sâmbătă

27 aprilie, 2024

17 iulie, 2022

Arabia Saudită  consideră că politicile energetice ecologice ale SUA și UE sunt nerealiste, potrivit declarației liderului de facto al marii exportatoare de petrol, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman (foto dreapta). Rezultatul politicilor energetice  de combatere schimbărilor climatice  ar fi  o creştere „fără precedent” a inflaţiei, crede Mohammed bin Salman, potrivit Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

„Adoptarea unor politici nerealiste pentru reducerea emisiilor (…) va conduce în anii următori la o inflaţie fără precedent şi la creşterea preţurilor energiei, la creşterea şomajului şi a altor grave probleme sociale şi de securitate, plus creşterea sărăciei, a foametei, extremismului şi terorismului”, a declarat Mohammed bin Salman.

Mohammed bin Salman a făcut această afirmaţie în timp ce alături de el era preşedintele SUA, Joe Biden, care doreşte să accelereze tranziţia ecologică, dar în acelaşi timp se confruntă cu o creştere a preţului petrolului după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, astfel că acum cere Arabiei Saudite să-şi sporească producţia de petrol.


Liderul saudit a apreciat că procesul tranziţiei ecologice trebuie să fie unul gradual, cu investiţii substanţiale în energii curate în următoarele două decenii, şi că acesta nu poate fi sustenabil dacă elimină sursele fundamentale de energie, adică petrolul şi gazele naturale, sursele de energie regenerabilă neavând capacitatea de a acoperi cererea de energie.

(Citește și: Axa strategică SUA din Orientul Mijlociu: Joe Biden caută „prețul corect” pentru susținerea saudită a proiectului”)

Conferința globală privind schimbările climatice de la Glasgow din noiembrie anul trecut s-a încheiat fără rezultate decisive, deși, cu trei luni înainte, grupul interguvernamental de experți al ONU, însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activității umane (IPCC), publicase cel mai amplu și mai îngrijorător raport din istorie privind efectele dramatice ale schimbărilor climatice.

Nevoia urgentă de petrol și gaze

Între timp, războiul Rusiei din Ucraina a înrăutățit perspectivele, arătând cât de nepregătită politic este lume pentru deciziile istorice care trebuie luate.

Energia este o temă principală a vizitei pe care Joe Biden o încheie sâmbătă în Arabia Saudită. Preşedintele american va aborda acest subiect de asemenea cu alţi lideri din Golf, reuniţi la un summit regional.


Liderul de la Casa Albă caută să convingă statele exportatoare de petrol să-şi crească producţia pentru a reduce preţul petrolului şi a mai tempera astfel din inflaţia care a crescut în SUA şi îngrijorează formaţiunea sa politică, Partidul Democrat, înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.

Politicile de mediu promovate de UE şi SUA au determinat companiile petroliere să anticipeze o scădere a cererii de hidrocarburi pe termen lung, astfel că acestea şi-au redus investiţiile şi capacităţile de extracţie, ceea ce a contribuit la creşterea preţurilor hidrocarburilor încă dinaintea războiului din Ucraina.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: