Economia mondială urmează zig-zagurile tensiunilor geopolitice, iar conjunctura creată de invadarea Ucrainei de către Rusia deschide un viitor imprevizibil, mai ales din perspectiva trezirii demonilor războiului.
China are ”o fereastră de oportunitate economică” de care poate profita pentru invadarea Taiwanului – așa cum au avut, în 1914, Germania și Imperiul Austro-ungar, când au declanșat Primul Război Mondial: dacă această oportunitate va trece, riscul unei invazii scade.
Întrun interviu pentru revista exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare nr. 85 (LINK), Christopher Coker (foto), directorul IDEAS, think-tank-ul de politică externă al London School of Economics (LSE), analizează pespectiva geopolitică a viitorilor 5 ani și modul în care aceasta va influența economia mondială.
Textul de mai jos reprezintă câteva fragmente din interviul cu Christopher Coker, interviul integral poate fi citit în nr. 85 al CRONICILOR (Link).
***
(…………………….)
CRONICILE:
Cât de sustenabilă este pe termen lung cvasialianța dintre Rusia și China? Există posibilitatea creării unui pol explicit de putere format din cooperarea Rusia-China?
Christopher Coker:
Există posibilitatea clară ca Rusia să devină într-o bună zi un satelit economic al Chinei, transformându-se în partenerul junior al relației. Pe fond însă, cele două state nu au aproape nimic în comun, cu excepția antipatiei față de Occident.
Trebuie să ne amintim că Beijingul nu are tradiția alianțelor, nu are aliați de niciun fel. Când s-a adresat Adunării Generale a ONU în 2019, Xi Jinping a spus că noi nu facem alianțe, ci parteneriate (în special parteneriate comerciale). China nu vrea o alianță cu Rusia. Moscova este cea care vrea o alianță cu Beijingul, dar se teme de termenii unei astfel de alianțe.
Al doilea aspect ține de faptul că au interese comune. Pledează și sprijină o lume centrată pe un pluralism al valorilor, respingând existența valorilor universale, în special drepturile omului. Îi unește resentimentul împotriva ordinii liberale internaționale. Dimpotrivă, vor ceea ce numesc o lume policentrică. Este un termen pe care ambele puteri îl utilizează. De exemplu, conceptul a fost folosit de ambasadorii Chinei și Rusiei la Washington ca reacție la summitul democrațiilor sprijinind ideea unei ordini policentrice bazate pe coexistența și respectul reciproc pentru valorile fiecăruia. Este ceea ce chinezii numesc armonia diferențelor.
Beijingul găsește Rusia drept un partener incomod, o putere-spoiler, pentru că vrea sfere de influență de secol XIX, este adepta unor zone privilegiate de interes civilizațional, vorbește de fracturi civilizaționale și de apărarea minorităților ruse. Acesta nu este limbajul Beijingului.
Sunt câteva lucruri care în mod potențial le pot separa, însă Rusia și China sunt aduse împreună mai aproape de evenimente recente, precum ceea ce s-a întâmplat în chestiunea Taiwanului, sau de răspunsul occidental la agresiunea Ucrainei.
Universitarii chinezi vorbesc despre o pace fierbinte. Este ceea ce cred că există astăzi între China și Vest, o pace care a devenit și mai fierbinte pe fondul vizitei șefei Camerei Reprezentanților SUA în Taiwan, Nancy Pelosi.
Nu Ucraina, ci Taiwanul poate duce la al treilea război mondial
CRONICILE:
Războiul din Ucraina este urmărit în Indo-Pacific. Recent, premierul nipon avertiza că ce vedem în Ucraina astăzi am putea să vedem mâine în Asia de Est. Devine o confruntare între China și SUA mai mult sau mai puțin probabilă pe fondul Ucrainei?
Christopher Coker:
Cu siguranță, dacă Rusia nu este oprită în Ucraina, atunci chinezii vor acționa mai repede și mai devreme împotriva Taiwanului. Beijingul a fost surprins de răspunsul Vestului, este îngrijorat de impactul sancțiunilor secundare, nu a oferit sprijin militar Rusiei. În plus, China nu a făcut ceea ce a făcut în 2014 pe fondul anexării Crimeei, când a salvat două bănci rusești.
Însă Taiwanul este problema care poate duce la al treilea război mondial, nu Ucraina.
După cum spunea un editorial recent din The economist – „războiul nu este iminent, dar nu mai este de negândit”.
CRONICILE:
Care este analogia, istorică, aceeacare ne permite să înțelegem această bombă cu ceas care continuă să ticăie? Și ce orizont de timp avem în vedere?
Christopher Coker:
2024 este momentul în care Beijingul va avea oportunitatea unei acțiuni militare împotriva Taiwanului, cu șanse realiste de succes. Analiștii americani vorbesc de 2027.
După 2030 nu cred că mai există o șansă realistă pentru o operațiune militară împotriva Taiwanului. Cu alte cuvinte, există o fereastră de oportunitate foarte îngustă. Și în 1914 exista o fereastră foarte îngustă de oportunitate în care cele două puteri (Germania și Austro-Ungaria) ar fi putut acționa, și dacă am fi reușit să ajungem în 1916 nu am fi avut Primul Război Mondial. Dar l-am avut pentru că ambele puteri știau că timpul nu este în favoarea lor.
În 1914, bancherii spuneau că nu va mai exista un război european, pentru că economiile se vor prăbuși. Vedem același argument în cazul Taiwanului, în mare parte datorită semiconductorilor, dat fiind că 84% dintre cele mai avansate cipuri din lume sunt produse de către o companie taiwaneză. Efectele asupra economiei globale ar fi tectonice. În 1914, Germania și Marea Britanie erau cei mai mari parteneri comerciali, la fel cum astăzi sunt SUA și China, dar această realitate nu a oprit războiul.
Ce vreau să spun este că interdependența economică nu contează la fel de mult ca dimensiunea politică, în special reputația, onoarea, credibilitatea. Asta explică reacția extremă a lui Xi la vizita lui Nancy Pelosi. Totul, pentru că onoarea și credibilitatea Chinei se află în joc.
Contează și narațiunile pe care fiecare dintre puteri le proiectează. America spune o poveste în care China este cea mai mare amenințare pe care a înfruntat-o vreodată – o putere calitativ diferită față de URSS, Germania nazistă sau Japonia Imperială.
De partea cealaltă, chinezii văd o America în declin terminal, măcinată de conflicte rasiale. Dar, foarte important, și în dezbaterea chineză este tot mai prezentă conștiința propriului declin, conștiința faptului că au atins pragul dezvoltării, că au ajuns în vârful dealului și că urmează coborârea. Ei estimează că punctul culminant al creșterii este 2024.
Semnele devin tot mai vizibile: rata de creștere economică s-a înjumătățit față de 2007, China se confruntă cu un deficit al forței de muncă, datoria a atins un nivel uriaș de 208% din PIB și, foarte important, China nu a ieșit din capcana veniturilor medii, spre deosebire de Coreea de Sud sau Singapore. Cu alte cuvinte, avem un ceas care ticăie.
(………………………………)
Problema Germaniei este că merge în zigzag în chestiunea rusă
CRONICILE:
Este cu adevărat cultura strategică germană în pragul unui Zeitenwende? În ce măsură schimbă revenirea războiului în Europa rolul pe care îl joacă Germania în securitatea europeană?
(Citiți și: ”CRONICILE de sâmbătă dimineața”)
Christopher Coker:
Germania este țara-cheie. În același timp, este și veriga cea mai slabă, din cauza unor afinități culturale cu Rusia, înrădăcinate în istorie – o Germanie care ajută economia rusă în secolul al XIX-lea și care încheie două alianțe cu Rusia în perioada interbelică, la Rapallo în 1922 și apoi în 1939. Între cele două puteri vedem un fel de „afinitate culturală”, pentru a folosi terminologia lui Goethe, care nu mai există în altă parte în Europa.
Problema Germaniei în chestiunea rusă este că „merge în zigzag”.
(……………………………..)
Bundeswherul se află într-o stare deplorabilă. Se vorbește despre o injecție de 100 de miliarde în bugetul destinat apărării, dar foarte probabil acești bani vor fi folosiți pentru a corecta marile deficiențe existente în capabilitățile prezente. Aceștia nu sunt bani care vor fi cheltuiți pe capabilități viitoare. În 2018, doar 39 de avioane erau operaționale și doar un sfert dintre piloții germani efectuaseră orele de zbor pe un avion propriu-zis pentru că nu erau suficiente aparate care să zboare.
Tehnocrații europeni sunt incapabili să se gândească la război. Generațiile viitoare realizează că nu vor avea bunăstarea părinților lor
Cred însă că există o problemă încă și mai profundă punctată de Robert Gates, fostul Secretar american al Apărării. În 2011 el avertiza că europenii sunt intelectual incapabili – și s-a referit la germani, în primul rând – să se gândească la război. De ce? Pentru că au produs o nouă clasă politică – meritocrația, care este cu siguranță instituționalizată la nivelul Comisiei Europene, o clasă de tehnocrați și birocrați care nu au încredere în război și care nu văd în război un mijloc de a-și consolida reputația. Iată un contrast fundamental cu spațiul anglo-saxon, cu Boris Johnson, care a încercat să-și salveze mandatul de premier fiind „hawkish” în Ucraina, ceea ce a funcționat pentru o vreme.
Această atitudine este valabilă pentru Europa, în general. Traversăm o perioadă-cheie în istorie.
Economiile noastre nu au fost niciodată mai slabe din perspectiva costurilor vieții care cresc sau a generației viitoare care realizează faptul că nu va avea nivelul de bunăstare al părinților lor.
Mai mult, avem un leadership politic care nu a fost după 1989 testat și care nu a trebuit să facă față după 1989 unor probleme de o asemenea magnitudine, pentru că mereu s-au bazat pe SUA. Ne aflăm într-o perioadă critică și desigur Putin înțelege acest lucru.
(Citiți și: ”Avem în față ”Furtuna Perfectă”: Au apărut CRONICILE 85 – titlurile și autorii”)
Putin mizează pe slăbiciunea Europei și pe posibilitatea ca anul viitor pe vremea asta Europa să vrea să încheie această confruntare cu Rusia în condițiile Moscovei, dacă este necesar.
(………………………..)
Europa nu gândește strategic. Africa, migrația, Orientul Mijlociu, Rusia, schimbările climatice, zona Arctica – toate acestea fac din Europa cea mai nesigură regiune din lume
CRONICILE:
Și totuși rămân probleme majore.
Christopher Coker:
Gândește Europa strategic? Cu ceva ani în urmă, un raport al ECFR semnala faptul că doar două țări au o orientare globală din perspectiva politicilor de apărare – Franța și Marea Britanie, altele gândesc preponderent regional, precum Germania, iar altele au un focus local, fiind preocupate de evoluțiile din imediata vecinătate. Europa are deci o problemă culturală. Macron ar spune că soluția este autonomia strategică. Dar UE este incapabilă să gândească strategic, nu este acel tip de animal, iar tehnocrații Comisiei sunt și mai puțin capabili să gândească strategic.
(…………………………..)
În 2003, primul concept strategic al UE se deschide cu propoziția – „Europa nu a fost niciodată mai sigură”. Dar având în vedere vecinătățile și problemele lor – Africa, migrația, Orientul Mijlociu, Rusia, schimbările climatice, zona arctică –, toate acestea fac din Europa cea mai periculoasă regiune din lume. Aceasta este marea problemă – americanii trebuie să gândească pentru europeni.
A doua problemă ține de masă. Ne putem oare apăra dacă Rusia ne-ar ataca astăzi? Răspunsul este negativ, în absența unui răspuns nuclear. Când vorbim de masă, vorbim de cei 190.000 de militari mobilizați de Rusia pentru invazia în Ucraina sau de cei un milion de soldați ucraineni despre care Zelenski spune că sunt pregătiți în rezervă pentru a continua războiul de apărare. Sunt cifre pe care NATO nu poate să le egaleze.
Nu în ultimul rând, vorbim de un deficit de gândire strategică:
Ce facem cu Ucraina? Cât va continua războiul? Cât timp va rezista Ucraina? În fiecare săptămână, Ucraina pierde mai mulți soldați decât a pierdut Marea Britanie în 6 ani în Irak și în 20 în Afganistan. Muniția se consumă, în timp ce Rusia își dublează eforturile. Ce vreau să spun este că nu știm ce vrem de la Ucraina.
(……………………………)
*
Interviul integral poate fi citit în nr. 85 al CRONICILOR (Link).
***
(Citiți și: ”Avem în față ”Furtuna Perfectă”: titlurile și autorii”)
(Citiți și: ”Interviu Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ””)
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Sfârșitul sfârșitului Istoriei”)
***
***
