate statele, care pot bloca o propunere legislativă. În Parlament, nu mai vorbim, pentru că aici sunt reprezentanţi – vorbim de acasă – şi de la opoziţie, şi de la putere. În Parlament nu există majoritate, o majoritate cum există într-un parlament naţional. Aici totul trebuie negociat. Şi cred că acest sistem a contat foarte mult, pentru că a trebuit să se ţină cont de toate părerile. Poate câteodată s-au mai impus nişte lucruri de către statele mai puternice, dar până la urmă a contat şi părerea celorlalte state.
Acum, cu liderii nu stăm deloc bine în Europa, dacă ne uităm de jur-împrejur.
Suntem într-o altă perioadă, cu populismul într-o creştere alarmantă, dar şi cu o situaţie care este şi foarte bună pe de o parte, pentru că schimbul de informaţii acum este extrem de facil, toată lumea are acces la informaţii.
În acelaşi timp şi cu faptul că aceste informaţii pot fi false sau denaturate sau influenţate sauCred eu că acum s-ar putea să fie mai greu să trecem printr-o criză de orice fel, tocmai din cauza acestui lucru, dar deocamdată s-a reuşit să se ia măsuri care să amelioreze situaţia. Chiar şi acea facilitate de rezilienţă – s-a inventat, n-a mai existat aşa ceva, şi s-au pus la dispoziţia statelor membre fonduri care să ajute statele să treacă prin criză.
CursDeGuvernare:
Solidaritatea şi regulile de care spuneaţi au ajutat Uniunea Europeană nu doar să treacă prin aceste crize, dar chiar statele membre au fost ajutate să nu se simtă singure în faţa fie a unei agresiuni, fie a unei crize ş.a.m.d.
Dar această solidaritate şi această regulă, sau acest sistem de reguli, există deseori senzaţia că sunt folosite cu dublă măsură – şi când spun asta mă refer la cazul nostru românesc al aderării la Schengen. Cum se pune problema, de exemplu, în Parlamentul European, sau ce cred oamenii ăia când văd că o ţară e lăsată afară din Schengen, deşi respectă şi regulile şi îndeplineşte şi condiţiile, în situaţia în care genul ăsta de dublă măsură poate radicaliza electoratele din ţara respectivă împotriva Uniunii Europene? Există această conştientizare a unei contrareacţii?
Marian-Jean Marinescu:
Solidaritatea a existat în Uniune, pentru că asta a fost baza, să unim toate libertăţile, piaţa unică, toate celelalte. Dar până la urmă poate să existe solidaritate, dar toată lumea trebuie să contribuie la acest lucru. Noi, de exemplu, România putea să facă mult mai mult cu banii primiţi din fondurile europene. Din păcate, noi n-am cheltuit foarte mulţi bani, şi puteam să facem mult mai multe lucruri şi pe infrastructură, şi pe dezvoltare. Mă gândesc, de exemplu, la procesarea produselor agricole puteam să folosim banii aceia ca să ne dezvoltăm foarte mult în această direcţie. Dacă luăm statele foste comuniste, Polonia a utilizat aceste resurse şi s-a dus mult mai repede şi mai sus decât alte state. Şi altele – şi Cehia…
Noi am intrat cu doi ani şi jumătate mai târziu, dar rămânem în continuare la coadă, pentru că, repet, solidaritate a existat. Faptul că există fondurile europene este proba cea mai bună pentru solidaritate. Numai că trebuia să contribuie şi statele.
Partea a doua, cu Schengenul – din nou, dacă vă gândiţi la Parlamentul European, dar cred că la toate instituţiile europene, este evident că se gândeşte lumea la această situaţie şi consideră că este complet nelegitim, nedrept, nelalocul ei această decizie. Cred eu că o majoritate covârşitoare, adică, nu ştiu, poate 90%, consideră că ceea ce se întâmplă nu este corect absolut deloc. Nu este corect, nu este european, nu este legal, până la urmă, chiar dacă există acea regulă de unanimitate. Această situaţie cu Schengenul este clar condamnată mai ales în Parlament. Adică un şef de stat spune DA unei ţări şi peste 30 de secunde zice: „Nu e timpul să lărgim Schengenul”. Este atât de simplu să înţelegi că e o poveste care are cu totul alte conotaţii. Asta a fost o decizie politică. Din păcate, asta e regula la Schengen. O poziţie politică legată de probleme interne în Austria sau, în decursul timpului, în alte state – au fost Germania şi Franţa. Noi după 2012 puteam intra în Schengen, numai că ştiţi ce s-a întâmplat atunci în România şi toată lumea a zis: „Uite că există, nu este ireversibil ce se întâmplă la voi, se poate răsturna toată puterea în câteva zeci de zile”. Apoi a fost Olanda, care tot pe nişte probleme politice interne a avut această opoziţie. Deci răspunsul este clar: toată lumea e conştientă că este o nedreptate ceea ce se întâmplă.
CursDeGuvernare:
În ce măsură concesiile economice, comerciale… sau hai să spunem solicitările, revendicările comerciale şi economice influenţează deciziile politice în Uniunea Europeană?
Marian-Jean Marinescu:
Nu este cazul acum. Deci nu. Totul este pe politică. Ei vor să rămână la putere, consideră că în felul acesta diminuează voturile celor de pe extrema dreaptă. Cred eu că e fals, e greşit; se vede în rezultatul alegerilor regionale din Austria. Câteodată se vede influenţă de la sectorul economic – ceea ce este normal; o lege nu poţi să o faci fără să te gândeşti ce efecte va avea asupra tuturor entităţilor care vor fi impactate de acea lege. Dar câteodată se vede că sunt exagerate aceste presiuni. Deocamdată însă, rezultatul este echilibrat, cu excepţia acestui „Fit for 55” – care, în opinia mea, a fost afectat foarte mult de populism, de această religie „verde”, şi care… să vedem care vor fi efectele implicaţiilor. Eu aştept cu mare nerăbdare studiul de impact al lui Mario Draghi.
CursDeGuvernare:
Apropo de politicile verzi: suntem într-un an electoral şi observăm o îndulcire a tonului din zona aceasta „verde”. Pe de-o parte, am văzut reacţiile industriilor din Uniunea Europeană – şi avem celebra declaraţie de la Anvers, acolo unde cele mai puternice patronate şi chiar sindicate din Uniunea Europeană s-au adunat pentru a articula o listă de probleme. Pe de altă parte, vedem miniştri puternici din economii puternice, cum sunt Franţa şi Germania, care bat cu pumnul în masă şi spun că Uniunea Europeană trebuie reformată din perspectiva suprareglementării şi a birocraţiei. Astea sunt declaraţii făcute cu două, maxim trei săptămâni în urmă de miniştrii finanţelor şi ai economiei din Germania şi Franţa.
Suntem în acest punct. Cum credeţi că s-ar putea „depana” această problemă în care Uniunea Europeană a fost împinsă până la scăderea competitivităţii faţă de principalii actori economici globali?
Marian-Jean Marinescu:
Eu cred că industria a avut o reacţie foarte tardivă. Vă dau un exemplu foarte simplu: când a venit prima oară propunerea cu zero emisii la ţeava de eşapament în 2035, toată industria de automobile a zis: „Nicio problemă! În 2029 suntem electric toată lumea”. La început au zis: „Da, domnule, trecem pe electric; facem, dregem, nu ştiu ce”, în loc ca întâi să facă studii de impact serioase. Bun, asta trebuia să facă în primul rând Comisia Europeană – când a demarat această politică, trebuia să facă un studiu de impact economic foarte serios; n-a făcut.
După aceea, industria a început să realizeze că ceva nu merge chiar aşa de simplu. Au început să se uite după resurse, după materii prime, au început să-şi facă calculele – ce înseamnă ca investiţii, ce trebuie să pună ca să ajungă în situaţia asta? A mai venit şi Joe Biden cu IRA (Inflation Reduction Act – n. Red.), care a zguduit foarte mult economia și competiția – atunci a început Germania să se uite ce se întâmplă, şi a fost celebru nu pe zero emisii – zero CO2, de fapt. Şi acum au început toţi.
Dacă vă uitaţi, sunt foarte multe studii care spun abia acum: „Ca să facem reţeaua ne trebuie 100 de miliarde pe an până în 2030, cel puţin”; „ca să avem materiile prime, se vor crea mai multe emisii decât se creează acum cu minele, cu toate celelalte”. Plus că s-a legiferat şi în această direcţie destul de mult. Și de-asta, şi datorită alegerilor, de un an şi ceva a început şi în Parlament să se schimbe tonul. Adică au început s-o lase mai moale.
CursDeGuvernare:
Credeţi că asta este doar o poziţionare electorală în faţa dezaprobării generale? Pentru că baleiajul spre partidele populiste în destul de multe state are inclusiv acest motiv.
Marian-Jean Marinescu:
Exact. S-a văzut că sunt foarte multe reglementări, ţinte ş.a.m.d., însă fără a avea o bază în realitate – în fezabilitate. Eu vorbesc de foarte multă vreme în Parlament, am fost un pic oaia neagră în grupul PPE când le spuneam că trebuie să asigurăm şi joburi – adică trebuie să decarbonizăm, dar trebuie să avem şi locuri de muncă pentru oameni, că altfel ajungem un muzeu verde în Europa, n-o să avem de lucru. Şi plus că s-au trezit, adică au început, să facă studii de adevăratelea de impact abia acum şi să constate că va fi foarte greu să ajungă să îndeplinească acele ţinte.
Acum, vocile care au spus: „Lăsăm aer curat şi pământ curat ş.a.m.d.” au fost mult mai vocale decât celelalte. Însă dacă vă uitaţi la votul în Parlament, vedeţi că grupul Verzilor a votat tot timpul împotrivă, spunând că nu e destul, şi acum vor scădea foarte tare. Deci numărul deputaţilor „verzi”, la ce e acum în sondaje, în toate studiile astea care se fac, va scădea, pentru că şi lumea a început să înţeleagă – „Bine, voi promovaţi asta, dar în acelaşi timp votaţi împotrivă”. Şi s-a votat mai ales împotriva tuturor chestiunilor de echilibrare.
Ce trebuie făcut în acest moment, foarte repede – şi bine că vine acel studiu făcut de Mario Draghi, pe care l-a anunţat preşedinta Comisiei în septembrie anul trecut, care sper să fie un studiu de competitivitate. Dar vine după alegeri.. Sper să fie unul serios, care să spună ce trebuie să facem.
Vom avea unt două studii: cel pe piaţă unică, al lui Letta, şi cel pe competitivitate, ca să vedem ce se întâmplă. Toate aceste regulamente şi toate aceste legi pe care le-am făcut noi aici au o clauză de revizuire, se pot revizui – adică pe baza acelui studiu se pot lua nişte măsuri care să îmbunătăţească parcursul industrial al Uniunii. E adevărat că deja impactul există, pentru că industria se pregăteşte. În momentul în care ai o asemenea lege şi ştii că în 2000 nu ştiu cât trebuie să consumi nu ştiu cât combustibil alternativ, sau să reduci emisiile cu nu ştiu cât la 100, te pregăteşti. Dar trebuie neapărat revizuit, pentru că altfel avem mari probleme. În primul rând, de unde luăm energia verde – acolo trebuie să ne uităm.
CursDeGuvernare:
Întrebarea este: această moderare a limbajului – cum l-aţi şi numit, „religiei verzi” – nu are doar legătură cu campania, cu anul electoral, iar după anul electoral ar putea să revină aceleaşi lucruri, aceleaşi ţinte, aceleaşi…?
Marian-Jean Marinescu:
Cred că se va se va revizui, pentru că, repet, economia s-a trezit, a început să-şi facă toate studiile, merg pe calea de decarbonizare, pentru că se iau măsuri, dar în acelaşi timp şi-au dat seama că trebuie un parcurs mult mai echilibrat şi cu măsuri luate în direcţia asigurării condiţiilor pentru acel parcurs.
CursDeGuvernare:
O altă chestiune, acum: am văzut că am avut PNRR-ul, cu împrumuturile făcute de Uniunea Europeană pentru a susţine financiar aceste proiecte.
Dar mai avem în paralel o problemă de depanat: reînarmarea Europei şi creşterea securităţii, unde se pare că Uniunea Europeană a fost prinsă pe picior greşit. Sigur, toate statele sunt în NATO, dar dincolo de apartenenţa la NATO, fiecare trebuie să fie pregătit atât pentru el, cât şi pentru a ajuta o ţară ca Ucraina. Acum, de exemplu, vedem o problemă de muniţie. Cum credeţi că va evolua acest proiect militar comun al Uniunii Europene?
Marian-Jean Marinescu:
Cred că se va accentua. O politică de apărare comună a fost în discuţie de foarte multă vreme, dar de când sunt eu aici au fost tot felul de încercări, tot felul de idei. Deci nu este nouă această discuţie, însă a fost la un nivel foarte scăzut şi s-a refuzat de foarte multe ori. Știţi că există acele state majore comune care s-au creat în timp. Ăsta a fost primul pas.
Am realizat că nu putem să ne bazăm doar pe Statele Unite, trebuie să ne bazăm pe noi. Dar pentru asta cred că şi militarii trebuie să înţeleagă acest lucru – mă refer la generali. Putem să avem nişte forţe comune pregătite, care să intervină oricând – una pe infanterie, una pe tancuri, cealaltă pe aviaţie, nou cantonate în diverse locuri, care să fie pregătite să intervină. Pentru asta însă trebuie investiţii. Și cum în ultima vreme Europa a considerat că este într-o perioadă de pace şi că, dacă Doamne fereşte se întâmplă ceva, are cine să ne apere, n-am fost învăţaţi în partea de apărare cu investiţii foarte mari. Acum va trebui să le facem.
Numai că pe urmă trebuie să înţelegem că aceste investiţii creează şi ele locuri de muncă, creează tehnologii, cercetare. Adică susţine nişte industrii de toate de toate felurile şi trebuie să facem paşi în această direcţie. Şi să sperăm că nu ne grăbeşte rezultatul alegerilor din Statele Unite.
CursDeGuvernare:
Ne gândim și la posibilitatea ca Donald Trump să câştige alegerile – şi el şi-a anunţat deja nişte poziţionări faţă de Uniunea Europeană care nu avantajează Uniunea Europeană. Cel puţin, astea sunt declaraţiile. După experienţa primului mandat al lui Donald Trump, cum e văzută această posibilitate în Parlament European?
Marian Jean Marinescu:
Da. Se discută, s-a discutat prin Parlament acest lucru, dar vă daţi seama că deocamdată accentul se pune pe alegerile în Parlament. Însă subiectul a fost discutat şi s-a menţionat, este evident acest lucru. Eu sper să nu ajungem în acea situaţie, să accentueze această politică de apărare comună; să fie făcută, dar într-un ritm mai normal. Dar s-a discutat, este evident că se cunoaşte.
Însă acum marele pericol e considerat populismul, este evident. Vă daţi seama, se fac tot felul de calcule – extrema dreaptă din Parlament va creşte, sunt două grupuri care probabil vor avea un număr mai mare de deputaţi. Și populismul este un pericol, pentru că vă spuneam că aici nu există o majoritate. Majoritatea trebuie creată prin discuţii între grupurile politice, şi cu populiştii e foarte greu să negociezi, pentru că ei au o idee fixă. La fel şi cu cei care au făcut chestia asta verde. Ei au o singură idee: trebuie să plătească cei care poluează şi trebuie să micşorăm emisiile. Cum? „I tis not my job” – a fost răspunsul unui coleg de la ”verzi” când l-am întrebat ce punem în locul energiei.
CursDeGuvernare:
Acum, la trasul liniei, pentru că tot vorbeam adineauri de topuri – primele trei, primele cinci, primele patru. Din toată activitatea dumneavoastră, care ar fi primele trei lucruri, ca importanţă şi relevanţă, la care aţi lucrat şi pe care simţiţi că le-aţi influenţat într-un mod foarte puternic din perspectiva politicilor europene.
Marian-Jean Marinescu:
Faptul că am fost zece ani vicepreşedintele grupului, dar m-am ocupat, am condus un grup de lucru din grupul PPE, cel de buget şi politici structurale, acolo unde erau comisiile de buget, agricolă, politica agricolă comună, de dezvoltare regională şi… – bun, era şi pescuitul şi controlul bugetar – deci acolo erau două treimi din buget plus bugetul. Acolo cred eu că am foarte multe lucruri.
Pentru MMF-ul care s-a terminat, am gestionat un grup de lucru la partid, la PPE, pe buget, unde veneau şi comisarul de buget, şi chiar preşedintele Juncker. Am împins cât am putut bugetul pe o direcţie bună. În rest, am avut contribuţii în diverse direcţii – pe transport am lucrat foarte mult, şi pe aviaţie şi pe cale ferată, şi acolo am avut o contribuţie încercând să conving şi pe colegi, pe toată lumea, că transportul este una dintre bazele dezvoltării economice.
Cam astea pot să spun că au fost; şi faptul că am fost un deputat care a avut opoziţie, de a cărui opoziţie s-a ţinut cont în diverse direcţii. Am avut şi acest avantaj că am condus acel grup de lucru, dar comisiile mele erau în celălalt grup de lucru economic şi mediu. Am lucrat şi în justiţie şi afaceri interne, liberi în comisia liberi. Deci am acoperit un domeniu mai larg, şi cred că aceasta este moştenirea mea aici – adică se cunoaşte numele românului Marinescu, ceea ce pentru mine asta este important.
Până la urmă, am luat de trei ori „Cel mai bun deputat” în acele anuare făcute de pe lista Parlamentului. De trei ori am fost ales de colegi şi de din cei din exterior. Au fost şi un juriu extern, cel mai bun deputat pe cercetare, de transport.
CursDeGuvernare:
Aveţi vreun regret în relaţia cu România, în relaţia Parlamentului European cu România, la care aţi fost, care s-a desfăşurat sub ochii dumneavoastră?
Marian Jean Marinescu:
Da, am un regret, pentru că puteam să avem o legătură mai bună, uitându-mă cum fac alte state, cu autorităţile noastre de acasă. Adică putem să avem nişte poziţii mai clare şi mai directe, să ni se spună de la început că noi trebuie să mergem pe drumul acesta, noi avem nevoie de asta, noi avem nevoie de asta, acolo să nu schimbaţi, acolo să schimbaţi chestia aia, acolo să… N-am avut totdeauna o asemenea linie.
Adică alţii lucrează foarte mult acasă, cum se spune, cu capitalele, şi se vede acest lucru. Adică, într-un fel, nu s-a înţeles un lucru: Consiliul şi Parlamentul e adevărat că negociază şi pot fi consideraţi ca nişte părţi de diferite, nu? Dar, până la urmă, o lege se face pe un text făcut în Consiliu şi pe un text făcut în Parlament. Dacă cei din Consiliu reuşesc să introducă ceva din poziţia României, noi în Parlament reuşim să introducem ceva din poziţia României, iar dacă cele două lucruri sunt identice, alea sunt clare. Deci e un avantaj foarte mare să faci acest lucru.
N-a fost întotdeauna aşa cum ar fi trebuit. Asta a fost, e regretul meu.
Şi mai am un regret punctual, care o să vă mire. Am încercat în aceşti ani foarte mult să schimb ceva în Horizon, în programul de cercetare al Uniunii, adică să schimb criteriile de alocare a proiectelor, unde acolo primul criteriu este excelenţa şi n-are nicio definiţie, şi excelenţa e luată ca experienţă. Și uite-aşa, cercetătorii tineri – nu numai din est, pentru că se discută că e mare diferenţă între est şi vest, ci cercetătorii tineri de peste tot, care n-au experienţă, adică lucru în spate, dar au idei foarte bune – nu pot să primească fonduri, pentru că trebuie să ia nişte parteneri cu experienţă.
(Citiți și: ””Declarația de la Anvers”: industria europeană se trezește din pumni. Ursula von de Leyen a participat la o întâlnire cu ușile închise cu marii industriași”)
***
***
