19 iunie, 2024

Tribunalul Constanţa a deschis miercuri procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia, administrator judiciar fiind numită filiala București a CITR. Primul termen a fost stabilit pentru 2 august, urmând ca pe 27 august 2024 să aibă loc prima şedinţă a adunării creditorilor.

”Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar”, anunţă casa de insolvenţă. CITR este o companie Impetum Group.

Rolul administratorului judiciar, conform mandatului legal, este acela de a găsi soluțiile optime pentru redresarea companiei. Primul pas din procedura de insolvență va fi înțelegerea businessului și a părților care fragilizează performanța companiei, definirea strategiei de redresare și planul pentru realizarea acesteia.

Insolvența, cerută Damen Shipyards Olanda


Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța la data de 28 mai a.c., creditor fiind Damen holding B.V. cu domiciliul ales la REFF & Asociații SPRL, iar debitor Damen Shipyards Mangalia SA.

Datorie de 160 milioane euro

 „Este vorba de o sumă de aproximativ 160 de milioane de euro. Reprezintă împrumuturile scadente pe care Damen le-a acordat societății de la momentul preluării acțiunilor, din 2018, până în prezent”, a declarat pentru Europa Liberă președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă.

Acțiunea în justiție vine după ce olandezii au cerut deja la Curtea Internațională de arbitraj de la Viena rezilierea acordului de asociere din 2018 prin care statul român devenea acționar majoritar al companiei Damen Shipyards Mangalia SA, cu 51% din acțiuni.

Damen a cerut rezilierea acordului de asociere cu statul român

Grupul Damen a anunțat anul trecut că se retrage din acordul încheiat cu statul român, dar că va păstra șantierul naval de la Galați. În luna martie 2024 Damen a chemat partea română în fața Curții Internaționale de arbitraj de la Viena cerând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018, prin care statul român a devenit acţionar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.


Șantierul naval Damen Shipyards Mangalia este deținut în parteneriat de către statul român, prin compania Șantierul Naval 2 Mai din subordinea Ministerului Economiei (51%), și compania olandeză Damen holding (49%).  La rândul său Șantierul Naval 2 Mai SA este deținut de statul român, prin ministerul Economiei (93,8878%).

Damen a pierdut controlul operațional la șantierul naval Mangalia

În 2018, Damen deținea 51% din compania care operează Șantierul Mangalia, dar a decis să investească în Mangalia și a transferat părții române 2% din acțiuni, permițând statului român să devină acționar majoritar în această companie, în schimbul primirii și păstrării controlului operațional și managerial al șantierului naval.

Pe baza acestui parteneriat cu statul român, Damen susține că a furnizat finanțare, know-how, resurse specializate, precum și clienți și contracte în vederea transformării șantierului din Mangalia într-unul „competitiv pe piața europeană”. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 73/2018, care a modificat OUG 109/2011, pentru guvernanța corporativă a companiilor de stat.

Ulterior, printr-o altă modificare la această lege adoptată în 2023 în Parlament (Legea nr. 187/2023), companiile aflate în situația Damen Shipyards Mangalia, cu acționar majoritar de stat, dar cu control operațional privat, nu mai erau exceptate de la regulile ordonanței privind guvernanța corporativă a companiilor de stat. Astfel, compania privată care era acționar minoritar dar deținea controlul operațional privat pierdea acest control.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: