23 martie, 2018

Ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, a anunțat joi: ”În perioada următoare vom anunța soluţia finală pe care Ministerul de Finanţe o va decide în ceea ce înseamnă zona de IT” a ANAF.

Precizarea ministrului Teodorovici apare în contextul în care site-ul ANAF a fost parțial inactiv timp de o săptămână. Cauza defecțiunii a constituit-o  infrastructura IT veche a Fiscului. Problema se află și pe agenda Băncii Mondiale, care discută cu autoritățile române soarta proiectului de modernizare a ANAF.

Ministrul Teodorovici, aflat joi în Dâmbovița, a fost întrebat de reporteri dacă există pericolul renunțării la proiectul derulat cu Banca Mondială în condițiile în care implementarea acestuia este mult decalată față de program.


Eugen Orlando Teodorovici a răspuns: ”Nu, chiar vom anunța în următoarea perioada şi soluţia finală pe care Ministerul de Finanţe o va decide  în ceea ce înseamnă zona de IT. Fără o reformă clară, fără etape fixe, lucrurile nu se pot schimba, rămân aşa cum sunt…”

Proiectul de modernizare al ANAF, blocat de peste 6 luni din cauza lipsei de voință politică de a-l implementa, după cum a constatat finanțatorul, este practic ”înghețat” din cauză că ”voința politică” este aceea de a-i modifica obiectivele.

Liderii coaliției de guvernare au decis să creeze așa-numitul Centru Național pentru Informații Financiare, structură distinctă a Ministerului de Finanțe, separată de ANAF, unde să se centralizeze toate informațiile fiscale. Inițiativa contravine angajamentelor asumate la semnarea programului de asistență financiară de restructurare a ANAF.

Banca Mondială a confirmat la începutul lunii martie cursdeguvernare.ro că discută soarta proiectului de reformă a ANAF cu oficiali ai statului român.


Așa- numita ”soluție finală” anunțată de ministrul de Finanțe este, de fapt, răspunsul Guvernului României la întrebările experților Băncii Mondiale.

În funcție de viziunea care va fi prezentată, Banca Mondială va decide dacă va mai finanța în continuare proiectul care vizează oficial reforma ANAF.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: